Am fost extrem de matinali, pentru că astăzi a fost teza la limba română, așa fiind părtași la un cer minunat, cu nori portocalii, tiviți cu material incandescent.
A fost bine la teză, însă putea fi și mai bine dacă atenția ar fi fost mai mare. Va veni nota și apoi vom putea analiza.
Acasă a venit rândul găletușei cu numărul 4, iar întrebarea a sunat așa:
Which English language book do you wish had a sequel?
Intuiam răspunsul și el a venit: o continuare a lui Harry Potter.
Cartea pe care a primit-o a venit că completeze colecția. Numele ei este „The carnivorous carnival”, de Lemony Snicket.
S-a început deja cartea primită ieri, cu multă nerăbdare și bucurie, el pentru că intră în lumea asta iar eu pentru că pot înlesni aceste stări.