Afară a început să ningă. Mă bucură pentru că ar putea acoperi mizeria care ne înconjoară. Și nu mă refer decât la mizeria făcută de cei care au schimbat țevile la canalizare și au răscolit tot pământul și nervii noștri odată cu el.
Trebuia făcută și manevra asta, dar nu se putea găsi o soluție să nu ne umplem casele de noroi? E infernală mocirla asta și fiecare intrare în casă e ca și cum ar fi la muzeu, papucii fiind acoperiți cu pungi protectoare. Spun muzeu să nu spun spital, care sună și mai crud.
Așa că mi-aș dori să ningă mult, foarte mult, să se acopere totul, de la spațiul din jur, la sufletele noastre obosite de atâta alergătură și zbucium. Asta pentru că în România e tot mai greu de suportat totul.
Luca îmi tot spune, zilnic, că Moșul e aproape, îl simte și-l așteaptă cu sufletul plin de clinchete. Și eu îl aștept pentru că am nevoie de el. Știu că va alege ceva pentru mine, așa, ca să mai tămăduiască una-alta de peste an.
Atât am vorbit despre el că, la un moment dat, am avut impresia că l-am văzut. Ce spun eu, am avut impresia, sigur l-am văzut.
Sigur, sigur!
2 gânduri despre “Ninge! Moșul e pe drum.”
Niciun „moș” („văzut” sau „sperat”) nu mai poate „tămădui” nimic (nici măcar… una-alta)! Rămâne doar (auto)iluzionarea noastră!.
Eu nu te contrazic însă speranța n-o poate lua nimeni, asta-i clar!