machetedidactice.com

Pe tărâmuri și țărmuri asiatice

Continua aprofundarea continentului asiatic. După celebra fișă pe care a avut-o de descifrat data trecută, atunci când cu lupa, cu lanterna și cu ochii mari cât cepele s-a reușit,  și după testul dat, s-a trecut mai departe la soluri, vegetație, faună. Am auzit de la mama unei colege de clasă de existența unor memoratoare, de la editura Gama, despre care nu eram străină, dar peste care nici nu mă aplecasem mai în amănunt.
Din dorința de a găsi o variantă cât mai atractivă și la îndemnul doamnei care are o fetiță foarte bună și silitoare, am purces la a căuta aceste memoratoare. Am descoperit că unele dintre ele sunt out of stock, dar pe cele pe care le-am mai găsit, de clasa a VII-a ori a VIII-a, le-am luat pe toate, pentru că nu se știe mai târziu ce și cum va fi.

După ce a citit din carte ce scria la tema pe care o avea de pregătit, și după ce a revăzut și notițele din caiet, am trecut la a desluși cum stă treaba cu noile cărți intrate în casă.

Memoratoarele cu pricina reprezintă un suport pentru învățarea lecțiilor, iar setul de la geografie conține 47 de fișe lecție, 47 de fișe blank, harta Europei, planiglobul și o broșură cu teste grilă

Am citit, pe îndelete, ce scrie pe fișele de învățare, pentru ca mai apoi să completeze fișele blank.  După ce acest proces a fost terminat, Luca a rezolvat testul de la capitolul studiat. Nu a reușit să dea răspunsurile corecte la toate întrebările, dar a fost bine.

Merită să vă aplecați peste aceste memoratoare. Sunt încărcate, cu multă informație condensată, dar de ajutor. Nu caut ca notele să fie mari ci ca el să nu respingă acest minunat obiect care din păcate nu are o abordare prea fericită din parte școlii. Datoria mea este ca să-i aduc în față informațiile noi în altă „haină„, mai atractivă, și acolo unde nu pot îmbina cunoștințele noi cu deplasarea la fața locului – ce mi-aș mai fi dorit să fie posibil acest fapt! –  să fac de așa natură să se perceapă ca și cum am fi fost. E greu, dar nu imposibil, dacă ai materialele și starea necesară.

Poate și datorită faptului că Luca nu este așa de captivat de istorie-geografie, cum a fost Răzvan, mă face ca să am o atitudine diferită, pentru că știu că mai târziu, va avea nevoie de aceste informații, nu neapărat din punct de vedere academic cât de viață. Atunci când ești copil lucrurile se văd diferit, informația fiind percepută, de multe ori, eronat, asta și din cauza mai multor factori, însă după ce treci de această etapă, și vezi că nu stăpânești lucrurile, regretele vin iar reproșurile se îndreaptă spre… părinte de cele mai multe ori.
Ori, pentru că și plăcerea mea de a-mi reaminti informații așa de frumoase este mare, nu precupețesc nici un efort de a căuta variante cât mai atractive. Iar uneori, chiar reușesc!
În ultima vreme regret tot mai tare că nu am avut capacitatea și înțelepciunea de a discerne lucrurile altfel, atunci, la momentul oportun și măcar așa să-i ajut pe băieții mei.

Lasă un răspuns

%d