Ultima zi a săptămânii în care s-au studiat simțurile a sosit. Așa de repede că nici nu știu când au trecut zilele și orele acestea. Am pregătit tot felul de materiale și m-am gândit la tot soiul de activități pe care cei mici să le facă cu drag, să le ațâțe curiozitatea, să-i facă să-și dorească să nu lipsească nici o clipă.
După cum au decurs lucrurile se pare că am reușit, dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul Irinei, cea care stă alături de acești copii de trei ani, și care petrece, cu unii dintre ei, și câte 9 ore pe zi. Da, știu că pare nefiresc, însă dacă un copil este adus la grădiniță înainte de ora 8 dimineața și părăsește incinta după ora 17:00, atunci când unul dintre părinți reușește să vină după el atât se adună, mai mult decât stă un adult la muncă, în mod legal.
Nu am auzit-o plângându-se niciodată și știu că-i face o plăcere deosebită să se joace și învețe cu ei, iar copiii o iubesc și apreciază, asfel efectivul grupei fiind, aproape mereu, complet.
Îi mulțumesc pentru colaborare și pentru timpul de calitate pe care l-am petrecut alături de ea și de copii!
Ziua cu numărul cinci a fost alocată mirosului, singurul care a mai rămas de deslușit, dar și unei recapitulări de ansamblu. Lângă mine a fost Năsuc, macheta ce lipsea din rând.
Am avut minunata inspirație de a achiziționa o pereche de ochelari la care era atașat un nas cu mustață. De la Jumbo i-am cumpărat și după ce i-am scos din țiplă, am ales să le tai mustața, pentru că nu era în concordanță cu tema. I-am lăsat pentru discuția cu și despre nas și vreau să vă spun că am făcut o adevărată terapie de râs și voie bună. Fiecare copil a fost extaziat de cum arătau colegii atunci când și-i puneau, și, fără excepție, toți au dorit a se fotografia cu ei. După ce fotografia era făcută, cereau să o vadă, iar amuzamentul atingea cote foarte mari.
După ce ne-am încărcat cu multă voie bună, am trecut la a-l analiza. Și a fost un dialog minunat despre importanța nasului atât la mirosit cât și la respirat.
Am reamintit despre medicul care se ocupă de nas-gât-urechi și despre cum procedăm atunci când nasul este iritat și secrețiile sunt supărătoare. S-a insistat pe faptul că nu trebuie nimic băgat în nas, pentru că sunt situații când numai medicul poate remedia necazul.
Pentru recapitulare, am confecționat o fișă, pe care o atașez mai jos, în care copiii trebuiau să facă o corespondență a imaginilor, marcând-o cu X.
Când a venit recapitularea la gură și gust, copiii au dorit să vorbim și despre dințișori, și le-am promis că la finalul lecțiilor voi aduce o machetă și vom vorbi mai pe-ndelete. Și m-am ținut de cuvânt!
Despre dințișorii de lapte și cei definitivi, stomatologul care este prietenul copiilor, despre pastă și periuță de dinți și Zâna Măseluță, toți au încăput în dialogul nostru. Iar eu le-am promis că mă întorc să vorbim mai pe tihnă despre dințișori și tainele lor și voi plănui cu Irina când să se întâmple acest lucru.
Pentru că macheta era în fața noastră, am jucat jocul, „Plombează dinții cariați” iar Andrei și Daria au reușit să pună câte o plombă, nimerind găurile din dinți, devenind astfel doctorii grupei.
Finalul a aparținut jocului cel mai îndrăgit de ei, iar el a fost cel cu sulurile colorate.
Am plecat odată cu ei, eu acasă, ei la masă, și ne-am promis că ne vom revedea cât mai curând. E momentul să se aștearnă atâtea emoții, trăiri, sentimente, secvențe petrecute alături de copii. Fiecare e specială în felul ei și nu pot alege una ca fiind mai frumoasă ca alta. Există o sclipire în fiecare!
Îți mulțumesc, Irina, pentru călătoria pe care-ai înlesnit-o și în care am regăsit fragmente din copilăria noastră cea lipsită de griji!
