Panouri afișaj sau unde mai punem informările în sala de clasă/grupă

Se aude o discuție, tot mai accentuată, despre cum și unde punem decorațiile pe pereți. Se cere, cu multă insistență, ca totul să se afle la nivelul copiilor și cred că cerința este legată de accesibilitatea materialelor respective.
Și nu e nimic în dezordine cu această cerere doar că ea trebuie corelată cu anumite aspecte care se regăsesc în sala la care se face referire.
Cine nu și-ar dori ca acest lucru să fie posibil, adică cei mici să aibă acces la Calendarul zilei, Prezență ori mai știu eu ce Centre pe care doamna le deschide în ziua respectivă?
Toți sau mai bine spus toate cadrele ar dori ca sălile să fie mai aerisite, nu pline de 30 de pătuțuri, cele care obturează așa de mult spațiu.
Ce anume se poate pune pe un pătuț strâns, care la miezul zileu se desface pentru a primi copilul la somn?
Poate doar un poster, ori mai știu eu ce fișă, care ulterior să fie scoasă pentru a permite patului să se desfășoare.
Și cum ar arăta o sală, fie ea de grupă ori clasă care să aibă pereții goi?
Ar arăta trist și nu ar fi primitoare pentru nimeni, fie el mic ori mare.
În căutările mele pentru a mă documenta, am văzut sute de clase de pe întreg mapamondul și nici una, dar nici una nu avea pereții goi. Din contră!
Indiferent de cultura și limba vorbită, planșele, machetele, lucrările copiilor se află în sălile unde aceștia își desfășoară activitatea. Iar unele dintre ele arată de-a dreptul spectaculos așa cum altele sunt încărcate și pline de culori nu prea prietenoase, dacă ar fi după gustul meu.
Iată câteva exemple luate aleatoriu de pe internet.

săli din Marea Britanie

săli din Japonia

săli din Statele Unite ale Americii

 

Pre-kindergarten classroom at Crary Elementary school, Detroit, Michigan, USA

săli din Australia

Precum se poate observa sunt fel și fel de aranjamente, și nu totul se află expus la nivelul copiilor.
Dar stăteam și mă întrebam: de ce copilul nu trebuie să ridice ochii și trebuie să privească doar la nivelul lui? Cum facem cu persoanele pe care le întâlnesc? Ah! Știu. Persoanele respective se apleacă la nivelul lor și e bine să fie așa și în realitate.

Dar cu norii, cerul, stelele? Ele nu se pot schimba de acolo de unde sunt.
Păsările și frunzele foșnind, ca să le vezi, nu trebuie să ridici ochii?

Cred că totul trebuie să fie cu măsură, în tot ce facem și intreprindem, iar un pic de culoare în viața noastră, dar și de formă, ne aduce atât de mult bine.
Iar la alții, că tot ne uităm așa de mult peste gard, sălile găzduiesc mai puțini copii, ori supraveghetorii și educatorii se ocupă de 6-10 copii, nu ca aici, în multe din săli fiind 25-30 de copii și peste, de multe ori și de cele mai multe ori un singur educator, fără asistent ori infirmier. Jocurile, jucăriile, mobilierul, totul este din adundență, nu ca la noi, în marea majoritate a locurilor scunele rupte și găurite și măsuțe pe care dacă le ridici rămâi înțepenit.
Nu vorbesc aici despre grădinițele particulare, acolo unde taxa depășește de multe ori 1500 lei pe lună, pentru un copil, ci de grosul sălilor unde-și petrec timpul cea mai mare parte a copiilor acestei nații.
Așadar, rămâne ca cei implicați în această activitate să găsească modalități prin care educația să fie de calitate pentru că numai așa ne putem salva.
Însă până ce la „butoane” nu vor veni cei care să procedeze în cunoștință de cauză, fără a se preface că lucrurile stau altfel, rămâne pe umărul dascălilor găsirea soluțiilor, iar uneori e așa de greu și costisitor!

Am atașat câteva aviziere, poate aveți voi niște idei mai bune de cum ar trebui să procedăm pentru ca totul să meargă strună.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: