machetedidactice.com

„Am dreptul să fiu copil” de Alain Serres

Sunt un copil.
Un copil cu ochi, cu mâini, cu voce, cu inimă și cu drepturi.

Așa începe cartea apărută la Editura Cartemma, Am dreptul să fiu copil” pe care am ales s-o împărtășesc Spiridușilor mei dragi, acum, la prima întâlnire din noul an școlar. A durat așa de mult până să se petreacă revederea din factori independenți de voința mea, dar și a Anei, draga mea prietenă și învățătoarea copiilor.
O iubesc pe Ana, pentru că e dascăl ADEVĂRAT, cu o tonă de har, cu valori adevărate proptite în realitate și cu deschidere la nou.
I-am mai spus ce simt față de ea, dar sunt momente în care aș vrea să știe toată lumea că speranță este și în educație, numai că este tot mai firavă. De aceea trebuie să avem grijă de cei care o pot face să nu moară. Și Ana e unul dintre ei.
Mulțumesc, Ană dragă!

Buuun!
De ce am ales cartea „Am dreptul să fiu copil”?
Pentru că am simțit că am cu cine vorbi, mesajul cărții ramificându-se în direcții în care societatea românească are mari carențe.
Din fericire, în clasa Spiridușilor, în afara unui copil care vine la școală atunci când ia o pauză de la cerșit, ceilalți copii au parte de familii bune, sănătoase.
Evident că vina școlarului care nu vine aparține altcuiva, dar și aici, cum societatea alege să procedeze într-un anumit fel, iar cel căruia i se adresează nu reușește să proceseze mesajul, se ajunge la un dialog al surzilor. Cazuri de acest gen sunt prea multe pentru a mai fi rostite.

Cartea se prezintă într-un format prețios, adică are coperte cartonate, foile cerate, ilustrațiile realizate în așa fel încât povestea poate fi citită și dacă textul dispare.
Am insistat și acum, ca de fiecare dată, la importanța aplecării și asupra ilustrațiilor, pentru că ele te introduc mai bine în atmosfera poveștii, iar câteodată poate mai bine decât cuvintele.
Bunăoară, ca să înțelegeți la ce anume mă refer, am rugat copiii să se uite pe o pagină unde era numai text și să spună ce observă.

Răspunsuri au fost mai multe, în șoaptă pentru că erau nesigure, dar unul dintre copii a remarcat că „mi-e frică” e scris mai mic, mult mai mic decât restul cuvintelor, pentru că stă ghemuit, așa cum stai când ți-e frică, ghemuit, adunat, strâns.

Apoi i-am rugat să spună ce văd și legat de pagina soră a celei de mai sus.

Aici s-a asociat porumbelul cu pacea și dispariția fricii, a fricii de război.

Întreaga carte am parcurs-o împreună, interpretând imaginile, textul, dar și dialogând despre exemplele prin care ei au trecut, ori despre care au cunoștință. Copiii sunt dornici de dialog, de a povesti întâmplări numai de ei trăite, atunci când sunt la joacă cu ceilalți copii, fără a avea un adult aproape. Dacă disponibilitatea ta este de asculta, ei împărtășesc experiențele într-un mod cum numai copiii pot. Ca părinți, ascultați-i și nu considerați că spun prostii, pentru că da!, de cele mai multe ori spun nimicuri însă exercițiu va fi benefic pentru atunci când ei vor transmite și lucruri importante, dacă vor avea cui.

Odată cartea parcursă, am dezvoltat ce anume înseamnă drepturi ale copiilor. Și aici am pomenit despre Organizația Națiunilor Unite, cea care, în 1989,a redactat un document în acest sens.

În 1989, Organizația Națiunilor Unite a redactat o obligație juridică convenind în detaliu asupra a ceea ce are nevoie fiecare copil, adică o copilărie sigură, fericită și împlinită. Se aplică fiecare copil, indiferent de sex, religie, origine socială și unde sau în ce familie s-a născut.
Cuprinde 54 de articole și este semnat de 193 de țări.
Convenția oferă copiilor și tinerilor peste 40 de drepturi materiale, inclusiv dreptul la:
• măsuri speciale de protecție și asistență;
• accesul la servicii precum educația și asistența medicală;
• să-și dezvolte personalitățile, abilitățile și talentele la potențial maxim;
• să crească într-un mediu cu fericire, dragoste și înţelegere;
• să fie informați și să participe la realizarea drepturilor lor într-un mod accesibil și activ

Am revenit la carte și am purtat un dialog cu copiii. Unele dintre întrebări sunau așa:

1. Ce credeți că sunt drepturile?
2. Crezi că drepturile sunt importante?
3. Cum v-ați simți dacă nu ați avea unul dintre drepturile pomenite în carte?
4. Ce ai face dacă ați fi lipsit de acest drept? Cu cine ai vorbi?
5. Denumiți fotografia preferată

La întrebarea: La care din drept n-ai renunța, poate n-o să vă vină să credeți, dar iubire și grijă s-a auzit cel mai des, urmat de joacă. 😉 S-a pomenit de educație și dreptul la tratament.

Am socotit că e interesant de a aduce în fața lor opusul dreptului, adică îndatorirea. Păi dacă ai drepturi, e de la sine înțeles că ai și îndatoriri. Sau.. nu este?
În acest scop, am printat și laminat niște cartoline, în limba engleză pentru că nu am avut timpul necesar să le tipăresc și în limba română, iar aceste cartoline mi-au fost de un real folos. Sunt gratuite și le puteți printa și voi, dacă doriți.

rightsCards – cartoline cu drepturi și îndatoriri

Și ce frumos a fost, nici nu aveți idee! În ciuda faptului că aceste cartoline erau în limba engleză, să nu credeți că cei mici s-au poticnit. Nu pomenesc de cel mai nou venit, un băiețel care a trăit în Marea Britanie și pentru care limba română este cea străină, ci de copilașii care nu au fost nicăieri, ci au studiat acasă mai mult și la școală cât s-a putut.

Pentru a sintetiza și a le avea adunate grămadă, am confecționat din carton colorat, ovalurile (cel puțin așa s-a dorit, dar au existat și rateuri în idee în care ovalurile erau mai puțin ovale) pe care copiii să scrie drepturile, dar și obligațiile.

.

În ultima parte a întâlnirii noastre am adus copiilor în față un mic text, pe marginea căruia multe am mai discutat, pentru că el așa era conceput, avea doar începutul.

Povestea Ioanei

Ioana este o fată de 9 ani care trăiește într-un mic oraș. Cu o seară înainte, a adormit mai târziu, iar când tatăl ei a trezit-o în dimineața următoare, ea și-a deschis ochii și a spus:
– „Sunt atât de obosită! Oh, băieții vor veni să mă trezească curând să merg la școală și știu că nu vreau să merg, vreau să dorm mai mult!
Și-a închis ochii. Dar, câteva minute mai târziu, fratele ei mai mare a venit să o trezească și i-a spus să se îmbrace, să se grăbească să mănânce micul dejun, astfel încât să nu întârzie.
-„Aș da orice să stau acasă și să dorm în fiecare zi până la prânz „, – a oftat Ioana în timp ce se îmbrăca.
După ce s-a îmbrăcat, a luat micul dejun și s-a spălat pe dinți, Ioana a mers la școală cu fratele ei mai mare. Când s-au apropiat de școală, o rachetă puternică i-a surprins. Părinții și copiii stăteau în fața intrării în școală și se uitau la poarta care era închisă. Pe ea era un afiș foarte mare pe care se putea citi:

„DE ASTĂZI ESTE INTERZIS A MERGE LA ȘCOALĂ ȘI DE A ÎNVĂȚA”.

Și pentru că în începutul de poveste există și o rachetă, au apărut și niște pașapoarte. Numai așa poți călători, dacă ai actele necesare. Pe acestea, copiii vor trebui să le completeze, de la datele de identificare și până la vizele țărilor de destinație, ceea ce va fi de-a dreptul amuzant.

Tot gratuit am găsit și tiparul pentru pașaport, așa că, dacă vi-i de trebuință îl găsiți mai jos, nu mai căutați.

FREEPassportBookletTemplateBundleZipADeeDooDahDesigns

Întrebările legate de text au sunat așa, o parte dintre ele:

– Cine este Ioana?
– De ce nu a vrut să meargă la şcoală?
– De ce era o rachetă la poarta școlii?
– Ce se putea citi pe afiș?
– De ce crezi că la școală era o rachetă și nu un tanc?
– Cum ar simți ei?
– Ce s-ar întâmpla?
– Cum te-ai simți dacă nu ai putea merge la școală?
– Cunoașteți copii, băieți sau fete care nu merg la școală? Ce puteau să facă pentru a reveni la scoala?
– Cui se adresează copiii pentru ca școala să se deschidă din nou?
Și nu au fost doar acestea.

I-am lăsat cu gândul la călătorii, și cu zâmbetul pe buze. De fiecare dată mă încearcă un sentiment pe care nu știu să-l explic, dar e tare fain.
Cam așa a fost cu Spiridușii. Nu uitați de carte, merită!

Lasă un răspuns

%d