Unii dintre cei mai buni actori ai noștri au jucat pentru cinematograf și într-un film în care ei figurează și se reprezintă. Au întotdeauna succes când apar pe scenă – dar nu tot așa se întâmplă și când e vorba de performanța lor cinematografică. Actorii fac, în jocul lor, diferite mișcări în raport cu aparatul de filmat, așa că sunt fie prea mari, fie prea mici…(L’Independence Roumaine 7/20 octombrie 1911).
Asta este consemnat în presa vremii despre „Amor fatal”, filmul alb negru, mut, din păcate pierdut, care l-a avut ca regizor și scenarist pe Grigore Brezeanu.
E miez de septembrie 1911. „Grig” Brezeanu, actorul, vine cu ideea. Îi are în față pe Lucia Sturza și Tony Bulandra, actori meseriași, cu teatrul în sânge. Ea e angajată a „Naționalului” de 13 ani, el a fost „puiul” uriașului Constantin Nottara.
„Inimilor, uite ce m-am gândit eu. Hai să facem un film , pentru că e la modă! Am vorbit cu băieții de la Pathe, ne ajută ei cu pelicula. Jucați voi, eu îl regizez, îl adaptez….Ce ziceți?”
Pe actorii principali, care erau amorezați și în realitate, dar nu erau căsătoriți, nu-i mai putea învăța nimeni-nimic, atât de pricepuți erau, însă asta s-a dovedit a fi valabil doar pe scândura scenei de teatru, nu și în fața aparatelor de filmat. Ei nu aveau însă de unde să știe asta.
În data de 18 septembrie 1911, are loc premiera primului film de ficțiune românesc „Amor fatal”.
Pentru a încheia într-o notă veselă trebuie menționat că „amorul” s-a dovedit „fatal” şi pentru protagonişti: la numai câteva luni după premiera filmului, în aprilie 1912, Lucia Sturdza şi Tony Bulandra se căsătoreau, iar actriţa devenea Lucia Sturdza Bulandra. Și doar pentru asta, putem considera filmul o reușită. 🙂
Articol apărut în revista online Literatura de azi.
