Nou început, percepții diferite

Matinali am fost și așa am rămas. Puțin înainte de ora șapte eram deja cu ochii la geam. Nu se vedea mare lucru, doar cât să simți că e parcă prea întuneric și frig. Frig pentru că bătea vântul foarte tare. Și așa a continuat toată ziua.
La prima privire pe fereastră am înțeles, dacă mai era nevoie, că toamna e șefa și s-a instalat cu tot arsenalul. Întâmpinarea nu mai are nevoie de cuvinte, e reprezentativă. 🙂

Luca a dorit să mai stea puțin în pat și chiar l-am îndrumat pentru că festivitatea a fost programată la ora 9:00, așadar timp berechet pentru a mai lenevi. Odată cu asta a sosit și o undă de regret după vacanța căreia tocmai i-am pus punct. Au rămas amintirile și poveștile unei perioade frumoase și plină de bucurie.

După ce am îndeplinit rutina de dimineață, ne-am îmbrăcat și am plecat către școală bucuroși că între timp vremea s-a limpezit, iar soarele nu a lăsat școlarii, mici și mari, fără o strălucire pe față. La unii chiar a fost mare nevoie pentru că nu s-au arătat dornici de schimbare.
Luca s-a înnoit din cap până-n picioare, pentru că a crescut așa de mult, toate hainele rămânându-i mici. Are 175 centimetri, saltul de la ultima măsurătoare fiind substanțial.

Am făcut fotografia de album, cea care nu lipsește din nici un an, așa cum nu-i absentă nici cea din fața blocului.

La careu, în curtea școlii, zumzetul era ca-n stup. Mici și mari, alergau de colo-colo în căutarea colegilor. Cei mici, agățați de părinți, priveau fiecare după percepție: temători, bucuroși, nerăbdători, înspăimântați. Părinții încercau să-i convingă că totul va fi bine, dar nu știu dacă nu făceau asta în primul rând pentru ei.
Cei mari, de la clasele a VII-a ori a VII-a erau altfel: mai conturați și maturi, unii cu vocile mai groase, fetele – adevărate domnișoare. O schimbare vizibilă și la clasa lui Luca, cu atât mai mult cu cât doamna lor este mignionă și slăbuță, ajungând a fi apropape cea mai mică din clasă. Noroc cu câteva fetițe care o secondează.

Privirea pe care am surprins-o la Luca, eu stând undeva mult în spatele clasei lor, spune destul de multe. Ceva a potolit emoția începutului și cred că e tot din cauză că nu s-a debarasat de sentimentul de teamă.

S-au mai așezat lucrurile atunci când au sosit prietenii lui însă privirea către locul unde eram eu a rămas vigilentă.

Ostilitățile din curtea școlii au durat puțin, câțiva vorbitori urând celor prezenți cele cuvenite la asemenea întâlniri, după care am plecat spre clase. În acest an festivitatea s-a ținut în curtea corpului vechi, pentru că în cealaltă curte se ridică o sală de sport și e șantier.

Odată ajunși în clase, au primit orarul, cărțile și au mai stat de vorbă cu doamna dirigintă. Noi, părinții, atâția câți eram, am așteptat pe hol să se termine prima zi de școală.

– Mama, în fiecare zi am câte șase ore, ceea ce înseamnă că voi termina programul la ora 14:00!

asta a fost prima propoziție pe care copilul a spus-o dintr-o suflare în timp ce ieșea pe usă.
M-am bucurat că nu era trist iar licărul îi revenise în priviri.

Cum va fi nu am de unde ști, însă știu că ne vom strădui. Clasa a VII-a, se spune, e cea mai grea din ciclul gimnazial, deci va fi mai solicitant tot procesul de învățământ. Materii sunt multe, unele noi, dar nici curiozitatea nu-i absentă. Atunci când ești în fața unui început, îți propui cu glas tare ori în șoaptă, tot felul de chestii. Nu știu ce și-a propus Luca, dar știu cum sună acest nou început în ceea ce mă privește. Trebuie să fiu sănătoasă pentru asta și îmi doresc așa să fie. Iar el, el lângă mine, acolo unde îi este locul.

Până una-alta mă bucur de aceste minunate buchete de flori pe care le-am primit.