Când nu e un defect, mândria e o calitate.
(Irene Papas)
Când spui Irene Papas, gândul îți fuge la Zorba, filmul în care a jucat rolul văduvei. În anii 50, atunci când era în deplină putere creatoare/interpretativă, în lumea filmului erau multe fete drăguțe, dar nu foarte multe femei, precum consemna criticul Robert Eberg. Ei bine, Irene Papas (n. 3.09.1926) a apărut ca o femeie, o doamnă, o mare actriță cum nu multe erau ca ea.
A jucat în foarte multe filme, dar au existat câteva impedimente: înălțimea ei excludea mai mulți bărbați de frunte, la fel ca și accentul ei, frumusețea, una neobișnuită nu era genul cu care superstarurile să-și dorească a concura. Enciclopedia Italiana Treccani o descrie pe Papas ca o frumusețe tipic mediteraneană, cu o voce minunată atât în cântări, cât și în actorie, foarte talentată și cu un spirit aventuros.
Dar acele pelicule în care a a jucat au reușit să-i creeze o aură de neuitat care dăinuie și astăzi.
Rolul antologic din Zorba Grecul, luptătoarea de gherilă din Tunurile din Navarone, rolurile clasice din Electra și Antigona sunt doar câteva din partiturile unde a strălucit.
Papas a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în 1961, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, pentru Antigona. A primit premii de carieră în 1993, Premiul Golden Arrow la Festivalul Internațional de Film Hamptons, iar în 2009, Premiul Leul de Aur la Bienala de la Veneția.
S-a născut în satul Chiliomodi, în afara Corintului, în Grecia. Mama ei a fost profesoară, iar tatăl, a învățat teatru clasic. Ea a fost educată la Școala Regală de Artă Dramatică din Atena, luând cursuri de dans și de cântat.
În teatru, a interpretat piesele lui Ibsen, Shakespeare și tragedia greacă clasică, înainte de a se muta în film, în 1951. A participat la diverse festivaluri internaționale și a reprezentat roluri mari în teatrele clasice, devenind foarte curând recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune figuri feminine ale tragediei clasice
În 1951, a debutat în cinema în filmul Orașul mort. Acest film grecesc a fost prezentat la Festivalul de la Cannes și, datorită lui, Irene Papas a fost cunoscută în Europa.
După un popas în Italia, s-a mutat la Hollywood, unde a lucrat cu cei mai prestigioși actori ai timpului, printre care și Anthony Quin, pentru care Irene simte o admirație deosebită. Curând a devenit o stea mare de film, deși nu a părăsit niciodată scenă, alternând cu spectacole în diferite sezoane de teatru. A lucrat cu directori la fel de faimoși ca Franco Zeffirelli, Micky Cacoyanis, Ruy Guerra sau Moustapha Addad.
Mai târziu în carieră, ea a luat rolul omonim al Medeei într-o producție a piesei lui Euripides din 1973. Revizuind producția din The New York Times, Clive Barnes a descris-o ca o „Medee foarte fină, controlată”, mereu aprigă.
De asemenea, a înregistrat câteva albume și a ținut prelegeri în diferite țări despre cultura greacă. În decursul anilor dictaturii coloneilor din țara sa, Irene Papas, ca alți artiști greci, a rămas în mod voluntar exilată în Franța și în lupta constantă împotriva totalitarismului guvernului.
În 1998, s-a întors să filmeze, de data aceasta pe teritoriul spaniol, pentru a da viață unuia dintre personajele centrale din opera lui Federico García Lorca Yerma.
(sursa foto: imdb.com)
Articol apărut în revista on line Literatura de azi.
