Cetatea Alba Carolina – file de vacanță

Am reușit să ajungem acolo în an centenar. Un an în care suntem mai dezbinați ca niciodată ori poate am mai fi fost așa însă nu știam. Acum, datorită mijloacelor de informare știm ce se întâmplă peste tot, în timp real și asta nu știu dacă ne face atât de mult bine.
Informațiile, multe din ele, ajung distorsionate, trunchiate, interpretate și de aici rezultă mult rău. Prea mult rău.
Am ajuns să nu mai avem încredere, aproape deloc, în semenii noștri.
Am ajuns să vedem cum în fruntea obștei sunt propulsați indivizi care nu pot fi puși nici în fruntea propriilor familii.
Am ajuns să privim, se pare că neputincioși, la degradarea tot mai are a segmentelor de bază – sănătate, educație, protecție socială – iar de aici până la haos și sărăcie nu mai este decât un pas, mulți dintre noi deja fiind acolo.
Cei care ne păstoresc risipesc fondurile nerambursabile pe care le primim de la Uniunea Europeană folosindu-le în interes propriu ori, din neputință și nepricepere, alocându-le unor proiecte fără finalitate și sens.
Toate astea într-o Românie care anul acesta împlinește 100 de ani de când s-a unit. Atunci, înfăptuitorii au gândit altceva și, cu siguranță, ar fi mâhniți să vadă cam cum stau lucrurile acum.

Așadar, am ținut să mergem la locul unde s-a înfâptuit unirea pentru a înțelege, mai bine decât până acum, de ce, cine, ce și cum s-a petrecut, acolo, în cadrul original.
S-au refăcut multe, locul arată extraordinar, de unde se vede treaba că licărul de speranță nu a pierit.
Într-o zi toridă de vară, așa cum îmi place mie însă băieților nu prea, am trecut porțile cetății. Bucuria mare a fost, la fel ca și la Sighișoara, absența mulțimii, și aici având parte de liniște, fără a fi călcați pe bombeu și fără a asculta comentarii inutile.
Când treci de porțile cetății, te cuprinde un aer special, pe care fiecare persoană în parte îl descrie diferit.

Orașul Alba Iulia este recunoscut de către toți românii ca fiind locul unde s-a înfăptuit Marea Unire, la 1 Decembrie 1918. Astăzi, cea mai mare cetate construită în stil Vauban din România, Cetatea Alba Carolina, păstrează mărturiile istorice și culturale ale evenimentelor ce au condus la formarea poporului român. După marele proiect de restaurare, cetatea a devenit un punct de atracție turistic și un simbol mai puternic al orașului, datorită patrimoniului cultural-istoric, fiind vizitată de sute de mii de turiști anual.
Cetatea Alba Carolina a fost, este și va rămâne emblema municipiul Alba Iulia. În ciuda importanței majore pe care a avut-o de-a lungul timpului, numeroși factori au lăsat o amprentă negativă asupra aspectului ei, cât și a monumentelor prezente. Astfel, starea de degradare care se accentua în fiecare an a făcut din Cetatea Alba Carolina un loc neatractiv pentru turiștii veniți să o viziteze.

Datorită inițiativei derulării proiectului de restaurare al Cetății Alba Carolina, început în anul 2009 și finalizat în anul 2014, municipiul Alba Iulia a redevenit un punct de atracție semnificativ pe harta României. Astfel că mulți turiști, atât români, cât în special străini, au început să acorde mai multă atenție vizitării impresionantei cetăți, dar și a monumentelor de care aceasta dispune. În 2018, când se vor împlini 100 de ani de la evenimentul Marii Uniri, se estimează că sunt așteptați să treacă pragul cetății aproximativ 2 milioane de turiști.

Treceți prin porțile cetății
Stilul baroc și sculptorii chemați special la Alba Iulia și-au lăsat amprenta vizibilă pe fiecare dintre cele patru porți existente în cetate.

Prima Poartă. Se asemănă cu un arc de triumf care are în alcătuire trei intrări separate. Statuile așezate în planul superior simbolizează, de la stânga la dreapta: zeița Venus, stema Austriei reprezentată de vulturul bicefal cu o sabie și un sceptru și zeul Marte. Statuile sunt încadrate la exterior de două bombarde. Basoreliefurile sculptate prezintă scene din mitologia antică.

A doua Poartă. A fost refăcută după ce a fost distrusă la începutul secolului al XX-lea. Poarta se regăsește la capătul superior al pantei unde se află și Poarta I. Cele două ziduri laterale, cu două ghiulele deasupra, care au mai rămas din vechea Poartă a II-a, au reprezentat punctul de pornire pentru reconstruirea întregii porți, realizată cu ajutorul fotografiile mai vechi, fiind reînnoită în anul 2009.

A treia Poartă. Reprezintă cea mea impresionantă constructie baroc dintre toate cele patru porți din cadrul fortificației. Comparată tot cu un arc de triumf, având tot trei intrări, ca și Poarta I, se remarcă prin stilul doric. Poarta a III-a face intrarea propriu-zisă în fort, în zona unde sunt concentrate cele mai multe dintre monumentele istorice. Statuia triumfătoare ce se ridică deasupra porții aparține împăratului Carol al VI-lea al Austriei, sub domnia căruia s-a construit Cetatea Alba Carolina, care îi poartă și numele.

A patra Poartă. Încheie cercul monumentelor cu însemnătate importantă din cadrul Cetății Alba Carolina. Se află la mjlocul dintre cele două mari catedrale, cea romano-catolică Sf. Mihail și cea ortodoxă a Încoronării. Odată ce ai lăsat în urmă fortificația, poarta oferă ieșirea spre Platoul Romanilor.

Ce puteți vizita dacă vă aflați în Cetatea Alba Carolina?
Plimbați-vă prin cea mai mare cetate în stil Vauban din România și din sud-estul Europei
Stilul Vauban reprezintă o modalitate de construire a fortificațiilor. Denumirea îi revine însuși mareșalului francez de Vauban, care a proiectat acest modern sistem, caracterizat în principal prin forma sa poligonală. Stilul Vauban în care a fost ridicată Cetatea Alba Carolina, oferă o notă de autenticitate locului, remarcându-se prin forma de stea cu șapte colțuri, cărora le sunt atribuite câte un bastion (Sf. Eugeniu, Sf. Ștefan, Trinitatea, Sf. Mihail, Sf. Carol, Sf. Elisabeta, Sf. Capistrano) cu o înălțime de 12 metri, ajungându-se astfel la un perimentru al zidurilor de 12 kilometri.

Suprafața pe care se află construită cetatea astăzi, măsoară 70 de hectare, jumătate față de suprafața atribuită inițial și pentru care au fost dărâmate numeroase case aflate pe vatra vechiului oraș. La ridicarea cetății au ajutat mii de iobagi din împrejurul orașului, aduși cu forța și siliți să muncească pe gratis. Dimensiunile cetății sunt extraordinare, încât putem compara plimbarea prin cetate cu o plimbare prin Parcul Tineretului din București.

În prezent, Cetatea Alba Carolina înglobează alte două cetăți, fiecare reprezentând în epoca romană, apoi medievală, nuclee de dezvoltare urbană a orașului.

Castrul Legiunii a XIII-a Gemina. Începuturile evoluției ridicării unei cetăți în zona orașului Alba Iulia sunt strâns legate de prezența unei cetăți dacice situate la Piatra Craivii. Acest masiv stâncos situat la 20 km de Alba Iulia a reprezentat locul unde, după cercetările făcute în ulimii ani, s-a descoperit că a existat o cetate dacică numită Apoulon. Prezența acestui tip de fortificație a însemnat pentru acele vremuri cea mai puternică construcție a Daciei romane. În ultimii ani au avut loc diferite cercetări arheologice, care au scos la iveală prezența castrului roman pe teritoriul actualei cetăți bastionare. Este cunoscut faptul că fortificația Legiunii a XIII-a Gemina, construită din piatră cioplită, avea forma unui patrulater.

Cetatea medievală. De-a lungul secolelor următoare, IV-VIII, așezarea Apulum a continuat să fie locuită de către populația aborigenă. În acel timp, datorită fenomenului migrației, locuitorii au început să se diminueze ca și număr. Ca urmare, cetatea romană existentă reprezenta un spațiu mult prea mare pentru o populație nu atât de numeroasă. Una dintre caracteristicile principale ale unei cetăți medievale o simbolizează chiar modificările de diminuare a suprafeței cetăților antice preexistente. În timpul în care așezarea era denumită Bălgrad, însemnând „Cetatea Albă”, încă folosea vechile ziduri ale cețății castrului roman al Legiunii a XIII-a Gemina. Cetatea medievală de la Alba Iulia, în timpul existenței sale, trece prin perioade diferite care îi vor afecta foarte mult aspectul. Cetatea își câștigă titlul de cetate regală, și chiar este desemnată la timpul acela fiind cea mai importantă de pe tot teritoriul Transilvaniei.

Cetatea bastionară. Venirea la putere a Imperiului Austriac la sfârșitul secolului al XVII-lea reprezintă momentul în care este decisă construirea cetații. Victoriile acestora împotriva Imperiului Otoman le conferă o mare putere politică, administrativă, economică și militară peste ținutul Transilvaniei. Dat fiind faptul că austriecii erau conștienți de această mare putere, astfel se hotărăște ridicarea cetății în stil Vauban, care astfel va purta și numele împăratului Carol al VI-lea. Cetatea Alba Carolina a fost ridicată între anii 1715-1738, sub aprobările lui Eugeniu de Savoia, îndrumarea generalului Steinville și planurile arhitectului italian Giovanni Morando Visconti. Porți în stil baroc cu basoreliefuri, șanțuri, bastioane, cazemate, galerii și alte lucrări de fortificații descriau pe atunci cetatea ridicată în stil Vauban, stil căruia îi era caracteristică forma heptagonală.

Cetatea Alba Carolina dispune de prezența unor importante monumente ce stau mărturie evenimentelor petrecute în istoria orașului dar și în evoluția țării noastre. Cele mai multe dintre ele dispun de o poziționare semnificativă raportată la evenimentul petrecut în sine. Astfel, în locul în care s-a purtat o bătălie importantă sau unde personalități importante au murit pentru patrie regăsim astăzi statui, busturi sau monumente ridicate în cinstea unor oameni care au schimbat cursul evenimentelor. (sursa: turismistoric.ro)

Corpul principal al cetăţii este de forma unui heptagon neregulat, cele şapte bastioane conferindu-i o imagine stelată tipică sistemelor de acest gen. Trinitatea este cel mai mare bastion şi are un blazon încoronat cu câmpuri multiple şi frunze de acant. Celelalte sunt Sfântul Ştefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano şi Sfânta Elisabeta. Atât bastioanele (cu o înălţime de 12 metri şi o lungime variind între 106 şi 142 metri) cu feţe lungi dispuse în unghiuri diferite (75° – 120°) şi flancuri scurte şi concave (42 – 48 metri), cât şi curtinele de care le leagă (la distanţe de 116-135 metri) perpendicular, nu sunt egale deoarece au fost uşor adaptate terenului. Bastioanele principale nu au cazemate interioare, defensiva implicând baterii de artilerie aşezate pe platforme superioare. Între bastioanele principale şi curtinele din a doua linie, se află şanţul interior cu lăţimea de 27 metri. Linia a doua era formată din raveline (sau semilune) care apără curtinele, având numele bastioanelor apropiate, excepţia fiind cea dispusă pe flancul sudic denumită Francisc de Paula. Linia externă era alcătuită din contragărzile ce protejau feţele bastioanelor şi ravelinelor, ele fiind dispuse în aceleaşi unghiuri cu bastioanele şi ravelinele pe care le apărau.

La un moment dat am ajuns la niște grajduri unde erau câțiva cai, unul mai frumos ca altul. Era curat, caii mâncau ori se adăpau de la niște țâșnitori speciale pe care le foloseau cu multă îndemânare, însă mirosul, din pricina caldurii era insuportabil, ochii, nasul și gâtul usturându-te instantaneu.

Caramel a putut vorbi cu ei, dar ce și-au spus e secret, numai ei știu.

Am zăbovit de mai multe ori pe băncile din incinta castelului, atunci când a fost neapărat necesar să ne hidratăm. Oricum, am stat cu tricourile ude și am băut mai multă apă decât ne așteptam. Noroc că am fost prevăzătoare și am avut atâta câtă a trebuit.

Una dintre cele mai interesante căi de de acces și mai abrupte.
Atunci când am citit despre poarta de acces spre bastion, din cauză că nu aveam ochelarii la ochi, am citit oricum dar nu „poternele”. Poterna este o poartă secretă a fortificațiilor castelelor care dădea spre șanțul împrejmuitor; galerie, comunicație subterană.
Și așa am mai învățat ceva.

Ultima oprire a fost la Bastionul sașilor, singurul loc unde am avut ghid.

Am intrat într-un soi de cramă, foarte frumos amenajată, cu mai multe încăperi, în care pereții erau plini de fum. Doamna ghid a ținut să ne spună, atunci când a auzit pe unul din grup tușind, că ăsta e abia începutul și că ceea ce va urma va fi mai sâcâitor. Acolo, în subteran, existau nenumărate tulpini de mucegaiuri, iar cei sensibili la ele vor avea reacții neplăcute: mâncărimi de nas și ochi, rinite și tuse. Ne-a atenționat să nu punem mâna pe nimic însă tonul și atitudinea ei a avut ceva înfricoșător. Erau acolo copii mici, chiar și două  doamne însărcinate cărora li se vedeau burticile bine de tot. Pe loc mi-am tras tricoul peste nas și în loc să fiu atentă la ce povestea ea, m-am gândit la nenorocitele de ciuperci.

La ieșire, ne-am spălat bine pe mâini și ne-am spus că ce va fi va fi, urmând a vedea cum se vor petrece lucrurile. Dar nu am avut nimic, semn că nu suntem alergici la mucegaiuri, ori timpul petrecut acolo a fost destul de scurt pentru a nu ne afecta.

La plecare am dat peste un „locuitor” al cetății, care am aflat că era de loc din Iași, și cu care am schimbat câteva impresii. Băieții s-au mirat de ținuta lui, întrebându-se cum putea rezista, la așa multe grade, cu perucă și vestă matlasată.

Dacă puteți, nu ocoliți! Merită tot efortul.

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Cetatea Alba Carolina – file de vacanță”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: