machetedidactice.com

„Eu sunt Malala”/ „Malala pentru dreptul fetelor la educație”

Eu sunt Malala, este o carte scrisă cu ajutorul unei jurnaliste, Christina Lamb, și începe în momentul în care Malala se întoarce acasă de la școală, în ziua în care a fost împușcată în cap.


„Cine este Malala?” întreabă tânărul pistolar care a oprit autobuzul școlar. Nici una din fete nu a răspuns. Dar toți cei din vale știau cine era Malala.

Jurnalista care ajută la scrierea cărții reprezintă o dificultate constantă – nu ești sigur niciodată care voce se aude; a ei ori a copilei? Vocea Malalei are puritatea, dar și rigiditatea. Fie că este o adolescentă competitivă care urmărește cine a trecut examenul (și cât de mult) sau a scris despre blogul pentru BBC care a catapultat-o pe scena internațională – „Învățăm să luptăm. Învățăm cât de puternici suntem atunci când vorbim „- sau vorbind despre politicienii pakistanezi („inutil”), Malala este pasionată și determinată. Credința și datoria ei față de educația fetelor sunt fără îndoială, modul în care își adoră tatăl – modelul ei și tovarășul în toate – ne mișcă și durerea ei la violența care se desfășoară în numele islamului palpabil.

Nu este o știință exactă, dar ghicești atunci când vocea coautorului preia autorul, și în descrierea, de exemplu, a scalei cutremurului devastator din Pakistan din 2005, cititorului i se spune că daunele „au afectat 30.000 de kilometri pătrați, o suprafață mare cât statul american Connecticut”, iar aici vocea rigidă, binecunoscută a unui corespondent străin rezonează.

„Eu sunt Malala” este o poveste care atinge miezul problemelor Pakistanului. Vorbind despre Swat, ea scrie că la aproximativ 20 de ani de la împărțire, Wali din Valea a renunțat la puterea sa și a transformat Pakistanul într-o împărăție. „Așa că m-am născut o fiică mândră a Pakistanului”, scrie ea, „deși ca și toți Swatis m-am gândit mai întâi ca Swati și Pashtun, în fața pakistanezilor”.

Ce înseamnă să fii din Pakistan – o țară cu 300 de limbi, culturi diverse, religii și identități – când puterea reală este limitată la o provincie este o dezbatere care a răsunat întotdeauna în această țară. Armata și birocrația și într-adevăr puterea funcțională sunt centralizate în Punjab, în ​​timp ce celelalte trei provincii – Sindh, Balochistan și Khyber Pukhtun Khwa – sunt acționari inegali în ideea Pakistanului.

Până când puterea este împărțită în mod egal între cele patru provincii amenințarea secesiunii, peste țară va pluti un nor. Malala scrie despre tatăl ei iubit, Ziauddin, purtând o banderolă neagră pentru cea de-a 50-a aniversare a Pakistanului „pentru că nu a existat nimic de sărbătorit de când Swat s-a alăturat Pakistanului”, precizând cu precădere un dezechilibru etnic în profunzime atât de adânc încât numai un inamic extraordinar comun putea distrage atenția de la acesta. Puterea înfloritoare a talibanilor în Pakistanul de astăzi nu ar trebui să fie o mare surpriză pentru cei care înțeleg, așa cum face Malala, necesitatea de a remedia aceste răni etnice.

„Eu sunt Malala” este la fel de mult și povesta tatălui acestei fete, și este un tribut adus căutării sale de a fi educat și de a construi o școală drept model. Malala scrie că tatăl ei a stat târziu în noapte, și a făcut popcorn pe care să-l vândă, astfel încât el să câștige venituri suplimentare pentru proiectul său. Ea îl citează în toate domeniile – de la interzicerea Versetelor Satanice la problemele de mediu cu care se confruntă Valea Swat – și îl tachinează pentru discursurile sale lungi.

Cu toate acestea, chiar dacă Malala spune că nu îl urăște pe bărbatul care a împușcat-o, aici, în Pakistan, furia față de acest tânăr militar ambițios este la fel de puternică ca niciodată. În mijlocul problemei, există o preocupare reală că mesajul curajos și articulat al acestei fete extraordinare. Ea este tânără și forțele din jurul ei sunt puternice.

Dacă mai întâi am intrat în posesia cărții apărută la Editura Youngart, cea care este destinată cititorilor mai mari, fie ei copii ori adulți, iată că acum, prin bunăvoința editurii cartemma, am putut îmbrățișa și ediția destinată celor mici.

Și am avut motive de bucurie! O carte scoasă în condiții excelente, cu coperte cartonate și foi cerate, cu ilustrații semnate de Aurelia Frony, textul fiind scris de Raphaele Frier. Traducerea este semnată de Ioana Voica.


(sursa foto: facebook)

Cartea a sosit în momentul în care eram alături de băieți, iar ei au fost primii care au îndeplinit ritualul proaspetelor cărți intrate în casă: pipăit, analizat, mirosit.

Un subiect pe care vă invit să-l cunoașteți/aprofunda, fie de unii singuri, fie în compania copiilor. Variante există, trebuie doar să începeți demersul.

Spor la citit!

Lasă un răspuns

%d