Desene semnate de Mihai Șora

Trebuie să recunosc, chiar dacă știu că nu e foarte bine să faci acest lucru, că nu-mi era cunoscut în amănunt Mihai Șora până să iasă la protestele care nu se mai termină, cele începute în iarna trecută. Auzisem despre el după Revoluție, atunci când a fost ministru în cabinetul Roman. Dar nu atunci a intervenit curiozitatea mea ci acum, când spiritul său civic reprezintă un adevărat exemplu.

Și am avut ce găsi, pentru că într-o viață de om care numără 102 ani, cu doi mai mult ca patria noastră, s-au adunat multe și cu bune, dar și cu rele. Găsiți multe articole semnate de dumnealui în România curată, pe pagina de Facebook, dar mai ales în cărțile scrise de el.

Pe mine mă impresionează vitalitatea și luciditatea celui care în 2016 a fost numit Omul anului și multe veți afla dacă veți fi roși de curiozitate. Veți fi câștigați aflând atâtea lucruri și fapte ale domniei sale.

Născut în anul intrării României în Primul Război Mondial, filosoful Mihai Şora, creator al colecţiei „Biblioteca pentru toţi“ şi fondator al Grupului pentru Dialog Social, este, fără îndoială, cel mai tânăr dintre centenari. Academicianul are cont de Facebook (de şase ani deja!), iar postările sale sunt ca un refugiu printre reprizele de panică pe care anul 2016 ni le-a administrat constant: criza refugiaţilor, atentate teroriste, pierderile unor mari oameni de cultură etc. În mediul virtual, Mihai Şora împărtăşeşte amintiri, întâmplări cotidiene, ne îndeamnă să mergem la vot sau ne aminteşte, pur şi simplu, importanţa lucrurilor mărunte. În rândurile care urmează am redat veacul trăit de Mihai Şora, aşa cum reiese din interviurile, cărţile şi, bineinţeles, Facebookul său. Vă invit să citiți întreg articolul aici.

Tot pe pagina de Facebook am găsit desenele domnului Șora. Mi-au plăcut extrem de mult, așa cum mi-au plăcut și cele de care sunt atașate câteva gânduri/versuri.

Mi-au stăruit în minte obsesiv până când am hotărât să mă aplec mai în detaliu peste ele, făcându-le în relief.

DESENUL DE AZI | LE DESSIN D’AUJOURD’HUI

Desenez de când mă știu… În copilărie, făceam „savante“ planuri de case, edificii, monumente, instituții, – urbanism în toată regula (de unde și decepția Tatălui meu când a aflat că urma să merg la Filosofie și la Matematică, în loc să fac facultatea de Arhitectură sau alta, mai „concretă“; de dragul lui, m-am înscris, totuși, la Drept, unde am și absolvit un an). Cu timpul, desenele s-au eliberat de proporții, umbre, perspective, hașurări. Am renunțat și la culori, păstrând doar negrul, pentru contur, și un roșu aprins: sângele, viața. Fără să-mi propun acest lucru și fără să stau prea mult pe gânduri, desenele au devenit antropomorfe; acolo unde unii pot vedea felii de gogoșar, eu văd personaje: vorbărețe, tonice, exuberante sau mai reținute, austere ori timide. Desenele mele nu au nimic căutat; conturul („pielea“ personajului) trebuie să fie trasat dintr-o dată, printr-o nereținută, fulgerătoare mișcare a mâinii, cu o singură, continuă linie. Linia pleacă dintr-un punct oarecare și revine în același punct: după ce și-a dat măsura. Există o serie de desene cu două personaje: față în față, în dialog, iar linia care descrie personajele și le alătură este, și în cazul lor, continuă: fără vreun hiat, fără suspensie, fără oprire. Într-o zi voi aduna aceste dialoguri imaginare în paginile unei cărți. Până atunci, însă, m-am gândit să strâng aici toate personajele desenate, întocmai cum îmi apar ele, într-un moment sau altul al zilei. Luiza le va fotografia și le va publica, îndată ce voi fi colorat ultimul pătrățel. (Mihail Șora)

Dragi prieteni,
am revenit :
nou-nouț (sau aproape), grație medicilor de la spitalul Elias, cărora le sunt profund recunoscător.
Pregătit pentru încă o sută de ani (sau câți va îngădui bunul Dumnezeu).

Alăturat, lebădoiul de azi
(ps : nu cântă 🙂 )