Nu știu să fac analize literare despre cărțile pe care le citesc și care sunt atât de variate. Dar simt nevoia să vă îndemn să le citiți, asta dacă sunteți pe aceeași undă se simțire cu mine, pentru că nu trebuie ratate. În noianul de cărți care au apărut pe piața noastră, e foarte greu să alegi care să fie prima din teanc la citit. Auzi în stânga și-n dreapta, de la voci autorizate ori nu, despre romane super, de neratat. Eu una, ca un cititor pasionat, aleg de multe ori după criterii pe care nu le pot descrie și nici înțelege. Sunt cărți care pur și simplu se pun în coș, singure, și care se cer să vină la noi în casă. Pe unele le-am auzit cum strigă foarte tare, răstit, și le-am achiziționat și citit repede. Pe altele, le-am cumpărat mai greu și le-am citit atunci când le-a sosit timpul. E drept că ponderea lecturilor destinată tinerilor e mai mare, pentru că ora de lectură de seară alături de fiul meu cel mic, nu a dispărut. Nu uit să-i mulțumesc, de câte ori pot, de oportunitatea de a deschide așa porți fermecate.
Revenind la cartea despre care vreau să vă vorbesc acum, am știut că va fi citită la malul mării. Nu pot omite faptul că am întâlnit-o pe Tatiana la revista Literatura de azi, acolo unde a semnat preț de luni bune o rubrică intitulată Creta din buzunar.
Mi-au plăcut foarte mult cele scrise de ea și de îndată ce am auzit de această carte, am știut că o voi cumpăra. Și am și știut unde o voi citi. Pentru mine, marea exercită un farmec aparte, neegalat de nimeni și nimic, iar pe malul ei aleg să citesc numai titluri care știu că se vor plia perfect.
De unde știu?
Nu pot răspunde. Am citit așa de multe titluri care s-au așezat în memoria mea alături de multă sare încât știu că vor sta nealterate pentru totdeauna.
Începutul este șocant:
În acea dimineață, în care o uram mai mult decât oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată.
Descrierea mamei este deasemenea șocantă.
Din subsuori mamei îi creșteau doi sâni ca niște mingi de rugby țintind în direcții diferite, iar din cap – un păr de păpușă, pe care ea îl purta împletit în forma unei cozi de sirenă… Sirena-n călduri îi spuneau toți și se pișau de râs când venea să mă ia acasă. Tata o numea vacă proastă… Și doar eu eram obligat să îi zic mama.
Aleksy este un adolescent care află, în anul în care mama sa a împlinit 39 de ani, că este bolnavă de cancer și mai are foarte puțin de trăit. Este o vară pe care el o va petrece alături de ea, renunțând la o excursie la Amsterdam, și în care va avea prilejul să-și descopere mama așa cum nu o știa. O altă poveste pe care o află cititorul este aceea a familiei tânărului care trăiește în altă cultură, ei fiind de sorginte poloneză, dar trăind în Anglia.
Nu trebuie omisă povestea lui Aleksy ajuns la maturitate, un pictor nebun și genial.
Familia lor are un istoric încărcat unde regăsim de toate; violență, droguri, alcool, divorț și moarte. În toată nebunia asta singura care-și păstrează luciditatea este o bunică oarbă.
Mai multe nu voi spune ci voi atașa câteva citate din carte, cele pe care nu m-am putut abține să nu le subliniez. Spor!
Mika era cleiul, păianjenul nostru drag, care ne prinsese pe toți în pânza sa fermecată ca pe niște gâze și ne ținea acolo grămadă. Mika a fost singurul motiv pentru care ne-am simțit niște ani familie și nu ne-am ros beregatele dintr-o dată, ca niște câini turbați ce eram. (pagina 25)
Mi se pare fascinant să mori cu ochii plini. Mă întreb: care a fos ultimul lucru văzut de bunica? (pagina 43)
Un trup mâncat de cancer și un creier bolnav. În acea vară ne-am autodistrus mai mult decât în toți anii, totuși niciodată nu am fost mai plini de viață. Mama arăta ca o plantă de cameră care fusese scoasă la balcon. Eu arătam ca un creier lobotomizat. Eram, în cele din urmă, o familie. (pagina 48)
Piața de vechituri arăta de parcă Dumnezeu s-a împiedicat și și-a răsturnat geanta. Oameni peste lucruri, lucruri peste oameni – vestigii de vieți trecute împletite în rânduri multicolore, ca părul din pozele vechi ale bunicii. (pagina 64)
De ce să cumperi patru pahare, dacă bei doar din unul? De ce să-ți cioplești opt scaune, dacă mănânci mereu singur la masă? Pentru ce să aduci un lucru în casa ta, să-i promiți o viață, o poveste, iar apoi să îl lași neatins și netrebuit ani, zile, decenii? Să-l muți dintr-o cameră în alta, dintr-un gând în altul, să-l învechești și să-l ieftinești fără a te fi bucurat de el, iar la sfârșit să îl împingi în coșul unei muribunde care este o mincinoasă și mai mare decât tine, pentru că știe că moare, dar, iată, face achiziții. (pagina 65)
Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac
Editura Cartier
2 gânduri despre “„Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac”
Iata dovada clara ca si un CACAT poate fi scris sub forma unei carti, pe care amatorii de mizerii, soc si groaza sunt imediat dispusi sa o ridice in slavi, pana la nivelul nasului, sa inspire adanc, si sa vomite o „lauda” stoarsa de doi neuroni semi-functionali.
E trist faptul ca astfel de gunoaie provenite din limita inferioara a capacitatilor intelectuale de baza ajung sa fie considerate „literatura”. Dar, la ce sa astepti de la cei indemnati de „mari oameni de cultura” sa citeasca „almanahe”?!
O carte extra-lejera, de citit printre vanzatorii de „porumbe fert”, cu labele scaldate de nisipul cu scoici amestecate cu mucuri de tigara si servetele umede, pe fundalul sonor al catorva acorduri orientale provenite de la tarabele ce vand bere „dã la keg”.
„literatura pentru young adult si adulti” :))))) adicatelea, pe intelesul lu’ ala care tocmai o citit blogul in pauza de facut burgeri: „literatura pentru adult tanar si adulti”.
Bravo!
Interesant mod de a privi lucrurile. E strict opinia dumneavoastră și nu pricep de ce vă produce atât de mult disconfort o părere care nu vă aduce nici un soi de atingere. Nu vă place, căutați altceva! Citiți altceva! E ATÂT DE SIMPLU. Aveți o plajă atât de largă de scrieri că nu vă ajunge viața să o explorați. Spor la căutat!
Și dacă tot sunteți atât de tare în păreri, numele ales spune ce era de spus: Kafkaka. Cred că ați omis un t, mai gândiți-vă dacă vă rămâne timp după ce aruncați cu kaka în stânga și dreapta.