machetedidactice.com

Balcic iulie 2018 – vacanța la mare – a patra zi

Ziua a patra a început dimineață, dimineață de tot, atunci când am răsfoit poveștile Reginei Maria. Nu puteam trece pe lângă ele fără a le achiziționa, atunci când am mers în vizită la Castel.
E o carte în format mare, cuprinde patru povești și este ilustrată măiastru de Detelina Dimova. Poveștile sunt: Lulalu, Copila soarelui, Poveste de Crăciun și Povestea trandafirului.

După ce-am mâncat micul dejun am plecat la mare, nu la piscină. E un regret legat de asta pentru că nu putem merge pe malul mării, cu picioarele prin apă, deoarece plaja nu permite acest lucru. Am ajuns pe un petec de nisip, acolo unde se îngrămădeau prea mulți în așteptarea soarelui, scump la vedere. Noi am avut parte de povești, că tot am început așa ziua, pentru că lângă noi sunt doi naratori iscusiți: Caramel și Berend.

Pe lângă ei am mai avut un companion, un cățel, care nu știu dacă era cățel ori cățelușă, însă pot afirma că era extrem de prietenos, dar mai ales flămând. A stat cu noi atâta timp cât am zăbovit acolo.

Astăzi, până pe final de zi, am avut parte de tot soiul de întâlniri marine. Dimineață, un șarpe de mare, firav și curios, a stârnit multe comentarii, dar mai ales frici. Era așa de curios că își tot scotea capul deasupra apei, evident și să respire. Mai târziu, unul dintre frații lui a fost înhățat de un pescăruș, într-un manevră demnă de un pilot iscusit.

Am citit mult și cu spor, eu terminând o carte super faină, Minciuni pe canapea de Irvin Yalom, despre care voi scrie de îndată ce ajung acasă. La lectura de seară am terminat Wolf Hollow de Lauren Wolk, un roman ce merită parcurs de copii și adulți deopotrivă. Luca a fost curios de poveștile Reginei.

Pe lângă șerpișori, că pe parcursul zilei s-au dovedit a fi mai mulți, am avut ocazia să admirăm multe meduze. Sunt așa de delicate, diafane, elegante, mișcărilor lor părând a fi studiate.

Plimbarea de seară fost tot una de prins în povești. Nu a plouat și nici vântul nu a bătut, poate de aceea și marea era așa de liniștită și plină de vietăți. Ne-am agățat câteva culori și forme de suflet, cine știe când vom avea nevoie de ele.

Am plecat la hotel cu o imagine tatuată pe retină, însoțită de o întrebare: se pare că acolo e capăt de drum, dar nu-i așa, că drumul e mai lung, dar nu se vede?

Lasă un răspuns

%d