machetedidactice.com

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a doua zi

Matinali, ca de obicei, ne-a trezit la primele ore ale dimineții, dar așa cum anticipam, vremea nu s-a arătat prea prietenoasă. Față de anii trecuți, din tinerețea mea, nu am mai fost afectată de absența soarelui, asta pentru că m-am setat să mă bucur de absolut tot, așa cum vine, indiferent de gradele din termometre.

La ora 7 eram pe malul mării chiar dacă datele meteorologice, precum pomeneam, nu erau prea optimiste. Dar, nesperat, am prins o oră și mai bine de plajă – asta dacă se poate spune plajă când stai în picioare – de bălăceală în apă și pe lângă ea. Partener, o pisică de… mare. Apropos, o găsiți în imagine de mai jos?

După ce am luat micul dejun am plecat la Grădina Botanică, fără a avea idee că vom vedea, cu propriii ochi, cum arată paradisul.

Grădina Botanica din Balcik este a doua atracție ca importanță din oraș, după Castelul Reginei Maria. Aceasta este situată în centrul orașului, în imediata vecinatate a mării și la o distanță relativ mică față de majoritatea hotelurilor din stațiune. Grădina aparține castelului Reginei Maria, fiind construită și amenajată imediat după terminarea castelului, de elvețianul Jules Janine, grădinarul-șef al împăratului rus Nickolai al II-lea. Amenajată pe aproximativ 16 hectare, grădina este dispusă pe un deal abrupt ce coboară în șase terase spre mare reprezentând una pentru fiecare dintre copiii reginei. Mai mult de 3000 de specii de plante sunt cultivate în grădină ce fac parte din 35 de familii florale și 800 de genuri care compun o diversitate incredibilă de soiuri și forme.
În grădină puteți vedea câteva plante exotice, cum ar fi: copacul de hârtie, ginkgo biloba, metasequoia, crin de nisip, trandafiri și multe alte specii aflate pe cale de dispariție. Una dintre cele mai mari atractii este colecția de cactuși de mari dimensiuni, specii cultivate într-o zonă cu întindere mare și cu deschidere către soare. Alte atracții ale grădinii sunt: grădina noua, grădina printesei, grădina prințului, grădina Karanfil, grădina cu pietre, grădina lui Allah, grădina primăverii, grădina magnoliilor, grădina divină, fântâna de argint și diferitele vile care se află pe teritoriul grădinii. Grădina Botanică din Balchik este una din cele mai frumoase atracții de pe litoralul bulgăresc, fiind vizitata anual de un număr foarte mare de turiști.
(sursa: litoralulromanesc.ro)

După cel de-al doilea Război Balcanic, Balcicul a fost câștigat, împreună cu Cadrilaterul, de România. Puțin mai târziu, Regina Maria a descoperit orașul despre care poetul roman, Ovidiu, spunea:

O, oraș al pietrelor albe, îți venerez frumusețea.

Regina a cumpărat un întreg domeniu pe care a construit Castelul și Capela Stella Maris, unde după moartea ei i-a fost depusa inima. De fapt, Balcicul îi datorează mare parte din faima de care acesta se bucură acum.

În acea perioadă, actuala localitate bulgarească era vizitată de renumiți pictori, printre care Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu sau Camil Ressu, dar și de alți reprezentanți ai intelectualității epocii: Nae Ionescu, Cezar Petrescu sau Tudor Vianu.

Azi e vizitat de miile de români care preferă Bulgaria din mai multe motive: prețuri mai mici la cazare, servicii mai bune decât cele practicate de români, plaje mai curate.

Am trăit experiențe personale extrem de intense, pentru că multitudnea de culori și mirosuri este copleșitoare. Prin fața ochilor mi s-au perindat imagini cu oamenii pe care-i cunosc, reali, dar și virtuali, iar sentimentul este greu de descris. Nu știu ce anume a declanșat aceste trăiri, însă mă bucur că le-am experimentat.

O parte din cactușii văzuți mi-au reamintit despre putințele, dar mai ales despre neputințele personale.

Despre momentele în care m-am strecurat printre așa spini îmi aduc mereu aminte. Am și reușit, însă am și dat greș. Măcar de-aș fi învățat ceva! Oricum, încerc să-mi învăț băieții cum e cu spinii și cum te poți strecura printre ei fără ca daunele să fie totale.

 

Am făcut sute de fotografii, unele mai frumoasele ca altele. Sunt așa de bucuroasă că am putut vizita acest loc încât se sterge tot disconfortul pe care l-am avut. E ceva ce numai o minte educată, luminată, vizionară putea face, iar pentru asta trebuie făcută o plecăciune în fața Reginei Maria. Sunt convinsă că ne vede și ne aude.

Azi, Balcicul e vizitat de miile de români care preferă Bulgaria din mai multe motive: prețuri mai mici la cazare, servicii mai bune decât cele practicate de români, plaje mai curate.

Pentru a-i face pe vizitatorii români să se simtă “ca acasă”, bulgarii au început să învețe și limba noastră. Ba mai mult, pe litoralul bulgăresc, comercianții acceptă cu ușurință să-și vândă produsele în lei românești. În plus, atunci când pe pancartele de acces în stațiunea bulgărească stă scris, în română, “Bine ați venit!”, uiți că abia ai trecut granița.

Mâine vom vizita Castelul Reginei, pentru a lăsa loc emoțiilor să se așeze. Nu trebuie să ratați destinația asta!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: