Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – prima zi

Anul acesta ne-am hotărât să mergem la Balcik, pe litoralul bulgar, acolo unde știam că avem ce vizita și ce face.
Am plecat în creierii nopții pentru că de la noi până la destinație sunt peste 600 km, ori asta cerea o deplasare întinsă pe multe ore. Copilul, ca de obicei, nerăbdător.
Am avut parte de un drum lin, fără peripeții, neaglomerat, răcoros. Răsăritul de soare l-am prins pe la Brăila, și am apucat, din goana mașinii, să imortalizez ceva imagini.

Caramel nu putea să lipsească și a vegheat la drum până la destinație. A mai avut și ceva povești de spus, iar noi l-am ascultat cu atenție.

Am trecut vama puțin după ora nouă, și aici fiind lejer, fără cozi inutile.

Balcikul pare un orășel liniștit și ne-am mirat că nu e forfota specifică litoralului. E puțină lume și asta nu prea agitată. Poate din cauza ploilor care au tot căzut, cine știe?!
Am înconjurat de câteva ori, pentru că madame de la GPS nu era cu temele făcute, ori mai bine spus, noi nu am băgat corect datele de la destinație.
Atunci când am ajuns, vremea era de vară, cu un soare bun și primitor, și cu un hotel care din exterior e super. Aveam să constatăm că din interior imaginea e puțin șifonată. Se simt, încă foarte tare, urmele comunismului, investiția de aici nefiind foarte consistentă. Dar știți cum se spune: de cât plătești, de atâta ai parte. 🙂

E foarte, foarte multă verdeață, ferestrele noastre dau spre mare, iar asta face ca în cameră nu fie o atmosfera încărcată de căldură, ci una plăcută, răcoroasă.

Drumul către plajă este minunat. Trebuie să parcurgi un traseu, ca un tunel, care este printr-o pădurice. Sunt multe mure și zmeură și o sumedenie de șopârlițe. Poate nu întâmplător gândul mi-a fugit la Castelul Pleș, acolo unde este aceeași atmosferă și cadru natural înainte de a ajunge la castel. Acest hotel, Ahilea, se află gard în gard cu Castelul reginei Maria iar influiența ei asupra zonei se simte.

După ce ne-am instalat, am ieșit la piscină. Muzică, lume puțină, antren, perfect!

Seara, după cină, am făcut o plimbare pe faleză. Reconfortant după o zi atât de încărcată!

Bine te-am găsit, Balcik! Așteptăm cu nerăbdare să-ți descoperim minunățiile!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: