machetedidactice.com

„Regula de Aur” de Ilene Cooper și un joc în aer liber

A sosit momentul și ultimului atelier alături de copii, pentru că vacanța e deja în block-starturi și nu mai prea poate fi ținută în frâu.
M-am gândit mult la ce anume să lucrez alături de copii, iar ultimele întâmplări au pecetluit alegerea mea: Regula de Aur nu putea să găsească un moment mai propice pentru a se prezenta copiilor.
Știam că trebuie să găsesc o alternativă în care ei să scrie mai puțin și să se joace mai mult și asta am căutat să fac.

Regula de Aur este o carte care aduce în fața cititorului o noțiune întâlnită pe tot globul pământesc, în toate religiile dar și culturile lumii, extrem de simplă și totuși foarte greu de aplicat. Poate și simplitatea ei o face așa de greu de pus în practică de cei mai mulți dintre noi.

Am pregătit o serie de materiale pe marginea cărora să putem vorbi mai mult pentru că, precum am spus mai sus, astăzi nu am scris decât o singură propoziție. Vor completa copiii fișele (dealtfel nu vor avea prea mult de scris) alături de doamna în zilele ce-au mai rămas de petrecut la școală până va suna clopoțelul, ultima dată pe anul acesta școlar.

Am modificat și tradus un material găsit pe internet și l-am adaptat în așa măsură încât să poată fi citit de copiii de clasa a II-a. Însă multitudinea de materiale găsite m-au îndemnat să printez și câteva în limba engleză, asta pentru că Luca vibrează diferit atunci când trebuie să lucreze în engleză. Dealtfel am uitat să spun că Luca mi-a fost companion, chiar dacă nu este în cea mai bună stare de sănătate, niște băuturi reci venindu-i de hac.

Dup ce am citit cartea, pe parcursul căreia am făcut mai multe opriri pentru a analiza alături de copii exemplele întâlnite de ei, i-am rugat să citească pe de planșa pregătită, cum anume sună Regula de Aur în alte culturi și religii.

A venit apoi rândul lui Luca să le citească câteva cartoline în limba engleză, iar câțiva copii, spre bucuria mea și a lui, au reușit să traducă din ele, cu ajutor, însă îmbucurător.

Vreau să vă spun că discuțiile au fost presărate cu exemplificări din situații trăite de copii, iar ele au fost explicate cu mult aplomb. Au prilejuit și destăinuiri, dar și regrete a unor fapte ce puteau avea un alt final (nu vă gândiți la cine știe ce).

Și așa, am trecut la preambulul jocului pe care, alături de doamna Ana, l-am pus la cale. În acest demers am ales ca postament Iepurele cel bătăuș și nici nu vă imaginați ce impact a avut asupra copiilor. Au fost pur și simplu încântați de modul pe care l-am ales pentru a citi povestioara, una cu mare tâlc, dealtfel.

Am exemplificat eu, pentru ca mai apoi să avem un adevărat joc de rol.

Am spus că am venit pregătită pentru toate etapele întâlnirii și nu regret nici o clipă efortul depus.

Iată câteva instantanee bune de pus în albumul cu amintiri.

Cât despre doamna Ana, cum să n-o iubești?

Buuun! Am citit și vorbit despre Iepuroiul bătăuș și iepurașii flămânzi și am trecut la joc. El a constat în mai multe probe care au avut ca scop final strângerea morcovilor.

Pentru asta, doamna Ana a făcut fiecărei echipe, pentru că două am fost, câte o schiță a școlii și a notat pe ea unde erau indiciile pe care trebuia să le găsească fiecare concurent.

După ce a fost clar ce anume avem de făcut, am plecat afară să jucăm ce ne-am propus.

O singură probă s-a ținut în clasă, aceea a culegerii morcovilor cu ajutorul gurii dintr-o tavă cu apă.

Finalul a fost sănătate pură pentru că am făcut chiar acolo, în clasă, un delicios suc de fructe și legume. Morcovii nu aveau cum lipsi, doar ei au fost vedetele întâlnirii, dar li s-au alăturat merele, sfecla roșie, lămâile, căpșunile, ananasul dar și cireșele care au fost mâncate așa, nestoarse.

S-a terminat. Gata!
Mulțumesc pentru tot și abia aștept să ne reîntâlnim. Mă voi gândi peste vară la alte activități care să vă aducă drag de carte, joc și învățătură.
Vacanță cu tihnă, Spiriduși dragi!
Vacanță cu sănătate și odihnă, dascăl iscusit! Te iubesc și-ți mulțumesc.

Lasă un răspuns

%d