machetedidactice.com

Când fericirea și La mulți anii sunt din belșug

Azi e despre copii.
De ieri și de astăzi.
De cei care-și aduc aminte cu nostalgie despre anii când fotografiile erau alb-negru și nu din belșug.
Despre visele care se exprimau mai mult prin cuvinte și mai greu prin imagini făurite de alții.
Despre anii grei în care bomboanele nu erau la discreție, despre copilării petrecute pe ulițele satului ori printre betoanele blocurilor aflate în construcție.
Despre pâinea cu unt și zahăr și picioarele cărora nu le ajungea o noapte pentru a-și reveni din alergătura zilei precedente.
Despre perciuni dureroși, învățătoare cu halat și gulere de dantelă. Multă natură și lipsă de griji.

Acum, e vorba despre ponei de toate culorile și păpuși care vorbesc, mănâncă, merg.
Cărți din care personajele ies, animale de la fermă care emit tot felul de sunete. Ecrane de tot soiul și de toate dimensiunile.
Mișcare puțină, pretenții multe, depresii, hărțuieli, analize amănunțite – dar superficiale, părinți debusolați, dascăli obosiți, griji de la vârste nepermis de fragede.

Să ne bucurăm fiecare, așa cum poate, de ceea ce trăim ori am trăit. Amintirile bătrânilor/părinților nu sunt mai puțin plăcute și nu pălesc în fața bogăției de acum. Poate le ajută să fie mai prețioase.

Pe o scară de la zero la zece, ce notă ați da copilăriei voastre?

Ce notă dau eu copilăriei mele? Un zece fără nici o cosmetizare și nici o exagerare. 🙂
Mulțumesc frumos, mamă și tată! Vă iubesc.

Lasă un răspuns

%d