Fălticeni este unul dintre orașele importante ale României, în ceea ce privește cultura și știința națională. Un mare număr de personalități marcante – scriitori, oameni de știință și artiști –, s-au format și au creat în Fălticeni. George Călinescu situa acest oraș printre cele mai bogate tezaure spirituale ale poporului român, după București și Iași, Fălticeni fiind al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni, cele două centre culturale. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeni se situează pe primul loc în România. Orașul din Moldova a dat României zeci de oameni ai literelor de talie națională și recunoaștere mondială și acolo s-au format 16 academicieni, 12 generali, 60 de doctori în cultură și știință
Una dintre personalitățile acestei urbe a fost și Profira Sadoveanu, fiica lui Mihail Sadoveanu și a Ecaterinei, născută la 21 mai 1906.
Urmează timp de un an cursurile liceului „Nicu Gane” din oraș (1917-1918) și, după o clasă urmată în particular, fiind pregătită de tatăl său, merge la Liceul „Oltea Doamna” din Iași, unde își dă și bacalaureatul. Mai apoi se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, secția filosofie (1925-l929), pe care o termină, dar fără a-și da licența.
Fiind cea mai mare dintre copii, Profira Sadoveanu, a rămas toată viaţa aproape de inima şi sufletul tatălui. Era chiar „cronicar” fidel al „universului de la Copou”, scriind şi despre mobilizarea generală din casă pentru a-şi ajuta tatăl. Copiau manuscrisele, făceau mici servicii părintelui lor, păstrau o linişte deplină când „tata lucra”. Profiriţa era primul cititor al cărţilor Maestrului, era primul său critic literar, mai ales că el îi respecta părerile. Dintre cei 11 copii, nu doar Profira Sadoveanu avea aplecare spre scris. Didica (Teodora o fată frumoasă, cu ochii strălucitori), scria poezii delicate, dar şi cânta sonate de Bethoveen, iar Despina cânta valsuri şi Mazurci de Chopin.
Și-ar fi dorit să studieze arta dramatica la Paris, dar nu obține consimțământul tatălui. În Universul literar și artistic publică, sub pseudonimul Valer Donea, reportaje. Debutează cu romanul Mormolocul (1933), urmat de „Naufragiații din Aukland” (1937). Scrierile sale au constituit o creație relativ întinsă, cuprinzând volumul de interviuri („Domniile lor domnii și doamnele”, 1937, republicat cu titlul „Stele și luceferi”, 1969), memorialistică și cărți de evocare a lui Mihail Sadoveanu („Viața lui Mihail Sadoveanu”, 1957, republicat cu titlul „Ostrovul zimbrului”, 1966; „O zi cu Sadoveanu”, 1955; „În umbra stejarului”, 1965; „Planeta părăsită”, 1970), poeme în proză („Ploi și ninsori”, 1940), poezie („Somnul pietrei”, 1971; „Cântecele lui Stefan Vodă”, 1974; „Flori de piatră”, 1980; „Ora violet”, 1984), cărți de versuri pentru copii („Balaurul alb”, 1955; „Ochelarii bunicii”, 1969).
Traducea, singură sau în colaborare cu Valeria Sadoveanu, din Cehov, Usinski, Ostrovski, Balzac și îngrijea edițiile din opera tatălui.
„Tata avea pe umeri pelerina italienească cu falduri largi, grea de cuvinte, fraze, virgule şi puncte. Mi-nchipui că de-ai fi scuturat-o, ar fi căzut din ea pasaje din viitoarea-i carte, aşa cum cad în mai din vişini cărăbuşii.”
Cu excepția unui roman și a câtorva proze, opera Profirei Sadoveanu ilustrează în chipul cel mai concludent literatura de popularizare. Ca prozatoare, păcătuiește prin același idilism al evocarii și descrierii, prin „medelenism”, cum a observat G. Calinescu, deși uneori autoarea dovedește un simț notabil al nuanțelor semnificative. Poemele în proză din „Ploi și ninsori” (1940) dezvăluie aceeași intimitate cu taina și misterul, amplificând naturalismul până la fabulos: „Iar mărul cel bătrân s-a așezat într-un cot și-și linge picăturile de apă de pe labe”. Poeziile din volumele Somnul pietrei (1971), Cântecele lui Ștefan Vodă(1974) și Flori de piatră (1980) sunt evocări geografice, excursii lirice, rememorări nostalgice ale copilăriei, proiecții poetice ale amintirilor, grațioase și decorative, simple poetizări. În mare parte, proză lui Profira Sadoveanu se compune din confesiuni edulcorate.
Alungată din casa rămasă de la tatăl său (de către cei care au câştigat-o în instanţă), a murit, în 1997, într-o sărăcie de nedescris. A fost înmormântată în Cimitirul Străuleşti II, din Bucureşti.
Articol apărut în revista online Literatura de azi.
