„Croitorii iscusiți” la curtea împăratului – proiect didactic

E mult mai multă forfotă acum în școli și grădinițe, de parcă ar fi ceva neașteptat față de cotidian. Pe lângă evaluările din școli, au loc și lecțiile ținute de doamnele care doresc să obțină titularizarea ori definitivatul. Sunt momente delicate pentru multe dintre ele, pentru că le au de susținut în fața unor copii străini.
Și ca la orice lecție mai specială, cu o încărcătură emoțională pe măsură, totul trebuie să fie stăpânit până în cel mai mic amănunt.
Am avut și eu bucuria de a confecționa materialul, o parte din el, pentru o asemenea lecție. Pentru că cei mici erau în săptămâna cu meseriile, tema aleasă s-a axat pe asta. Și așa, în fața prichindeilor a apărut Împăratul și cei doi pehlivani din povestea „Hainele cele noi ale împăratului”.
E un text ofertant pe care se poate lucra mult, și mai ales, frumos.
Pentru că activitatea era integrată de 45 de minute, elementele componente ale activităţii integrate au fost:
– A.L.A.1. – „Croitorii de la curtea regală”
Centrul Artă „Hainele împăratului” decorare
„Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii
Centrul Nisip şi Apă „Palatul fermecat”- construcţii din nisip kinetic şi pietre
Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile)

– A.D.E.1 – D.L.C.-„Hainele cele noi ale împăratului”- lectura educatoarei cu ajutorul soft-ului educațional.

Cum spuneam, am confecționat în scopul folosirii la lecție, o machetă în care am redat pe unul dintre mincinoși în timp ce lua măsuri împăratului, iar pe celălalt care nota l-am confecționat separat, pe celălalt mincinos.

Între ei am montat un șiret pe care copiii să expună ceea ce au lucrat la Centrul Artă, adică hăinuțele.

Pe ele vor veni atașate tot soiul de ornamente, compuse din „pietre prețioase”, paiete și alte elemente decorative.

Pentru „Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii – am realizat doar „postamentul”, copiii urmând a le completa.

Pentru Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile) am confecționat un presenter pe care am atașat eșantioane textile având diferite texturi. M-am jucat și eu cu ele cât le-am meșterit.

Din fotografie nu aveți cum vă da seama, dar am pus și un eșantion rugos, aici optând pentru o foaie de glaspapir.

S-au folosit mai multe strategii didactice:
lectura educatoarei, expunerea, conversaţia, explicaţia, observaţia, demonstraţia, exerciţiul, munca în echipă, Explozia stelară.

Obiectivele operaţionale urmărite au fost:
să audieze cu atenţie textul poveştii reținând ideile acestuia;
să construiască diferita forme din nisip kinetic pentru a realiza palatul din poveste ;
să realizeze și să decoreze hainele împăratului;
să confecționeze albumul de modă pentru copii în contur folosind tehnici şi instrumente diverse de lucru;
să propună întrebări de tipul „Ce?”, „Cum?”, „De ce”?, „Cine?”, „Unde?”, făcând apel la conţinutul poveştii;
să răspundă la întrebările formulate de colegi, în propoziţii simple sau dezvoltate, corecte, coerente;
să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, autocontrol, iniţiativă.

Mă bucur că am reușit să mai confecționez un material inedit. Am aflat, mai apoi, că totul a fost foarte frumos iar copiii încântați de poveste, subiect, și ce anume au avut de lucrat la centre. Am rămas și eu fredonând mereu, cântecul de la tranziție:

Am o hăinuţă mică
Aşa şi-a aşa
Şi-i cos o floricică
Aşa şi-a aşa
Îi pun şi nasturi noi
Aşa şi-a aşa
Ce mândri suntem noi
Aşa şi-a aşa.
Spre centre am plecat.
Aşa şi-a aşa.
Și veseli vom lucra
Aşa şi-a aşa.

P.S. Am avut și un fundal pe măsură, atunci când am lucrat, pentru că era în plină desfășurare nunta regală din Marea Britanie.

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “„Croitorii iscusiți” la curtea împăratului – proiect didactic”

%d blogeri au apreciat: