Uite cum tot apar poveștile frumoase în viața noastră, atunci când ții seamă de recomandările celor care contează.
Ori de data asta, Antoaneta Smaranda a fost cea care ne-a luminat în direcția în care l-am găsit pe Tomi și am aflat povestea lui.
O carte pe care de cum a poposit în brațele noastre am și citit-o, dintr-o suflare. Și te îndeamnă la asta și prezentarea ei, una foarte frumoasă. Apărută la Editura Humanitas în anul 2016, Tomi. O poveste este tipărită pe o foaie de o calitate superioară, extrem de plăcută la privit și pipăit. Nu are multe pagini, optzecișicinci, și un font mare, numai bun pentru cititorii mai tineri. Are douăzeci de capitole și fiecare nu se-ntinde pe mai mult de patru pagini. Această a doua ediție, pe care o avem noi, nu are nici o ilustrație, dar în prima, găsiți ilustrațiile Catherinei Berindei.
E o poveste despre prietenia dintre un băiat și cățelul adus acasă de tatăl lui. Dacă un cățeluș, pui fiind, este mititel și drăgălaș, Tomi sare din tiparul ăsta pentru că era disproporționat: avea labele groase și mari în raport cu trupul. Însă avea o drăgălășenie aparte de care băiatul s-a îndrăgostit.
În timp, câinele ajunge să-l știe de stăpân, asta și pentru că cei doi petrec mult timp împreună, cutreierând pădurile și având parte de tot soiul de aventuri, una mai năstrușnică decât alta. Aleargă în urma bicicletei, merg la pădure și acolo coc porumbul de lapte și mănâncă strugurii abia copți. Cățelul arată o inteligență de care mulți semeni bipezi duc lipsă, așa cum denotă și un spirit aventuros, dispărând zile întregi de acasă timp în care nu știe nimeni cu ce se ocupa și pe unde hălăduiește.
Ura pisicile și iepurii, iar pe primele de cum le prindea, le omora. Ar fi făcut același lucru și cu iepurii, dar nu reușea, oricât efort depunea, să-i prindă, aceștia fiind mai agili decât mieunătoarele. Sunt minunate descrierile picnicurilor la care ei participă iar de aici cititorul poate simți aproape real apropierea dintre om și câine.
Nu știu de ce, dar cred că mulți care citesc povestea și au condițiile necesare se pricopsesc cu un animal de companie. Am dori și noi ca acest vis să devină realitate, dar deocamdată nu este posibil. Poate va fi în viitorul apropiat.
O poveste despre copilăria în aer liber, libertate, prietenia dintre un băiat și un câine, dar și despre esența lucrurilor firești, neprelucrate și dragostea de natură. În zilele noastre întâmplări tot mai rare și mai greu de întreținut.
Cât despre final, îl veți afla singuri că așa-i frumos!
2 gânduri despre “„Tomi. O poveste” de Adrian Oprescu”
Lui Andrei i-a placut enorm cartea. A citit-o foarte repede si imi tot povestea despre aventurile lui Tomi. Care a fost capitolul preferat al lui Luca?
Lui Andrei i-a placut Haimanaua 😀 pentru ca i-a adus aminte de unul dintre cateii nostri – Bijoux – care avea obiceiul sa fuga (nu era legat, facea ce vroia) si sa aduca in vizita tot felul de caini fara stapan si sa le arate unde era mancarea lui.
Ma bucur mult ca ati descoperit cartea. Spor la lectura si la inspiratie ca sa ne dati si noua idei …ce sa mai citim? 😉
Toată ne-a plăcut, nu știu să spun ceva anume. Ne-am oprit de multe ori pentru a face paralele cu întâmplări știute de noi din viața reală.
Cât despre alte cărți, la fel de frumoase, tocmai am terminat de citit Lukas, mecanicul de locomotivă și Jim Năsturel și am trecut la continuare, cea cu cei 13 Sălbatici. Pe lângă asta, m-ai ciupim din cărticelele mici, Supă de pietre, Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru ori Omul din stele. Luca recitește ori de câte ori poate poeziile lui Shel Silverstein.
Spor în toate! 🙂