machetedidactice.com

„Logodnica” de Doina Ruști

Îmi place Doina Ruști și de îndată ce a părut ultimul ei roman m-am grăbit să-l achiziționez. Mai greu a fost până i-a venit rândul la citit, pentru că viața asta a mea e plină cu de toate.

E ceva diferit de ce știam eu că scrie draga mea scriitoare. Logodnica e povestea dintre o fată de douăzeciși, Alisa, și un bărbat de patruzeciși. Ea din Republica Moldova, adică din est, el din Norvegia, adică din vest.

Un roman în două părți pe care, până m-am dumirit ce și cum este, m-a cam contrariat. Așadar, fiecare dintre cei doi au câte o parte în care povestesc versiunea lor asupra relației pe care au avut-o. Ca în orice relație, protagoniștii trăiesc și relatează diferit cele petrecute.

David a dezvoltat o obsesie pentru Alisa, cel puțin așa am priceput eu din toate gesturile pe care le-a făcut. Ca să întreții o persoană fără a avea o obligație și în orice moment să fii dispus să o scoți din tot felul de încurcături asta se numește obsesie. Și cu toate că bărbatul își dă seama că Alisa profită de el, bogăția și disponibilitatea arătată, nu poate reacționa în alt mod.

Ea este făcută din visele mele, în şapte ani grei. Toate nefericirile-mi sunt adunate în ea. E logodnica plămădită din laptopul meu, din filmele mele, ieşită din viaţa mea, ca o carte cu zece pagini.

De nenumărate ori, cât am parcurs confesiunile lui David, trebuie să recunosc că m-am întrebat cum și de ce procedează așa și cât de norocos trebuie să fii ca să știi că undeva, într-un colț de lume, există cineva pe care să te poți baza. Pentru că situațiile în care David a intervenit salvator nu au fost puține, unele de o gravitate mare.

Asta până ajungi la partea povestită de Alisa, unde, în primă fază, nu mai știi ce să mai crezi. Relatările ei vin să așeze altfel ceea ce deja știai. Parcă e o altfel de scriitură, mai alertă și mai directă, mai ceva cu care te-a obișnuit autoarea. E un soi de sălbăticie în comportamentul Alisei, poate și pentru că a fost crescută de o bunică singură. Sunt foarte interesante relatările ei care vin să demonteze imaginea creată de el.

Descrie atât de inspirat ținutul țărilor din nord, că am simțit frigul răzbind din paginile cărții. E drept, pentru o persoană care nu poate tolera frigul decât cu mari eforturi, am vibrat la unison cu Alisa în această direcție.

Soarele este un ou pe care cineva l-a pus la prăjit şi-a uitat să deschidă aragazul.

E interesant de știut că Logodnica pornește de la o poveste reală, iar David Kinsella este cât se poate de adevărat.

După ce a realizat un scurtmetraj despre povestea de dragoste dintre el şi o basarabeancă din Chişinău, regizorul britanic David Kinsella intenţionează să reia povestea într-un lungmetraj după cartea scriitoarei Doina Ruşti, „Logodnica”. Adevărul.ro prezintă un fragment în premieră din cartea în care regizorul este personaj. Pe 21 septembrie, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc lansarea cărţii, în prezenţa scriitoarei şi a lui Kinsella. David s-a născut la Belfast, dar este cetăţean norvegian. Alisa are sânge rusesc, dar se consideră moldoveancă din Chişinău. David n-a vorbit niciodată irlandeza, căci este britanic, protestant din Irlanda de Nord. Alisa vorbeşte româneşte, cu toate că se consideră rusoaică sută la sută. El a avut o copilărie cu bombe şi lupte de stradă. Ea este o orfană din Ungheni. La un moment dat se întâlnesc, iar drumurile lor trec prin Bucureşti. „David Kinsella este un regizor britanic, stabilit în Norvegia. De fapt, prin sânge este irlandez, plin de pasiune, ca toţi fidelii Sfântului Patrick, dar a ales să-şi potolească temperamentul de foc în liniştita şi calma Norvegie, care l-a adoptat”, spune producătorul de film Dan Burlac.
sursa:(adevărul.ro)

O poveste în care, la un moment dat, apare și Ponta, postacii de pe Facebook ceea ce o face de actualitate și numai bună de citit.
Spor!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “„Logodnica” de Doina Ruști”

%d