Emoții firești

Nu știu ce anotimp poate răscoli mai tare sufletul omului, așa cum o face primăvara. Fiecare frunză, fiecare floare, fiecare fir nou apărut spune o poveste. Și de multe ori poți să te identifici cu ea, ori cauți elemente care să te bage și pe tine acolo, în desfășurarea evenimentelor.

Am privit îndelung un măr care acum își scoate frunzele și florile la lumină și n-am putut să nu mă-ntreb cum îi este. Ce chimie se petrece acolo de e posibilă o așa transformare?

Dar piersicul, piersicul tot așa percepe această renaștere, ori acolo lucrurile stau diferit?

Dar când obosești și nu mai ai putere, sufletul și mintea ta de om arată la fel ca cel al unui copac?

Poate că există mecanisme pe care omul să le activeze pentru a nu ajunge așa, asta dacă nu cumva realitatea o arăta mai rău.

Mi-ar plăcea să existe un pitic responsabil cu emoțiile și cu un penson să poată pune pe fața oamenilor zâmbete. Mai multe zâmbete și din când în când și câte o grimasă.

Sunt convinsă, nu știu de ce, că va cumpăni foarte bine înainte de a desena gura, ochii și sprâncenele, cele care ne trădează starea. E drept că unii sunt mai abili și-și pot fenta familia, colegii, nearătând cu adevărat ceea ce simt, de parcă asta nu tot pe ei i-ar păcăli.

Primăvara asta e foarte frumoasă, mai frumoasă ca cele pe care le-am traversat, poate pentru că o privesc altfel? Nu știu dacă e adevărat, dar așa simt. Voi?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: