Meștereli de suflet, bată-l vina că tot numai despre el vorbesc!

Îmi spuneam că anul ăsta voi sta liniștită în ultimile zile înaintea sărbătorii, pentru ca să elimin zbuciumul creativ. Dar, ți-ai găsit! Nu s-a putut și pace.
Aseară, după ce soarele plecase să lumineze cealaltă parte a omenirii și să o încălzească pentru a deveni mai bună, am scos cele trebuincioase și m-am pus pe treabă. E ceva ce nu pot descrie în cuvinte, un soi de neliniște dacă nu se întâmplă, un disconfort pe care nu-l pot elimina, înlocuindu-l cu altceva. Merg ca teleghidată și mă trezesc în plin proceș de meștereală. Nu întotdeauna rezultatele sunt uau, dar ele vin să-mi panseze fisurile și crăpăturile din sufletul meu atât de zbuciumat. iar rezultatul este, de fiecare dată tămăduitor. Probabil că pe măsură ce meșteresc, endorfinele mă învăluie și creează starea asta. Nu puține sunt momentele în care sunt acolo, în treaba pe care o fac, băgată cu totul, asta eliminând orice alt disconfort.
Pomeneam de endorfine și nu știți ce-s alea? Cum nu? Iată ce se spune despre ele:

Ce sunt, de fapt, endorfinele? Sunt o categorie de substanțe produse de creier, deci fac parte dintre neurotransmițători (alături de dopamină și serotonină). Din punct de vedere chimic, endorfinele au structură de proteine complexe, iar rolul pe care li-l încredințează organismul este acela de analgezic, vizând suprimarea durerii de orice fel.

După cum le spune și numele, endorfinele au o structura chimică foarte asemănătoare cu a substanțelor extrase din opiu și folosesc aceiași receptori pentru a se „agăța” de celule. Efectul de calmare a durerii este puternic, iar consecința este o stare de relaxare, de bucurie chiar. Există stimuli preciși care declanșează secreția internă a acesței substanțe: expunerea la lumină, durerea, condimentele din mâncăruri (piper, chilli), stresul sau râsul, sexul și efortul fizic în general. Rezultatul este, de fiecare dată, atingerea unei stări euforice.

În continuarea articolului se pomenește că nu țin mult, adică efectul nu ține mult, însă eu mă mulțumesc cu atâta.

Buuun, spuneam că am meșterit, din nou, atunci când lumea învârte la cozonaci ori vopsește ouăle. Dar și eu am „vopsit” niște ouă mai altfel, adică le-am îmbrăcat în hăinuțe cusute cu modele naționale. Mi-ar fi plăcut să nu fie plate, ci așa cum sunt ele, dar în ciuda încercărilor am optat într-un final pentru felii de ouțe de lemn.

O altă ispravă de ieri a fost aceea a redecorării unui suport de lemn, în care să se pună corespondența, ziarele, ori vreo carte. Era simplă, singurul decor fiind reprezentat de o ștampilă, dar eu am optat pentru a dubla inima ce era decupată în lemn pentru a o reprezenta pe etamină în punct de cusătură. Am mai adăugat trei trandafirași care tot țipau că doresc să stea acolo. Și i-am pus, într-un final. 🙂

Și așa m-am mai liniștit. Am putut merge la culcare cu inima împăcată. Cine știe ce-o mai fi mâine?

Lasă un răspuns