E frig și nu se mai termină. A nins așa cum ar fi trebuit să ningă în decembrie, dar ce zic eu ar fi trebuit, că nu mai știi ce și cum trebuie să se întâmple.
Cert e faptul că frigul te pișcă de peste tot și nu te lasă să te bucuri de primăvara din calendar. Pișcă și păsările așa de tare, că multe dintre ele nu rezistă și mor Nu mă refer doar la cele mici, vrăbiuțe, scatii ori măcăleandri, ci și la berze, care-s mai viguroase și puternice. Oamenii le-au sărit în ajutor și cu toate că iarnă de iarnă hrănesc păsăretul mic de prin brazii din fața casei, niciodată nu am analizat ca acum, când e așa o campanie de susținută în acest sens. Le-am pândit, alături de Luca, multe minute, în reprize, și ne-am bucurat de ospățul lor. Sunt gureșe, dar foarte precaute, știind cu exactitate dacă ești prin apropierea lor chiar fără să te vadă.
Când suntem la depărtare de geam, vin și câte zece, dar cum ne-am apropiat, zboară. E un fel de v-ați ascunselea.
Tocmai de aceea am mai meșterit niște flori de primăvară, dar și alte machete dedicate anotimpului reînvierii. Sărbătorile Pascale bat la ușă iar troienele nu au dispărut. Azi, că a bătut soarele puțin, a curs din streașină temeinic.
Una dintre florile meșterite mi-a intrat la suflet. Asta pentru că am probat mai multe variante până m-am hotărât la cea finală.
Varianta finală a macului. 🙂
Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța.
Anatole France
