machetedidactice.com

Învățământul nostru și bizareriile lui

Pe zi ce trece nu ai cum să nu-ți pui tot mai multe întrebări legate de învățământul românesc și de cum se desfășoară el. Se tot vorbește, în fel și chip, dar de făcut nu face nimeni nimic, totul rămânând la nivel declarativ. Să nu generalizez, totuși, pentru că mai sunt și oameni care vor să împingă „căruța”.

Anii trec, generațiile trec și ele prin școală, iar problemele se adâncesc tot mai mult pe toate fronturile. Chiar dacă nu ne place să recunoaștem, hărțuirea în școli e mai prezentă ca niciodată, limbajul suburban – la fel, orele, multe dintre ele sunt făcute în dorul lelii, iar multe dintre cadrele didactice – ca să nu spun toate – completează dosare, infinit de multe feluri.

Astăzi m-am întâlnit cu o mămică care-și ducea copilul la medicul neurolog pentru că are probleme din pricina școlii: o doamnă care țipă, copiii care râd, teme date cu nemiluita și un dialog al surzilor.
Copilul a ajuns să nu se mai țină pe picioare, are sindrom vertiginos, crampe și dureri abdominale și o lehamite direct proporțională cu toate cele enumerate mai sus.
La clasă se face matematică aproape non-stop, s-a eliminat educația fizică, educația muzicală s-a concentrat în 10 minute și totul este pe repede înainte.

Revenind la orele de la clasa copilului, astăzi, la educație tehnologică s-a lucrat pe etamină, toată lumea. S-a mai lucrat și săptămâna trecută, dar noi am fost atunci plecați. Așa că astăzi a împrumutat de la colegul lui o bucățică de etamină, ac și ață și a cusut o cireșică, model dat de doamna. Însă odată ajuns acasă a trebuit să refacă lucrul.
Am căutat un model de cireșe, i-am dat pânză, ac și ață și a cusut, de data asta ambele cireșele. A fost mai greu la început însă apoi a mers și a reușit să le termine pe amândouă, restul urmând a fi continuat în clasă. Cei care ne cunosc știu ce „entuziasmat” este copilul de asemenea îndeletniciri.

Tot mă bântuie o întrebare: de ce băieții nu pot face activități specifice lor? Mă refer la traforaj ori pirogravat, sau la altceva care e mai pe măsura lor. Nu știu câți dintre ei vor coase ștergare ori ii. În fine, asta este și mergem mai departe.

A venit apoi momentul să se pregătească pentru extemporalul de mâine de la desen. Da, vor da test la desen din ultimul capitol din carte (cartea e din 1999 și, se vede ce mult a fost deschisă, doar coperta fiind uzată, în rest este nouă).

Iar capitolul arată așa:

Asta este materia de pregătit pentru test. La școală, la orele de desen, s-au mai pus niște filmulețe despre Renaștere și reprezentanții ei. Sunt convinsă că dacă s-ar da lucrarea de control părinților, mulți nu ar avea notă de trecere, dar asta e altă discuție.

Fiind proaspăt venită dintr-un loc în care am putut admira unele din operele pomenite în carte, dar mai ales putând asista la lecții ținute în fața unor grupuri de copii, de profesorii lor, nu ai cum să nu te întrebi: la noi de ce nu se poate?

Un răspuns ar fi acela că la noi nu sunt muzee, dar nu se poate analiza, după o imagine, o operă de artă, pentru a înțelege și copiii ăștia cu se mănâncă această îndeletnicire?

Cred că s-ar putea dacă ar exista interes.
Așa cum mai cred că speranța într-o schimbare aici, în școlile din România, e din ce în ce mai mică.

Lasă un răspuns

Un gând despre “Învățământul nostru și bizareriile lui”

%d