machetedidactice.com

Cum pot țopăi gândurile pe meridiane

Atmosfera de afară nu s-a schimbat în ultimele zile. A mai nins, iar stratul de zăpadă a rezistat pentru că temperaturile au dorit acest lucru.
Cei care iubesc joaca prin zăpadă au avut cadrul necesar pentru asta, dar eu, ocolesc cât pot. Nu-mi place pentru că suport frigul tot mai greu. Luca a ieșit preț de câteva zeci de minute, dar pentru că a trebuit nu că i-ar fi făcut o plăcere deosebită.

Îmi place iarna s-o privesc de dincolo de fereastră și o consider ca un medic, poate din cauza albului omniprezent ori din cauza senzației de curățenie. Îmi tot spun că temperaturile joase vor distruge o parte din microbii care ne tot pricinuiesc neplăceri, înfundându-ne nasurile și schimbându-ne vocile.

În casă, așa ca pe final de scurtă vacanță, m-am jucat cu Luca pe un planiglob. Nu e prima dată când țopăim pe meridiane și plăcerea nu se diminuează. Subiectele abordate sunt de de fiecare dată altele, asta și pentru că noi suntem la vârste diferite.

Ne-am hotărât să „schimbăm” locul animalelor și să le ducem în locuri nefamiliare lor, analizând cum anume s-ar acomoda, dacă se vor acomoda, ce schimbări ar trebui să sufere organismul lor pentru a rezista.

De ceva vreme, urmărim la Nat Geo Wild o serie de reportaje în care sunt prezentate mutațiile pe care le-au suferit animalele atunci când faliile s-au rupt iar continentele s-au format. Sunt spectaculoase transformările prezentate, ca să nu mai pomenesc de speciile nou formate. Am atașat două dintre multele documentare pe care le-am urmărit și care ne-au ajutat să înțelegem mai bine cum au stat lucrurile și cât de mult timp a trebuit să treacă pentru ca unele specii să sufere aceste transformări ajungând la forma de azi.

 

Spuneam că am mai hoinărit pe planiglob și cum am făcut asta, puteți urmări accesând linkul de mai jos.

Hoinărim pe continente şi dezlegăm misterele lumii alături de Scooby- Doo

O altă activitate pe care am făcut-o mai demult a fost aceea în care am vorbit, tot pe suportul unui planiglob, despre Africa, mai în amănunt.

Un planiglob atât de util

Nu evitați genul acesta de activități pentru că veți fi câștigați atât voi ca părinți, dar mai ales copiii.

Lasă un răspuns

%d