machetedidactice.com

Ia ascultă ce se aude!

Ministerul Educației se pregătește de comasarea claselor cu puțini elevi.

Măsura este luată pentru ca școlile să le poată plăti profesorilor salariile majorate din această lună.

Fiecare școală este finanțată în funcție de numărul de elevi (Ministerul Educației stabilește, în fiecare an, un cost minim pentru un elev și în funcție de acesta acordă fonduri fiecărei școli).

În unele cazuri se vor face comasări, dar măsurile ar putea să meargă chiar și până la închiderea unor școli din mediul rural, unde numărul mic al elevilor nu mai poate susține funcționarea respectivelor unități (elevi puțini înseamnă bani puțini primiți de la Ministerul Educației).

Liderii sindicatelor din învățământul preuniversitrar reclamă că Ministerul face presiuni asupra inspectoratelor școlare fără a lua în calcul interesul elevilor și al cadrelor didactice.

 Cei mai afectați ar urma să fie elevii din mediul rural. Este vorba însă și de profesori ale căror norme trebuie completate cu ore la alte școli sau care vor dispărea complet.

Președintele Sindicatului „Alma Mater” spune că va avea astăzi o discuție pe această temă cu ministrul Educației, Liviu Pop. Anton Hadăr admite că sunt cazuri de școli cu un număr extreme de redus de elevi care nu-și pot asigura finanțarea.  El susține însă analiza trebuie făcută atent, iar problema rămâne subfinanțarea educației.

Inspectoratele școlare au informat recent directorii de școli că trebuie să ia măsuri pentru a se încadra în buget inclusive cu plata salariilor. Semnalul a venit de la Ministerul Educației.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, ministrul Liviu Pop a negat că se vor închide școli cu personalitate juridică, dar nu a făcut deocamdată nicio referire la corpuri de clădire care aparțin, mai ales în sate, de alte unități școlare.

Asta se auzea la radio pe drumul de întoarcere de la o școlă din mediul rural pe care tocmai o vizitasem. M-am dus pentru a discuta despre posibilitatea unei colaborări. Doamna trebuie să susțină o lecție în cadrul unui Cerc Pedagogic și se știe că e ceva de lucru atunci când ai de prezentat așa ceva. Sunt discuții mai ample până se decide ce și cum va fi.

Îmi place drumul, e minunat îndiferent de anotimp. Am trăit clipe frumoase de care-mi aduc aminte cu drag. Acum, în drumul meu, am privit la cuiburile berzelor ce sunt goale, dar nu peste mult timp vor adăposti păsările care se vor întoarce din țările calde. Sunt minunate atunci când sunt ocupate, dar nici așa, pudrate cu zăpadă, nu-s urâte.

La ora la care am fost, în jur de unsprezece dimineața, era aproape pustiu. Puțină lume s-a încumetat să iasă din case pentru că iarna e aici stăpână. A lipsit de sărbători și acum vrea, cumva, să recupereze dar și să arate cine e stăpâna.
Pe drumuri se putea circula, cu prudență, pentru că au trecut utilajele și au făcut posibil acest lucru.

Spuneam că am mers să vorbesc cu o doamnă ce are de susținut o lecție demonstrativă. Înainte de a ajunge la ea, am poposit preț de câteva minute, la o altă doamnă educatoare cu care am colaborat cu ani în urmă și căreia trebuia să-i mai duc câteva materiale ce musai se cereau.

Am regăsit o școală dragă mie, în care atmosfera e una plină de drag de carte și joacă. Sunt câteva săli în care se regăsesc copiii din ciclul preșcolar și școlar. Aici e școala și grădinița lor iar doamnele fac tot posibilul să asigure un climat bun pentru a face aceste lucruri. Să nu credeți că e ușor să te gospodărești într-un loc în care semnalul se pierde când nu te aștepți, curentul electric se poticnește în fața vântului ori a ninsorii sau când simți nevoia să mergi la toaletă și trebuie să-ți pui paltonul pe tine.

Înăuntru e cald și bine, sălile sunt luminoase și curate iar copiii rumeni în obraji, cu o atitudine mai potolită față ce cei de la oraș. Nu-s așa de zgomotoși și neastâmpărați însă sunt curioși și dornici de dialog.
Am adus câteva machete destinate Centrului de interes. Cât le-am montat, pe rând, câțiva copii au fost curioși și au iscat un dialog. Îmi place acest exercițiu și-i dau curs ori de câte ori sunt provocată.

Ori nu am cum să nu mă întreb: la acești oameni, care fac sacrificii pentru a presta așa o muncă specială și importantă, nu se gândește nimeni?

Peste munca oamenilor din țara asta, nu mai are nici un guvernant timp și chef să se aplece, să reflecteze? Nu putem pleca toți de aici, zău așa!

 

Lasă un răspuns