„Circul din fața casei”

La o primă vedere ați putea gândi că e vorba de nebunia care a cuprins toată țara, datorită guvernanților nepricepuți din fruntea ei. Dar nu e așa, ci e vorba de cu totul altceva.

Circul din fața casei este o carte semnată de Adrian Sângeorzan, un scriitor de poveste pe care eu l-am întâlnit în paginile revistei online Literatura de azi, acolo unde de multă vreme semnează o rubrică, săptămânal. Ori dacă apuci să te întâlnești cu el nu ai cum să nu-l reții, prin scriitura de calitate și prin poveștile ce se așază pe suflet.

După ce am aflat de existența lui, am căutat cărțile semnate și le-am achiziționat, curioasă să aflu noi și noi povești. Și nu regret nici o clipă decizia luată.

Despre Între femei v-am povestit aici.

Acum vreau să vă spun despre Circul din fața casei, pentru că nu se poate s-o ratați.

O poveste în care descoperim cu s-a petrecut despărțirea de copilărie și intrarea în adolescență a autorului, în secolul trecut, în plin regim comunist, atunci când viața se desfășura complet diferit de ceea ce se petrece astăzi.
Un tânăr din ziua de azi nu ar putea concepe să trăiască fără televizor, să cumpere pâinea pe cartelă ori  să descopere lumea plină de interdicții a adulților.
Pentru cei care au apucat să trăiască acele vremuri, povestea lui Adrian Sângeorzan are un parfum aparte și datorită trăirilor personale, nu cu mult diferite de ale autorului pentru că toată populația României avea parte de același tratament, mai puțin nomenclaturiștii.
Într-o bună zi, în mahalaua în care trăia alături de părinții săi dar și sora, a poposit circul.

Într-o dimineață de august, nu mult după ce ne mutasem, am avut revelația unui miracol. Când m-am uitat pe fereastră am văzut un elefant. Primul elefant din viața mea. M-am șters la ochi, convins că am o vedenie în care viitorul mi se arăta sub forma și greutatea lui adevărată. Un cort mare fusese ridicat chiar în fața casei noastre și vreo cinci, șase oameni împingeau și trăgeau uriașul animal care părea mai real și chiar mai speriat decât mine. Am ieșit afară unde maidanul nostru devenise de nerecunoscut.
Peste noapte venise circul. (pag. 50)

Singurul lucru care nu-mi placea era dresura de animale. Detestam să văd puternicii lei supuși ca niște pisici forțate să facă lucruri fără rost. Elefantul de sub geamul meu era transformat în cea mai jalnica creatură. Plângea și nimeni nu observa asta. Plângea natural și mi se părea cel mai fantastic lucru pe care-l făcea un animal în arena circului. Seară de seară, când trebuia să se urce pe un tambur și să stea acolo într-un picior ca un malac stupid silit să se prostitueze în fața sălbaticului nostru târg, își schimba complet expresia feței. Ochii îi deveneau triști și plângea cu lacrimi albe, uriașe, care-i curgeau pe obraji și trompă. Eram convins că elefantul acela avea un suflet în curs de dezintegrare. (pag. 51)

Aici, sub cupola circului, are loc întâlnirea cu Nora, fiica trapeziștilor, o fetiță de paisprezece ani. Alături de Nora băiatul are parte de momente de neuitat.

O nuntă pe spinarea elefantului Rajah, întâlnirea cu șatra de țigani și bulibașa, plecarea circului și a Norei și promisiunea unei revederi peste un an, o așteptare chinuitoare plină de întrebări dar mai ales de pregătiri, o revedere altfel decât în toate scenariile concepute, de asta veți avea parte, cu toate detaliile aferente, dacă veți avea curiozitatea de a citi cartea.

Lasă un răspuns