Ziua în care tata…

Nu mi-aș fi dorit niciodată să vorbesc despre ziua în care tata s-a hotărât să nu-l mai aștepte pe Moș Crăciun, pentru că știu cât de mult îndrăgea această sărbătoare.

Crăciunul din casa copilăriei noastre, a mea, a fratelui mai mare Ciprian și a surorii mai mici, Irina, era special, pentru că alături de mama ai reușit să creezi o atmosferă de poveste. Ori asta nu ai cum uita niciodată pentru că s-a repetat ani la rând, câtă vreme am stat acasă. A continuat și după ce au apărut nepoții.

În casa copilăriei noastre nu era bine doar de sărbători ci mereu, pentru că am fost înconjurați de liniște, protecție, seriozitate și iubire. Un sistem de valori pe care noi, cei trei copii ai tăi, am încercat să îl transmitem și copiilor noștri.

Am văzut la tine un devotament nemărginit, o putere de înțelegere greu de priceput de alții. Figura ta impunătoare, severă, caracteriza o seriozitate pe care cei neavizați o confundau cu o asprime însă tu aveai de oferit multă căldură, bunătate, echilibru și înțelepciune. Și nimic nu te-a oprit să ni le dăruiești.

Dar iată că tăcerea pe care o păstrai cu atâta decență a decis să te învăluie pentru totdeauna.

Discreția, cea care ți-a fost părtașă toată viața, e lângă tine.

Sunt fericită că am avut, alături de frații mei, așa un mentor și ne dorim din adâncul sufletului ca acum, în noul drum pe care a plecat, să aibă parte de grija și protecția Domnului.

Drum luminat, tată drag!

Lasă un răspuns

6 gânduri despre “Ziua în care tata…”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: