machetedidactice.com

Din categoria: Desenează ce vrei!

Da, poate la alții o suna mai bine dar la noi, acest Desenează ce vrei! e ceva cu multe icnete. Nu de puține ori întrebarea „Ce nu-ți place deloc să faci?” a căpătat răspunsul: „Să desenez/pictez!”
În aceste condiții, orice este legat de acuarele, culori, vopsea e făcut pentru că trebuie musai. Au fost extrem de puține dățile când s-a lucrat cu drag și el a venit pe parcurs nicidecum din start.

Însă de data asta desenul este o temă pentru ora de la școală. A oscilat între un peisaj de vară și unul de iarnă iar prezența unei colinde de la Calendarul de Advent l-a făcut să se hotărască. Și așa a apărut un peisaj de iarnă, cel mai simplu cu putință, la care a lucrat de la cap la coadă, cu tot cu pregătirea și strângerea materialelor, singur.
Da, știu, la alții asta-i deja o rutină însă la noi e altfel. Însă eu nu mi-am pierdut speranța și nici răbdarea.

S-a lucrat mai întâi în creion și ușor, ușor, peisajul căpăta contur. Am insistat mai mult să nu apese ci doar să folosească creionul de așa natură încât acesta să lase o dâră de cărbune pe foia lui. I-a ieșit și odată cu asta a apărut și un zâmbet pe chipul lui.

Culorile, guașe de data asta, nu au fost multe și au apărut una după alta.

Atunci când s-a pictat fondul, desenul a căpătat o altă alură.

Rezultatul final l-a mulțumit iar atunci când domnul de desen a notat lucrarea, munca lui a fost și încununată de succes.

– Luca, vrei să pictezi ceva?
– Eu, nici vorbă!

O să mai pun întrebarea asta și o să-l mai îndemn. Mai aștept puțin. 🙂 Spor la pictat!

Lasă un răspuns

3 gânduri despre “Din categoria: Desenează ce vrei!”

%d