machetedidactice.com

Planetele la ceas de seară

E seară, dar nu foarte târziu. Trag de zor să termin de onorat machetele ce mi-au fost solicitate. Încerc să-l angrenez și pe Luca în lucrul meu. E un prilej de a mai recapitula una-alta și de a ne aduce aminte de activitățile de odinioară, cele care tratau aceeași temă.
L-am făcut curios. A dat curs rostirilor mele și ne-am jucat, așa cum știm noi.

Planetele sunt cele mai mari corpuri exceptând Soarele. Spre deosebire de Soare, planetele nu produc energia lor proprie, în schimb planetele reflectă căldura și lumina vizibilă produsă de Soare. Planetele Jupiter și Saturn emit radiații radio, undele radio, emise de Jupiter sunt așa puternice încât pot fi receptionate pe Pământ cu radiotelescoape. Cele patru planete de lângă Soare:
Mercur, Venus, Pământ și Marte se numesc planete terestriale, ele par să conțină fier și roci. Planetele terestriale și Pluto sunt cele mai mici planete. Pământul are un satelit, Marte are doi și Pluto are unul. Mercur și Venus nu au sateliti.
Distanțele dintre planete se măsoară în unități astronomice.
Cele mai mari planete, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun sunt numite planete gigant. În comparație cu planetele terestriale ele conțin fie și roci. Fiecare din planetele gigant au câțiva sateliți. De asemenea, ele au inele în jurul lor. Doar inelul luminos al planetei Saturn poate fi ușor văzut cu un telescop mic. Toate planetele sunt înconjurate de variate tipuri de gaze. Gazele care înconjoară o planetă se numesc atmosferă. Pământul este singura planetă care are destul oxigen în jurul său și destulă apă pe suprafața sa pentru a menține viața.

Clasificarea planetelor
După mărime

planete mici – Mercur, Venus, Pamânt, Marte


planete gigant – Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

După compoziție

terestre – Mercur, Venus, Pamant, Marte;
gazoase – Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun;

Planetele terestre sunt compuse din piatră și metal, au o densitate relativ mare, rotație mai înceată, suprafață solida, nu au inele și au puțini sateliți.
Planetele gazoase sunt compuse din hidrogen și heliu, în general au densități mici, rotație rapidă, au inele și mulți sateliți.

Dup poziția lor față de Pământ

planete inferioare – Mercur și Venus;
planete superioare – Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

Planetele inferioare sunt mai aproape de Soare decât Pământul Ele au faze, ca Luna când este văzută de pe Pământ.
Planetele superioare sunt mai departe de Soare decât Pământul. Ele se văd întotdeauna în toatalitate sau aproape în totalitate.

Cronologic

planete clasice – Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Sunt cunoscute încă din timpurile preistorice; sunt vizibile cu ochiul liber.
planete moderne – Uranus, Neptun. Au fost descoperite în timpurile moderne; nu se văd cu ochiul liber.

De pe descoperă.ro am mai aflat următoarele:

Cu ajutorul telescopului Spitzer Space a fost descoperit primul sistem alcătuit din şapte planete de mărimea Pământului care orbitează aceeaşi stea, a anunţat NASA, miercuri, într-o conferinţă de presă. Trei dintre ele se află într-o zonă cu un mediu propice pentru a fi locuibil.

În cadrul sistemului TRAPPIST-1 au fost descoperite 7 planete asemănătoare Terrei care orbitează aceeaşi stea aflată la 40 de ani lumină depărtare de Pământ, a anunţat cercetătorul Thomas Zurbuchen, asociat al Science Mission Directorate din Washingron. Trei dintre cele şapte planete au fost descoperite în mai 2016.

Această descoperire din afara sistemului nostru solar este rară, deoarece planetele ar putea fi similare ca mărime cu Pământul, ceea ce înseamnă că ar putea avea apă pe suprafeţele lor şi eventual ar putea suporta forme de viaţă.

Planetele se află în constelaţia Vărsătorului. Aflându-se în afara sistemului nostru solar, aceste planete sunt cunoscute ca exoplanete. Sistemul de exoplanete este denumit TRAPPIST-1.

Lasă un răspuns

%d