Povesteam ieri despre un proiect la istorie la care copilul a lucrat câteva zile bune și de care a fost extrem de încântat. Și eu și el dar și fratele lui de peste mări și țări.
Astăzi a venit ora cu pricina și atunci când l-a prezentat, domnul profesor a strâmbat din nas.
În primă fază nu am înțeles ce anume a provocat nemulțumirea lui iar după ce s-a liniștit, am priceput că marea nemulțumire a fost aceea că nu era complet scris în limba română.
E adevărat, a fost un material în care cele două limbi alternau, dar o mare parte din el era scris de mână în limba română, tocmai pentru a evita această discuție.
Apoi s-a obiectat că nu e chiar despre feudalism ci despre o perioadă mai mare și nici aici nu am înțeles de ce. Multe din elementele din epoca feudală se regăseau acolo.
Domnul a dorit ca proiectele să fie pe conținutul care l-a predat la clasă. Drept pentru care au apărut diferite animăluțe prin curți – vezi agricultura din acea perioadă, și alte elemente de genul.
Nu vreau să comentez despre ceva ce nu am văzut, aici referindu-mă la proiectele colegilor, ci doar să mă opresc la ceea ce știu; proiectul lucrat de Luca.
Și nu vreau nici să contracarez obiecțiile lui – ale profesorului – ci doar să-mi exprim mâhnirea că nu a putut să aprecieze o muncă depusă. Țin să menționez că nu a fost o temă ci o activitate independentă, la liberă alegere, pe care unii copii o realizează.
Oare nu ar fi putut spune:
Totul ar fi fost ok dacă proiectul ar fi fost scris în limba română. Apreciez munca depusă.
Atât. Nimic mai mult!
La ora 11 și 40 de minute am primit telefon de la școală să vin să-l iau pentru că îi e rău. Am plecat și l-am găsit pe hol, alb ca varul, iar alături de el o colegă. Avea o stare alterată cu vomă și dureri de burtă.
S-a liniștit acasă, după o bucată de timp, atunci când i-am povestit că din toată această tărășenie el a ieșit câștigat: a învățat multe lucruri peste care nu s-ar fi aplecat, a lucrat și în limba engleză. I-am mai explicat că există momente, de care el nu-i străin, când adulții reacționează diferit de cum sunt așteptările.
Dorea să mai lucreze un proiect, la geografie, în week-end. Sunt curioasă cum va reacționa, după ce se vor mai așeza trăirile.
7 gânduri despre “Școlărel de clasa a VI-a * Când aripile se frâng”
Imi pare teribil de rau.
Am impresia ca unii profesori chiar nu stiu sa aprecieze munca unor copii care se dedica unui asemenea proiect, in mod benevol.
Sper sa pregateasca un alt proiect, la alta materie, si sa primeasca aprecierile meritate.
Din pacate, voi spune ceea ce nu as fi crezut ca voi afirma vreodata: este o lectie pe care o invata toti mai devreme sau mai tarziu 🙁
Da, ai dreptate! Mai târziu toți o vor simți pe propria piele. Îmi pare rău că nu reușește, încă, să gestioneze trăirile de acest fel. Mai avem de lucrat. 🙂 Eu am răbdare și disponibilitate infinită.
Tu ai pentru ca esti adult, el inca e copil si nu ar trebui sa se confrunte cu asa ceva. 🙁
El trebuie să simtă că sunt lângă el iar eu să mă asigur că înțelege, cât de bine poate, acest amalgam de comportamente.
E foarte trist ca se intampla asa. Sunt unii oameni care nu se gandesc nici macar o secunda la impactul pe care pot sa-l aiba cuvintele lor. Sunt copii care dupa o dezamagire de genul acesta nu vor mai vrea sa faca niciun proiect ,de teama sa nu fie „desfiintati” din nou.
Imi pare tare rau! Sa treceti cu bine peste asftel de incercari!
Imi pare tare rau si sper sa treaca repede peste dezamagire si sa nu prinda dezgust fata de istorie! Imi place proiectul!!!!!!
Mulțumim frumos! Și eu sper la fel ca dumneavoastră. 🙂