machetedidactice.com

Machete didactice – Oameni mici și oameni mari

Nu de puține ori am avut ocazia să merg prin grădinițe și școli pentru că așa a fost destinul meu iar pasiunea pentru meșterit machete a înlesnit întâlnirile de care m-am bucurat. Spun cu toată gura că m-am bucurat și din toate am avut ceva de învățat.
Am întâlnit oameni dornici de a mișca lucrurile în pătrățelele lor, de a veni în întâmpinarea copiilor, de a rezolva ceea ce sistemul nu este capabil ori nu dorește a fi.
Nu pot pricepe ce anume nu e clar acolo sus, ce nu se vede corect și de ce nu se iau măsurile necesare. Minciuna și prefăcătoria că totul e ok, maldărul interminabil de hârtii, tabelele în care calificativele sunt maxime la toate nivelurile pentru a da bine la inspectorat toate acestea trag în jos ori dacă nu, încetinesc tot ce ține de procesul educațional.
Pomeneam, nu o dată, că părinții fac și ei parte din această ecuație și că rolul lor este foarte important în economia echipei. Echipă în care trei pioni trebuie să dea randamentul cel mai bun.
Dar când clasele sunt supradimensionate ce poate face un dascăl căruia i s-au luat aproape toate pârghiile și aici poate e bine să aruncați o privire în Statutul elevului dar să nu omiteți care sunt drepturile dar și îndatoririle lor.
Dar să revin la mediul preșcolar. Cum poți lucra cu 25 – 30 de copii de grupă mică? Răspunsul: Nu poți! Cine spune că poate, minte! Numai cine nu a stat în viața lui cu un copil nu știe ce face acesta la vârsta sus menționată.
În afara faptului că este rupt cu brutalitate din mediul familial, fiind trimis 8 ore la grădiniță, el nu are abilitățile motrice necesare pentru a rezista. Poate că acasă, acolo unde cunoaște totul, se mai descurcă, dar printre atâția străini, e foarte complicat.
Cum poate lucra un educator cu 25 – 30 de copii de 3 ani? Nu poate dar încearcă, uneori din răsputeri.
Iar părinții, atunci când vin după ei, primul lucru care-l întreabă este: a mâncat? – a dormit? – câte fișe a făcut?
Când o să ne dezmeticim să acționăm în așa măsură încât lucrurile să intre pe un făgaș firesc?
Am intrat, nu de mult, într-o grupă mică.
Grupă, super! O curățenie și niște materiale minunate.


Un parchet cum nu știu dacă am mai văzut în altă parte.
O doamnă frumoasă și veselă care încerca să aline dorurile unor prichindei de 3 ani și chiar mai mici.
Când am intrat, unul dintre ei a început să scâncească.

– Am crezut că-i mama mea! Unde este? Când vine? Tu nu ești mama mea!

După el au dat semne și alții că asta-și doreau; să vină mamele. Și m-am jucat puțin cu ei și le-am spus că ar trebui să fie bucuroși că vin într-așa un loc de frumos. Am spus asta să aud eu cât despre ei, sufletele lor cereau altceva. E grea acomodarea și nu a trecut nici o lună de când a început anul școlar.
Cum să lucrezi cu așa de mulți prichindei? Mulți nu știu să țină un creion colorat în mână. Până îi arăți ultimului, primul e deja sătul de așteptat. Cum să te împarți? Cum?
Și lăsați-mă cu: dar nu asta ai vrut? Nu, nu asta au vrut, sunt convinsă!
E părerea unui părinte care nu lucrează în sistem dar se lovește de el de nici nu mai știe câți ani.
Să ne rugăm să ne țină sănătatea; pe noi și pe cei implicați în acest proces vital din viața unui om.

Lasă un răspuns

%d