machetedidactice.com

Școlărel de clasa a V-a * „Un vrăjitor din Pământșimare” de Ursula K. Le Guin

Poate mulți cititori mici (dar și mari) înclină să creadă că Harry Potter este primul copil care urmat o școală de Magie și Vrăjitorii, asta pentru că publicitatea de care a avut parte seria scrisă de J. K. Rowling a atins cote inimaginabile, dar lucrurile nu stau chiar așa. Au mai fost scriitori care au intrat în acestă lume dar destinul nu le-a hărăzit același parcurs spre celebritate.

Ursula K. Le Guin și-a imaginat în romanul „A wizard of Earthsea” cum ar fi să urmezi o școală de vrăjitori iar cei de la Editura Art, prin traducerea Mariei Ioniță, au adus-o în atenția tinerilor cititori din țara noastră și nu numai lor.

Povestea este captivantă și ne prezintă viața unui copil, Duny, care trăiește în Gont, una din insulele din Terramare. Orfan de mamă, cu un tată care se ocupă cu meșteșugul fierului, băiatul crește singur fiind încăpățânat și sălbatic.
Mătușa îi descoperă talentul pentru magie și în scurt timp ajunge să înțeleagă că el este cu mult peste ceea ce și-a imaginat ea.
La Școala de Vrăjitori, acolo unde pleacă, ajunge să-și facă și prieteni dar și dușmani, evoluează foarte mult iar abilitățile pe care le are îl fac arogant și nerăbdător.
Puterile lui pot răsturna dragoni, pot schimba vremea și pe el într-un șoim, îl pot apăra împotriva răului dar îl fac vulnerabil împotriva unui dușman care-i dorește moartea.
Acesta este genul de poveste în care, în inima întunericului găsești lumina, și odată cu ea speranța și vindecarea. Citind-o, ai prilejul de a te gândi și la lumea fantastică descrisă de Tolkien.
Duny este un erou grozav pe care îl îndrăgești pentru curajul și mândria lui. Realizezi că mulți copii se identifică cu acest personaj pe care în ciuda aroganței furioase îl iubesc pentru curajul cu care pleacă în această călătorie și din care, pe parcursul ei, învață atât de multe.

sursa foto: theguardian.com

Un vrăjitor de la Earthsea – și celelalte romane din seria Earthsea a lui Le Guin (Mormintele lui Atuan, cea mai îndepărtată coșmar și altele) – a fost numit „unul dintre cele mai profunde din toate textele fantastice din secolul al XX-lea”. Acest roman este de neratat pentru fanii fanteziei de toate vârstele.

Numai în tăcere, cuvântul,
numai în întuneric, lumina,
numai în moarte, viața:
voios e zborul șoimului cel golaș.

                                        

Lasă un răspuns

%d