• • Tineri ce caută să atragă atenția.
  • Își doresc cu orice preț să devina cunoscuți și populari.
  • Atunci când se leagă de cineva mai mic decât ei, acest lucru îi face să se simtă importanți și puternici.
  • Unii pot să provină din familii dezorganizate în care a țipa, a arunca cu obiecte în celalalt sau a te comporta urât este o modalitate de răspuns la situația stresantă sau problematică.
  • O parte dintre cei considerați „răi” sunt conștienți de disconfortul la care îți supun colegii, dar alții nu-și dau seama cât de dureroasă poate să fie postura în care sunt puse „victimele lor”.
  • Cei care cad victime sunt în general copiii timizi, lipsiți de forță, care se supără foarte repede, incapabili de a se apăra singuri. (sursa: sunt părinte.ro)

-Ce vreți de la mine? i se adresă Hendrik vlăjganului roșcovan.
Încleștă pumnii. Simțea cum urcă furia în el. „De ce tocmai eu?”, se întrebă pentru a nu mai ținea minte a câta oară.
…
– Ce vrem de la tine, spui? întrebă Floris. Stai să mă gândesc, zise el scobindu-se în nas gânditor. Ce ziceți, băieți? Ce vrem noi de la el? îi întrebă el pe ceilalți.
– Bani! strigă unul
– Să ne cumpere focurile de artificii pentru Crăciun! zise altul.
– Să ne plătească la toți mâncarea de prânz pentru restul anului! zise cel mai dolofan dintre ei.
– Să dea roată școlii în fundul gol! chițăi cel mai mic din grup, un ochelarist tolerat finndcă tatăl său era bun prieten cu primarul. (pag. 16)

Așadar, Hendrik întrunea toate condițiile pentru a fi victima lui Floris, dar ce-l făcea pe Floris să se comporte așa? Ei bine, asta trebuie să descoperiți singuri, citind cartea.

Al doilea element nou pe care l-am întâlnit față de povestea precedentă a fost acela al cultului personalității, așa cum pomeneam la început, adus la extrem de sceleratul Calavera. Prezența pancartelor din care el rânjea, a lozincilor, atitudinea soldaților care făceau parte din armata sa, toate duc spre acest fapt.

În vârful scărilor se iviră mai întâi cizmele lucioase cu pinteni, apoi picioarele slăbănoage în pantaloni evazați, ponchoul multicolor și la urmă putură vedea cu toții fața scheletică și pălăria cu boruri mari a așa-zisului general Calavera. Acesta păși cât putu el de solemn pe covorul roșu. Se opri pentru o secundă încruntat și unul dintre soldați le făcu semn celorlalți. Începură să strige:
– Marele Conducător! Uraaa! Eroul Revoluției de Lemn! Conducătorul nostru iubit!
Câțiva soldați chiar se prăbușiră la picioarele sale, sărutându-i cizmele lucioase și plângând de emoție fiindcă li se făcuse o așa mare onoare. (pag. 264)

A fost un moment în care am povestit despre copilăria mea pentru că tot așa era și atunci, adică aveam un conducător care suferea de aceleași apucături. Luca nu prea înțelege asemenea comportamente și cum anume se pot supune atâția oameni lor, dar e bine să nu fie străin de ele.

Finalul este unul fericit, plin de elemente care surprind iar asta ne face să așteptăm cu și mai multă nerăbdarea continuarea care se anunță: Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar.