Școlărel de clasa a V- a * A opta zi din sejurul marin 2017

Ultimul răsărit de soare la malul marii nu a fost așa cum ne-am fi așteptat. Vremea capricioasă și începutul de iulie mai atipic  a făcut că amintirile noastre sa aibă și așa culori. Înainte de ora 6:00, atunci când eram deja pe plajă, situația nu se prezenta prea optimist: o ceață densă te plasa într-un cadru straniu, vălătuci de nori treceau prin fața ochilor cu o viteză de raliu iar vântul, vântul deținea rolul principal al acestui peisaj. Marea vorbea precipitându-se, zbuciumându-se,  încercând să aducă argumente menite să oprească nebunia asta, dar din nefericire, fără sorți de izbândă.

Ce poți face în fața acestei situații? Te adaptezi căutând partea inedită a faptului în fața căruia au fost pus.

Ne-am pus bronzul la căldură, îmbodolindu-ne cu prosoapele pe care le aveam. Noroc cu niște cămăși rămase în mașină care au completat ținuta. Bizară, dealtfel.

În aceste momente înțelegi că nu poți schimba modul în care natura joacă. E infinit mai puternică decât tine și dacă vrea, te strivește înainte de a avea timp sa clipești.

Am asistat la această reprezentație mai bine de două ore, în speranța că nu tot scenariul este așa de zbuciumat și după ce am înțeles cum stau lucrurile, ne-am luat la revedere și am plecat. Cu lacrimi în ochi, ca de fiecare dată dar și cu regretul de a ne lasă bunul prieten acolo. Coconaș nu a mai apărut!

Următoarea destinație, Bucureștiul, acolo unde Luca se consideră cu adevărat în vacanță. Atunci când am ajuns, termometrele erau înțepenite la 34 de grade, o temperatură pe care eu o iubesc. Înainte cu o zi valorile erau diferite, atunci mercurul urcând până la 40 de grade. Condițiile de aici, unde stăm noi, sunt adaptate oricărei situații și poți gestiona cu brio orice treaptă a scalei termometrului. Am experimentat imediat, pentru că la ora opt seara, a început ploaia iar gradele au scăzut vertiginos.

Ne tragem valurile de sare peste amintiri pentru a se păstra pe vecie și deschidem alt sertar, acolo unde impresiile din capitală noastră, cea din 2017, să se așeze confortabil. Avem plănuite mai multe vizite și sper sa le și bifam.

Bine te-am găsit, Paradis verde al existenței noastre!

 

Școlarel de clasa a V- a * A șaptea zi de sejur marin 2017

La ora 6:00 eram pe plajă, pentru că atâtea atenționări au fost de caniculă că nu am avut cum să nu ținem cont de ele. Nu era nimeni, dar asta a ținut doar până la ora 8:00 iar atunci a venit așa un puhoi, că locul destinat prosoapelor s-a aglomerat.

Am făcut o plimbare pe malul mării până la primul turn din Năvodari și am văzut că a mai rămas o singură bucățică de plajă mai sălbatică, cu arbuști și neamenajat deloc. Era o doamnă cu fetița ei, una mică tare. Apa s-a mai curățat de alge dar au rămas crabii. S-au întețit valurile dar și palele de vânt.                                   

A reușit și Luca să citească „Oscar și Tanti Roz”. Am recitit și eu, alături de el, câteva fragmente. Voi scrie cum s-a văzut povestea asta prin ochii noștri cât de curând.

La ora 10:00, am plecat pentru că soarele era prea puternic. Ca de obicei, noi plecam și multe familii cu copii mici, veneau. E trist că unii părinți nu înțeleg pericolul la care-și expun odraslele.

La 16:30, atunci când am revenit, am constat că bătea un vânt așa de urât, că nu am putut sta la soare. Ni s-a făcut pielea de găină și aici nu mă refer la mine, ci la băieți. Am apelat la ajutoare, iar prosoapele au încercat dar asta nu înseamnă că au și reușit. O oră am rezistat și ne-am retras. Vântul a fost acela care ne-a doborât.

O zi liniștită de care aveam nevoie. Mâine e ultima plajă și plecăm la București. Unii dintre noi abia așteaptă.

Școlărel de clasa a V- a * A șasea zi din sejurul marin 2017

Hotărât lucru! Ziua asta a fost una urâtă. Coconaș a plecat sau a fost forțat să procedeze așa, căldură a adus cu ea numai nebuneli, un copilaș a fost luat cu salvarea de pe plajă după ce a fost înțepat de nu știu ce gânganie. Și viețuitoarele au luat-o razna și acționează nefiresc. Vin pe plajă de când mă știu dar așa dezordine în natură nu am mai văzut. E plin de viespi, țânțari, gândaci. Asta în aer. În apă, o abundență de meduze, crabi, alți viermi care ciupesc și scoici rupte care te aranjează la picioare. Să mai pomenesc de mizeriile lăsate de semenii noștri?                                        

E cald iar din acest motiv la ora 6:00 suntem pe plajă. E gol la acea oră pentru că de la 7:30 să se anime. Până acum a fost lejer dar situația de va schimba, sunt convinsa. Plajă e plină de resturile turiștilor care nu știu în ce secol vor învăța cum să de comporte civilizat.

E plin de vânzători ambulanți și cu excepția unei bunicuțe care vinde zmeură, restul comercializează porumb, gogoși, covrigi – „cumpără covrigurile, feteleee” , „zmeuri” (aici trebuie citit zmeie) și nelipsita „aspră de baie” asezonată cu scoici și stele de mare. Nu cred că există posibilitatea că asta sa dispară vreodată. Monopolul, precum de știe, e deținut de țigani.

Noi avem un ritual așa de bine stabilit că dacă nu-l respectăm, nu ne este bine. Anul acesta am citit mult pe plajă, nesperat de mult, asta și poate pentru că apa a fost destul de rece dimineața, ori nu știu dacă e ok să caut motive. Așa a fost și am găsit motiv să ne bucurăm.

A început să de audă, tot mai zgomotos, muzica pe plajă. Zeci de minute am ascultat aceeași melodie, ceva din genul house, așa cred. La un moment dat am crezut că era doar aparatul, terasa fiind închisă. Dar nu, nu era așa!

Am stat și am privit iar spectacolul oferit de turiști, fără voia lor. Fiecare cară cu el obiceiuri demult dobândite iar cei mici sunt imaginea lor în oglindă. E fascinant să vezi oameni care adoptă un anumit tip de comportament, atunci când cred ei că sunt văzuți, pentru că mai apoi să dea rateuri la situații elementare. Mă refer la țigări ascunse discret în nisip, aruncarea (delicata, ce e drept) a resturilor rămase de la porumb ori de la cipsurile devorate sau înjurături adresate consoartei ori copiilor. Nimeni nu e perfect dar dacă ne gândim la baza formării unui om, acolo de afla răspunsurile.

A venit episodul cu  Coconaș și după ce am realizat întreaga tărășenie, am fost extrem de obosiți și ne-am culcat. Dar nu pot trece cu vederea vizita pe care a avut-o Luca, aceea a unui fluture, probabil debusolat de la atâta căldură.                               

Viața merge mai departe, iar noi trebuie să învățăm din toate întâmplările pe care le parcurgem. Doar sănătate ne dorim să le putem duce pe toate.

Școlărel de clasa a V-a * Coconaș NU mai povestește despre ziua a șasea de sejur marin 2017, pentru că a dispărut de pe plajă

Nu mă gândeam că se poate întâmpla așa ceva; Coconaș, iubitul nostru Coconaș, a dispărut de pe plajă. Nu știu cum a fost posibil acest lucru, dar așa stau lucrurile. Am realizat că nu mai este în momentul în care am întâlnit o fetiță care avea cu ea jucăria preferată. Ne-am bucurat să vedem că a mai venit un companion pentru că știm cât sunt de iubiți și ce stare îi dă copilului dar și familiei. Vulpița Aurica are 9 ani și nu a lipsit de lângă stăpâna și prietena ei nici o clipă. O însoțește peste tot și face parte din familie.DSCN9712

Așa cum este și Coconaș al nostru. Sau… a fost!
Luca a izbucnit în plâns, de mine ce să mai zic! L-am căutat peste tot pe unde ne-a dus gândul și am încercat să facem scenarii in care să-l plasăm în situații frumoase pentru psihicul nostru. Luca a spus că-i dorește că cel care l-a luat să-l iubească la fel de mult că noi și să nu-l arunce la gunoi. Ne-am mai gândit că poate trebuia să plece, devenind și el mare. Dar pe mine, gândul m-am dus la Edward Tulaine. Instantaneu!

Știu, sunt care cataloghează atitudinea noastră că fiind bizară și nelalocul ei dar pentru noi, Coconaș nu este doar o jucărie. De 10 ani de când a poposit în casă noastră a fost părtaș la toată dezvoltarea lui Luca și l-a însoțit peste tot. A mers cu avionul,  mașina, metroul. A urcat pe munte și a stat la plajă, pe malul marii. A fost alături de el și când era bolnav, la școală ori la petreceri. Multe amintiri are/avem legate de prietenul nostru.

Am dat anunț și pe FB, am vorbit în stânga și-n dreapta, dar uite că nu a apărut și șansele să o facă sunt mici. Însă Coconaș va rămâne în inima noastră o amintire pufoasă, veselă, minunată.

Coconaș nu e un urs de pluș, ci o poveste plină de delicatețe și bucurie. Noi te așteptăm să revii, dragul nostru!

P.S. Voi continua eu să țin locul povestitorului nostru, pentru că marea nu-și pierde farmecul orice ar fi. Poate ne ajută să trecem mai ușor peste această întâmplare nefericită.