machetedidactice.com

Literatură pentru mămici și nu numai – Călătorie prin Amazonia peruană cu Paula Veselovschi

Paula e în mintea-mi de foarte mulți ani datorită faptului că mama ei are grijă de sănătatea noastră. Nu am discutat cu ea niciodată dar am urmărit, din exterior, parcursul ei.
Un copil extrem de cuminte și studios care a ales ca după terminarea studiilor să colinde prin lumea largă. Înțeleg dureros de bine cum e să-ți fie copilul plecat dar tot așa de bine înțeleg că el are drumul lui iar tu, ca părinte, nu-l poți decât încuraja și sprijini în demersurile sale.
Vremurile tinereții mele nu mi-au permis nici să visez la așa ceva, aici referindu-mă la călătorii în afara granițelor, dar gândurile mi-au poposit adesea prin tot soiul de cotloane, ajutate fiind de cărțile pe care le-am citit. Dar așa cum spune și Paula:

Desigur, lumea a fost cartografiată de atâția alții înaintea mea. Dar eu nu cred în atlase. Pentru mine, locurile încep să existe doar din secunda în care eu le-am văzut, pipăit, ascultat și mirosit. Google Maps o fi el performant, dar nu-ți zice că ananasul în Amazonia plesnește de zemos ce e, că străzile din Tabatinga zumzăie de motoarele motocicletelor, că în minutele înainte de ploaie aerul ți se lipește de piele ca un clei, că în amurg sute de papagali vin să înnopteze în parcul Santander și văzduhul Leticiei vibrează de ciripiturile lor.

Paula a fost darnică și s-a hotărât să împărtășească cu noi trăirile și experiențele pe care le are pe continentul sud-american. Și o face cu mult talent, de multe ori trăind cu impresia, tu – cititor, că ai fost acolo și tu ai povestit ei, nu invers. Răzbat din rândurile scrise de ea arome nemaiîntâlnite, sunete nemaiauzite și trăiri care te țin su sufletul la gură. Te trezești că mai dai din când în când din mâini din dorința de a alunga un țânțar sâcâitor ori o muscă mult prea obraznică. Apoi zâmbești, bucurându-te că totul pare aievea.

Tocmai ne-am întors, eu și Luca, de la Librăria Cărturești, acolo unde Paula a avut inspirata idee de a ne prezenta acest jurnal de călătorie.

 19105555_1299603763420227_986964248873291016_n

(sursă foto: FB Cărturești Suceava)

 

Am așteptat, cuminți, să vedem ce ne povestește, dar între timp Luca a căutat o carte din care să mai citească câte ceva.

Veți asista la un început firesc, cu stângăciile inerente din pricina emoțiilor dar cu multă naturalețe și drăgălășenie. Paula are un aer diafan dar și o determinare de a-și trăi visele, ceea ce deja se și întâmplă.

Am aflat o sumedenie de detalii, unul mai interesant la altul, de oameni pe care ți-ai dori să-i vezi și tu în habitatul natural, de mâncăruri inedite dar și de un trai din altă lume. În timp ce povestea, am încercat să mă pun în pielea băștinașilor, cei care nici nu au bani pentru că nu au ce face cu ei. Acolo, bărbații merg la vânătoare și la cules de hrană, iar femeile se ocupă de casă și de agricultură. Având în vedere nebunia în care trăiesc, zău dacă nu mi-aș dori ca pentru anumite perioade din an să fac și eu la fel ca ei. Cred că aș putea trăi liniștită fără internet și claxoane, pentru că mare oboseală mă mai încearcă în ultima vreme. Și o silă de goana asta interminabilă!

Pentru a vă elucida mai bine despre ce încerc să povestesc eu aici, ați fi mai câștigați să citiți blogul Paulei, Latinoamericand, acolo unde veți gusta altfel fiecare cuvânt. Povestirile despre călătoria pe Amazonia, le puteți citi accesând link-urile.

Jurnal amazonic (1) – Acasă e unde e cerul albastru

Jurnal amazonic (2) – Cioburi de povești din Leticia

Jurnal Amazonic (3) – O noapte în Santa Rosa

Jurnal amazonic (4) – În anul 475 după Orellana

Jurnal amazonic (5) – Jungla din inima junglei

Pentru alte peripeții, există articole unul mai frumos ca altul, tot pe blog.

Mulțumim frumos, dragă Paula, pentru minunata seară de iunie în care am avut ocazia să ne înmuiem gândurile în Amazon! Odată cu ele, speranțele unei vieți mai bune, și pentru ei dar și pentru noi, au înmugurit. O fi fost de vină povestitorul sau apa Amazonului?
Așteptăm, cu nerăbdare, să citim și cartea. Ar fi păcat să nu se materializeze.

Detalii despre această manifestare de la Cărturești Suceava, puteți citi și aici.

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

4 gânduri despre “Literatură pentru mămici și nu numai – Călătorie prin Amazonia peruană cu Paula Veselovschi”

%d