machetedidactice.com

Activități educative pentru copii – O fetiță spanioloaică

Am avut bucuria de a confecționa un material pentru o fetiță de clasa a II-a. I-a fost solicitat un proiect iar alegerea a fost legată de Spania.
Pentru asta a fost necesar ca materialul să nu fie terminat, asta revenind în sarcina micuței eleve.
O hartă a Spaniei nu avea cum să lipsească. Pe ea am marcat șase orașe importante.

Pentru fiecare în parte am confecționat niște cartoline cu monumentele reprezentative ori cu festivalurile celebre, aici referindu-mă la cel de la Pamplona. Acestea au fost specificate de către mama copilului.
1. Barcelona – Sagrada Familia
2. Madrid – Palacio Real
3. Valencia – City of Arts and Sciences
4. Sevilla – Metropol Parasol
5. Granada – Alhambra
6. Pamplona – poza de la festivalul San Fermin

Cartolinele le-am făcut sub forma unor felicitări pe care le-am laminat dar nu integral. pentru că interiorul l-am lăsat fără folie, așa copilul putând scrie câteva cuvinte despre imaginea respectivă.                            

Un alt element pentru care am optat a fost acela al unui craft. M-am gândit că pentru o fetiță este tentant să meșterească ceva de genul. Cum suntem în Spania vă gândeați că poate lipsi o dansatoare? Ei bine, nu!

Iată cum am pregătit acest material inspirată fiind de site-ul make it your own. Am adus modificările de rigoare, în funcție de cum am văzut eu figurina finală.
Materialele de care aveți nevoie pentru a confecționa acest craft:
fetru de diferite culori
un tipar cu silueta dansatoarei
hârtia de filtru de la filtrele de cafea
ață de bumbac de diferite culori
strasuri de diferite culori
bandă decorativă
ornamente din mătase (eu am folosit flori galbene și roșii)
foarfece
pastă de lipit
bandă dublu adezivă
dantelă de mătase de diferite culori


Ar fi trebuit să pictez mâinile și fața dar nu am făcut-o. Am decupat silueta, apoi i-am confecționat o bluză din fetru și am atașat fusta. La mijloc am pus un brâu pe care am lipit câteva ștrasuri. Pentru a da senzația de înfoiat, am lipit două rânduri de volane din dantelă. Pentru păr am făcut două cercuri din ață de bumbac și i-am pus și-o floare, ca să fie elegantă. 🙂 La final, această dansatoare alături de colegele ei vor fi montate pe banda decorativă.

Ca de fiecare dată, abia aștept să văd reacțiile fetiței dar și a mamei. Mulțumesc pentru încredere!

L.E. Totul a fost ok. Coletul a ajuns iar eu sunt foarte fericită.

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Activități educative pentru copii – O fetiță spanioloaică”

%d