machetedidactice.com

Cum s-au plimbat niște dinozauri printr-un parc din Slătioara

Revin la Cercurile Pedagogice și provocările pe care le pot genera. Evident că temele se repetă nefiind așa de numeroase pentru a fi abordate doar o singură dată însă nu despre asta este vorba ci despre ideile și modalitatea prin care îmbraci o astfel de temă. Provocarea constă în a expune o temă ultra exploată într-o manieră diferită – aparte. Și nu este imposibil, credeți-mă!

Astăzi vreau să vă vorbesc despre o doamnă educatoare care își face meserie cu dăruire și implicare, într-o zonă de poveste: Slătioara de Suceava.
Slătioara este un sat în comuna Râșca din județul Suceava, Moldova, România.

Istoric
În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul de la Mănăstirea Râșca – urmând pilda starețului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care strămutase satele aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că satele strică moralul vieții ascetice – a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra mănăstirii. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren de pământ pe moșia mănăstirii, unde să-și construiască case.

O parte dintre săteni s-au mutat peste râul Râșca, la mai mult de 1 km de mănăstire, iar egumenul Chiril le-a construit acolo Biserica „Sf. Voievozi”. O altă parte din săteni au ajuns până în localitatea Slătioara de astăzi, unde starețul Chiril le-a construit o biserică de lemn, în același an cu cea din Râșca și purtând hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”. Odată cu sătenii din Râșca strămutați la Slătioara, s-au stabilit acolo și ardeleni refugiați din calea persecuțiilor religioase din Ardeal care au întemeiat satul Buda, pe care au denumit-o după capitala Regatului Ungariei, orașul Buda (astăzi Budapesta).

Obiective turistice
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava – construită în 1797
Mănăstirea Slătioara – mănăstire ortodoxă de stil vechi, sediul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de Răsărit
Mănăstirea Slătioara – mănăstire ortodoxă de stil nou.

                              
Acum, de când cu exodul acesta al românilor peste hotare, și acest colț de rai a rămas aproape nepopulat, multe din casele de acolo fiind părăsite. Un alt aspect care ar trebui să dea de bănuit autorităților este acela al caselor nou ridicate, de cei plecați, dar care rămân goale, asta pentru că pruncii lor au ajuns să învețe pe meleaguri străine, rata de revenire la ținutul natal fiind extrem de redusă.
O altă îngrijorare  este aceea a desființării școlilor, copiii fiind nevoiți a aștepta un microbuz, zeci de minute, pentru a ajunge la unitățile de învățământ rămase funcționale.
La școala unde am fost eu, nu pentru prima dată, mai funcționează o grupă mixtă de grădiniță și două clase de nivel primar. Nu există grup sanitar în incinta școlii, fiind achiziționate două toalete ecologice, dar din nefericire nefuncționale pentru că nu a avut cine să le monteze.

Însă aici este o mână de dascăli care nu se dau bătuți în ciuda tuturor vicisitudinilor. Una dintre ele este doamna Gabriela Bosânceanu, cea care a avut de pregătit un Cerc Pedagogic. Și s-a muncit așa de mult pentru că doamna a dorit ca să nu treacă neobservat.

Am avut bucuria de a face și eu parte din echipa aceasta și ceea ce a ieșit a vorbit despre toată implicarea, cheltuiala, determinarea.

Tema aleasă a fost aceea a dinozaurilor, una deloc ușoară, cu atât mai mult cu cât vorbim de o grupă combinată formată din copii de la trei la șașe ani. Totul a trebuit să fie la locul lui. E drept că o bună parte din material exista dar ca la orice vizită importantă, gospodina primenește casa.
Exista o poveste pe care am confecționat-o acum câțiva ani buni, „Punguța cu doi bani” iar ea arăta foarte bine, nemafiind nevoie de nici o modificare.

Machetele pentru Regulile grupei au fost confecționate respectând numele grupei, „Albinuțelor”.

Centrele cu responsabilități arătau așa:

Pentru prezența zilei am confecționat un dinozaur, pentru că asta era tema centrală a Cercului.

Lângă el am mai meșterit o floare a emoțiilor iar împreună cu Calendarul zilei au acoperit Întâlnirea de dimineață.

Pentru desfășurarea lecției doamna a cusut o păturică cu ajutorul căreia copiii puteau vedea povestea. S-a ales „Povestea lui Dino” pe care o puteți citi aici. La păturica asta au cusut mai multe mămici alături de doamna și a fost o piesă care a necesitat multă migală.

Un aspect minunat a fost acela al deschiderii Centrelor afară (mă bucur că a fost o zi minunată, cu mult soare, după atâta răcoare și ploi), acolo fiind amenajat un parc deosebit. Cuiburi de dinozauri în care se puteau vedea ouăle, ferigi și vegetație multă, lianele dar și prezența uriașelor reptile a făcut activitatea copiilor extrem de interesantă. Trebuie să știți că totul a fost amenajat acum, în vederea acestei lecții și închipuiți-vă efortul depus. Dar bucuria și entuziasmul copiilor, îl puteți vizualiza?

Trebuie de apreciat efortul depus de această doamnă și determinarea ei de a nu renunța la tema propusă. Nu e ușor ca într-un colț uitat de lume, în fața unor săteni, să tot vii și să-i convingi insistând că ideea ta e bună și va plăcea copiilor. Ceea ce s-a și întâmplat, adică a plăcut foarte mult.

De fiecare dată mă încearcă un regret că nu pot și eu participa la aceste manifestări. Doamna, cu câteva zile înainte, avea niște emoții care i-au alterat starea de sănătate. Am încurajat-o și ajutat-o cât am putut pentru că am știut că rezultatul final va fi minunat.
Și știu că astfel de manifestări sunt în mai multe locuri și de aceea nu trebuie să ne pierdem speranța. Pentru că mai există oameni care nu au obosit și care nu se dau bătuți!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Cum s-au plimbat niște dinozauri printr-un parc din Slătioara”

%d