Școlărel de clasa a V-a – „Găina și (ne)cazurile ei gramaticale

Încerc tot soiul de modalități ca activitățile și desfășurarea lor să fie cât mai atractive dar și tentante. Din varii motive, copilul trece printr-o pasă nu foarte bună – incomodă aș putea spune – iar asta a perturbat într-o mare măsură drumul lui. Nu este ceva grav dar nici nu doresc a lăsa să se adâncească. Trebuie să intervin la timp, mai ales că am identificat cauzele. 
La limba și literatura română, partea de gramatică, s-au adunat mai multe noțiuni pe care doresc ca el să le stăpânească cât mai bine. Gramatica limbii române dă mari bătăi de cap chiar și celor care sunt mai experimentați și tocmai de aceea e un motiv de a mai recapitula alături de el. Și nu e rău deloc! Nici pentru mine.
Problema copilului nu e că nu știe ci că nu găsește cadrul propice de a arăta ceea ce cunoaște. Nu sunt, și nici nu am fost vreodată, o persoană care să vâneze notele mari sau care să îndemne copiii să învețe numai pentru asta. Știu care sunt capacitățile lor și știu că firea lor a fost cea care le-a mai degrabă bătăi de cap decât cunoașterea. E greu de gestionat emoțional o serie de evenimente și întâmplări, care nu sunt izolate, și care îți fură energia în detrimentul lucrurilor cu adevărat importante.
Dar asta este societatea în care trăim și, ca atare, trebuie să învățăm să ne acomodăm căutând o cale care să ne asigure confortul necesar pentru a merge mai departe.
Zilele trecute, că tot se apropie sărbătorile Pascale, mă gândeam la cum aș putea găsi ceva care să le combine pe amândouă. Știu că Luca adoră acest gen de provocări iar modul și atmosfera în care se desfășoară îi fac foarte mult bine. Și nu numai atât!
Așa a apărut jocul pe care eu l-am numit „Găina și (ne)cazurile ei gramaticale”.
Pentru asta am confecționat o machetă sub formă de găină, iar pe ea am decupat trei orificii sub formă de ouă. Fiecare orificiu valorează un anumit număr de puncte.

Am mai pregătit un coș cu ouă, în interiorul fiecăruia găsindu-se câte un număr. Acest număr corespundea unei întrebări. Ele au fost variate acoperind substantivul, adjectivul, articolul, numeralul și verbul.

Am stabilit și un regulament de joc, pe care-l puteți afla urmărind clipul de mai jos.

Acestea fiind spuse, am trecut la joc. Nici nu aveți idee ce antrenant a fost! Pe rând, am aruncat cu ouăle înspre găină, în speranța că vom nimeri orificiile de pe ea. Ca un secret: intenționat am făcut ca ele să fie mai mici pentru a fi greu de nimerit, așa putând răspunde la cât mai multe întrebări. 🙂                         

Atașez și un model al câtorva din întrebările la care am avut de răspuns. Trebuie să mărturisesc că am avut ceva emoții! În ceea ce mă privește.

Întrebări gramatică clasa a V-a

E de la sine înțeles că puteți pune ce întrebări doriți, câte și de ce dificultate alegeți să fie. Eu am alternat dificultatea lor pentru că așa mi se pare firesc.
Iată câteva mostre din joaca noastră.

Am jucat multe zeci de minute, iar la un moment dat mi-a căzut o cerință pe care Luca abia a așteptat să o fac, dar musai!, contra timp.
Suna așa: Alcătuiți un regulament al bibliotecii clasei, folosind verbe la modul imperativ.
Am rezolvat cerința dar nu m-am încadrat în timp, așa că nu am fost depunctată. 🙁

La final, am tot aruncat cu ouăle în ea în speranța că vom reuși să nimerim. Și am făcut-o, de câteva ori, Luca triumfând în momentul în care a nimerit cel mai mic loc.

Cam asta a fost pe astăzi. Palpitant și atât de antrenant că nu se mai dădea oprit. Eu spuneam că mai facem o tură iar el mă ruga „că trei!”.
Se poate adapta la orice materie, schimbând doar întrebările. Cine ne oprește!

Clasamentul, la sfârșit, arăta așa și nu mai este nevoie de nici un comentariu. 🙂

Școlărel de clasa a V-a – Comportamente prosociale versus Comportamente antisociale

Am făcut materialul acesta de ceva vreme dar cum lecția abia astăzi a fost ținută, am dorit să aștept – ca de fiecare dată – să văd care a fost reacția copiilor și a musafirilor.
Și am aflat că au primit cu mare bucurie această temă așa cum am mai aflat care a fost cel mai îndrăgit material.

Dar să încep cu începutul: doamna Alina este o învățătoare numai bună de pus la rană, la rana de pe suflet, pentru că are un caracter așa cum trebuie să-l aibă un dascăl dar mai ales, e în pas cu vremurile și vremea. Receptivă la nou și dornică de a deschide ochii și urechile copiilor, are abilitatea de a se mula pe noile cerințe ale mai marilor de la minister, cei care schimbă regulile în învățământ cu o viteză uimitoare, uneori fără a fi necesar.
A ajuns acum la clasa a IV-a cu o grupă de copii cu care a început Clasa Pregătitoare. Am colaborat la mai multe proiecte și de fiecare dată a fost bine.

Acum a avut de ținut o lecție demonstrativă iar subiectul ales a fost de la Educație civică. E mai complicat pentru că nu au mai fost abordări până acum, că nu au existat manuale după noile cerințe și că prima serie de Clasă Pregătitoare a trecut prin multe experimente pe toate planurile. Cine are copil care a parcurs această etapă știe despre ce vorbesc.

Ne-am întâlnit la o limonadă pentru a vedea care dintre idei se completează și după ce am notat mai multe variante am ajuns la una de final.
Aici se începea cu versiunea fabulei „Greierele și furnica” dar nu cea a lui LaFontaine ci aceea scrisă de Marin Sorescu. Dacă nu o știți, vă invit să o citiți pentru a vedea care sunt diferențele.

– Surioară dragă, am…
Am venit să-mi dai și mie…
Pân’ la primăvară…
– N-am.
– …un grăunte… ai o mie.
– N-am.
– Dar toata lumea știe:
E doar lucru cunoscut.
– Am, da’ nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
– Am cântat…
– Acuma joacă!
– Îmi e foame, c-aș juca…
– Joacă…
– Nu mă enerva,
Că-s nervos… îmi dai, or…
– Ba.
– Ești zgârcită…
– Mă închin.
– Da’ o să te-ntind puțin.
Și-agățând vioara-n grindă
Greieru-nșfacă furnica
Și-ncepu „să o destindă”.
Și-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muți.
– Ei, acuma mă-mprumuți,
Surioară?
– Cu plăcere.

Ideea a fost a doamnei Alina și am mers mai departe pornind de la acest comportament antisocial, pentru că asta ilustrează fabula rescrisă de Marin Sorescu.

Am mai confecționat două flori pe ale căror petale au fost menționate cuvintele potrivite acestor comportamente.

Între ele au fost așezate mai multe cartoline pe care era scris:

nu-mi pasă ce de cred cei din jurul meu
solicit ajutor în cazul în care sunt atacat/atacată
distrug lucrurile celorlalți
îmi cer scuze
îi ascult și îi respect pe membrii familiei mele
iau în batjocură profesorii
ascult nevoile colegilor mei
am grijă de un bolnav
păstrez curățenia
îmi invit colegii acasă
fac daruri cu bucurie
nu arunc resturi de hârtii pe jos
lovesc intenționat pe cineva
obișnuiesc să fur
sar imediat în ajutorul unui coleg cu probleme
sunt tolerant/tolerantă
râd de colegii care nu învață bine

Aceste cartoline trebuiau asociate comportamentului adecvat.

Un alt material pe care l-am confecționat a fost acela numit „Caruselul comportamentelor”. Pe feliile acestui carusel au fost așezate niște rondele pe care erau scrise anumite întrebări. Pe două dintre ele am atașat imagini. Copiii, în urma învârtirii caruselului, trebuiau să de-a răspunsul corect întrebării căzute.                     

Așa cum era de așteptat, cea mai îndrăgită parte a fost aceasta cu caruselul. Are un mare impact asupra copiilor și este foarte îndrăgit. Poate susține toată lecția acest carusel.

Sunt bucuroasă că totul a fost conform așteptărilor dar și a efortului depus. Mulțumesc doamnei Alina pentru încredere și colaborare. E o plăcere!

Activități educative copii – Despre mult râvnitele experimente și cum au decurs ele la o clasă de Spiriduși

Pentru întâlnirea de astăzi, cea pe care o am cu clasa doamnei Ana, m-am gândit să vin cu ceva mai inedit și anume, experimente. Știu că multă lume nu le face acasă iar motivele sunt mai multe asta ca să nu mai pomenesc de scuze.
Prima scuză, cea care este în topul listei, este aceea a lipsei de timp. Părinții nu mai au timp, nu că înainte vreme ar fi avut berechet, însă atunci copilul se mai juca afară și mai învăța una-alta din experiența trăită. Vremurile s-au schimbat foarte mult și dacă așa stau lucrurile, cei care au timp poate-l mai împart și cu alții. 🙂 Aici mă încadrez și eu.
O altă cauză a faptului că nu se fac experimente acasă este mizeria de după dar și pregătirea necesară. Ai nevoie de tot soiul de soluții și recipiente iar asta te poate opri din elanul pe care-l poți avea la un moment dat.
De asta am optat în alegerea subiectului.
Și am mai avut unul: pentru că au existat problemele noastre de la școală, acolo unde a fost nevoie să gestionăm atitudinea violentă a copiilor – a colegilor, în special- am fost îndrumată să încerc și această alternativă. Iar ea a avut un impact foarte bun asupra lui Luca.
Deci, astăzi Luca a fost asistentul meu și nu orice fel de asistent ci unul foarte activ.
Nu i-am spus nimic dinainte pentru că știam că nu va dormi peste noapte iar ieri și-a pregătit toate lecțiile pe care le avea pentru astăzi. La momentul oportun, după ce cu o zi înainte am vorbit cu diriginta pentru a o anunța, am mers la școală și l-am luat. A rămas … mască!
Iată-ne în fața spiridușilor, în formulă lărgită. Ei ne-au întâmpinat cu același entuziasm, ca de fiecare dată.
Ceea ce a urmat a fost frumos, foarte frumos și spun asta ținând cont că cei mici nu au vrut să iasă în pauză. Pentru mine – un barometru.

Am început joaca noastră serioasă. Cum pomeneam la începutul relatării, tema a fost despre interiorul Pământului dar și despre vulcani.
Am avut o sumedenie de materiale iar pregătirea lor mi-a luat destul timp, asta pentru că a trebuit să aleg cărțile și abordările cele mai potrivite pentru niște școlari de clasa a I-a dar și să coc niște vulcani.

În primul rând trebuie să pomenesc despre cărți iar acestea sunt:

Vreau să știu  1000 de întrebări și răspunsuri

Descoperim Pământul

Prima mea enciclopedie Larousse – Pământul

60 de intrebari si raspunsuri despre istorie si geografie

Cartea experimentelor stiintifice. Enciclopedia pustilor de Tom Robinson

Începutul a fost dedicat învelișurilor pământului. Am avut o machetă destinată subiectului, pe care copiii au asamblat-o și dezasamblat-o de mai multe ori asta pentru a înțelege cum stă treaba. Luca a citit despre scoarță, manta, nucleu și a oferit micilor școlari mai multe detalii.

Am avut pregătită și o fișă pe care ei să o completeze și coloreze.

Macheta avea și niște cartoline cu informații iar cei mici le-au citit. Au avut nevoie doar de puțin ajutor din partea lui Luca.

A urmat apoi primul experiment, acela al Vulcanului buclucaș subacvatic. E un experiment pe care eu l-am făcut cu Luca de mai multe ori, dar și cu alți colegi de-ai lui veniți în vizită și care a avut un mare succes, de fiecare dată. Mi-ar fi plăcut să fie făcut individual, dar nu am avut atâtea recipiente. Am ales (de nevoie) ca acesta să fie un experiment colectiv pentru ca următorul să fie individual. Ce anume vă trebuie și cum se face, găsiți scris în documentul word de mai jos.

Fișă experiment vulcani

La noi a arătat așa cum se vede în imaginile surprinse de aparat.

Așa de fascinați au fost că nici în pauză nu au dorit să iasă, drept pentru care am continuat. S-a vorbit despre vulcani: ce sunt aceștia, cum apar, câte tipuri de vulcani se cunosc. Copiii au avut ca elemente ajutătoare mai multe fișe. Le vedeți mai jos.                      

Luca le-a citit toate aceste noțiuni din cărțile prezentate mai sus dar a mai exemplificat și prin niște povești în care actorii principali erau vulcanii. De ajutor ne-au fost ultimele lecții de la istorie, de acolo aflând ce anume s-a întâmplat atunci când vulcanul Vezuviu a erupt iar locuitorii unui întreg oraș, Pompei, au dispărut de pe fața pământului. S-a arătat și la hartă unde anume s-a întâmplat grozăvia.

După ce toate acestea nu ne-au mai fost străine a urmat experimentul în care un vulcan „erupe”. Iar aici am venit pregătită complet. Am copt, din aluatul special de făină cu sare, paisprezece vulcani, pentru ca fiecare copil să aibă vulcanul lui. Așa impactul e mai mare iar copilul mai fericit. 🙂

Fiecare a primit o farfurie în care era un șervețel, pentru a păstra curățenia în clasă dar și a nu murdări școlarii. Apoi, au pus câte o linguriță de bicarbonat, câteva picături de colorant alimentar pentru ca la final să fie adăugat oțetul. Și așa, am avut parte de paisprezece erupții din care am scăpat teferi!

Într-unul dintre vulcani, pentru că în seringa folosită mai exista o rămășiță de cerneală, lava a fost… albastră. Nu confundați cu balena albastră. 🙂
S-a turnat oțet până nu a mai rămas praf de bicarbonat în vulcan. Evident că au plecat cu vulcanul acasă în speranța că vor mai repeta experimentul.

Ultima etapă a fost aceea a unui desen, pe care noi îl avem de multă vreme. El a fost primit de Luca de la unchiul lui, iar desenul – care e mai degrabă un craft – reprezintă niște copii care urcă pe un vulcan activ din insula Tenerife.

Teide este un vulcan activ care în anul 2007 a fost consemnat în Patrimoniul Omenirii al UNESCO. Este situat pe insula Tenerife a arhipelagului Insulele Canare (Spania). Cu o înălțime de 3.718 m deasupra nivelului mării și aproximativ 7.000 m față de fundul oceanului, este cel mai înalt vârf din Spania și din toate insulele din Oceanul Atlantic. Măsurat de la baza lui submersă, este al treilea vulcan de pe Pământ ca înălțime și masă, după vulcanii Mauna Loa și Mauna Kea, amândoi situați pe insula Hawaii.

Numele
El Pico del Teide (Vârful Teide) este numele modern atribuit vulcanului. În secolul al XVIII-lea exploratorul german Johann Schröter a denumit o parte a lanțulului de munți Montes Tenerife, situat în inelul interior Mare Imbrium, drept Mons Pico. Înainte de 1495 și de colonizarea spaniolă din Tenerife, nativii guanși numeau vulcanul Echeide: un fel de „iad” care în mitologia lor ținea cerul să nu cadă. Romanii au numit insula Nivaria, datorită zăpezii permanente de pe vârful vulcanului.

Mitologie
Localnicii (guanșii) i-au dat numele de Echeyde (adoptat de limba spaniolă sub forma Teide) care însemnă iad. Conform religiei băștinașilor, în vulcan trăia demonul Guayota, care, conform legendei, l-a răpit odată pe Magec, zeul luminii și soarelui. Poporul guanșilor se roagă lui Achamana, zeitatea lor supremă, să-l elibereze pe Magec. Achamán reuși sa-l înfrângă pe Guayota, să-l scoată pe Magec din Echeyde și să astupe craterul.

Acest pachet avea pe lângă desen, creioane colorate și nisip vulcanic ce trebuia lipit pe marginea lui, acesta formând o ramă. Pentru că nu am avut atâta nisip vulcanic, Luca a tras la sorți, iar un copil a completat craftul său, rămânând ca ceilalți să lipească nisip normal.

La final, ne-am delectat, fiecare, cu o căpșună gigantică, delicioasă.
Dacă totul decurge normal, ne vedem săptămâna viitoare! Atunci vom vorbi despre sărbătorile Pascale.

Machete didactice – Țările care-ți intră în sânge, fără să vrei

Patru drapele ce s-au cerut făcute, în graba mare – ca de obicei – m-au trimis cu gândurile departe. E imposibil ca atunci când lucrezi o bucată de polistiren care nu are nici o formă și nici o destinație și din care mâinile și mintea ta să conceapă o formă, să nu te facă să gândești.
Întâi la ceea ce-ți propui – recte tema. După care intervin extensiile.
Te gândești la punctele comune cu forma concepută.
Trăirile care ți-au rămas lipite de suflet ori minte.
Oamenii pe care i-ai întâlnit.
Plăceri ori neplăceri.
Dorințe legate de tine. Dorințe legate de copii.
Nici nu bănuiți ce desen complicat se țese din multitudinea de gânduri ce țâșnesc din te miri ce cotlon.

Am rememorat secvențe din existența mea pe care m-am bucurat că destinul mi-a permis să le trăiesc. Iar drapelele de astăzi au creat o furtună în sufletul meu.
De ce?
În primul rând pentru că e vorba de Marea Britanie. Ce reprezintă pentru mine regatul? O împlinire și o confirmare că primul meu copil a fost îndrumat corect pentru a pătrunde în visul lui. O bucurie, pentru că am fost și eu parte componentă a acestui demers. Clipe de vis petrecute în deplasările făcute acolo alături de cei doi copii ai mei.
Știu, poate părea facil, la îndemâna oricui de a ajunge acolo, acum când granițele sunt deschise ceea ce pe vremea adolescenței mele era doar un vis. Ca părinte nu ai cum să nu te bucuri că băiatul/copilul e plecat acolo pentru a-și desăvârși pregătirea academică.
Marea Britanie este o destinație de vis pe care aș vrea s-o revăd, dacă se poate în aceeași formulă.

Urmează drapelul Statelor Unite ale Americii. Știu, nu pot afirma că am pășit pe tărâmul făgăduinței dar pentru că băiatul meu cel mare este plecat acolo de mai bine de jumătate de an, timp în care își continuă studiile începute în Anglia, pot avea sentimente. Corespondența noastră este susținută iar trăirile mele legate de ceea ce se petrece acolo trec prin el. L-am încurajat, nespus, în a-și urma visul și l-am susținut cu tot ce mi-a stat în putință. Dar să știți că nu e ușor și nici America nu mai este ceea ce era odată, cel puțin din poveștile spuse de cei care au trăit această experiență.

Urmează drapelul Uniunii Europene. Am amintiri plăcute legate de uniunea din care facem și noi parte, slavă Domnului!, pentru că așa am putut călători în câteva destinații minunate. Croația, Italia, Austria, Serbia, Polonia, Cehia, Bulgaria și nu în ultimul rând Turcia, le-am putut vizita datorită acestei facilități. Altfel cred că era mult mai greu dacă ar fi fost nevoie de vize. Iar trăirile de acolo nu mi le poate lua nimeni. 🙂

Și nu în ultimul rând drapelul României care este țara mea. Aici îmi sunt rădăcinile, familia. Aici am crescut și m-am format. Aici s-au petrecut cele mai importante evenimente ale mele. Aici am devenit mamă.
E țara mea pe care o iubesc dar față de care am și câteva ofuri mari.
Educația și sănătatea sunt cele mai mari. Și dacă s-ar ivi ocazia să plec după vreun copil de-al meu, aș pleca! Chiar dacă vârsta la care sunt nu-mi mai oferă prea multe alternative, la cum se desfășoară treburile pe aici, aș pleca. Mai aveam o speranță mare atunci când al doilea copil a început școala dar ea se face, de la zi la zi, tot mai mică.
Îmi doresc să mă înșel și realitatea să mă contrazică. Mult îmi doresc acest lucru!

Patru drapele și un noian de trăiri. Dar câte au rămas nerostite!

Școlărel de clasa a V-a – Whizzpopping Joke Book (Dahl Fiction), Roald Dahl

Uite că nu a durat decât o zi și glumele lui Roald Dahl s-au auzit peste mări și țări. La propriu! Așa de încântat a fost de ele că la întâlnirea cu fratele lui, a ținut morțiș să i le citească.

Colecția noastră s-a completat cu acest exemplar ce era lipsă. L-am așteptat 2 luni ca să ajungă în fața noastră dar a meritat, la fel ca orice altă carte scrisă de Roald Dahl. Am scris despre ele oridecâte ori Luca a mai adăugat câte un titlu nou.

Așadar, Whizzpopping Joke Book (Dahl Fiction), Roald Dahl ne-a fost livrat de librarul de la books express, la prețul de 24.42 lei, fără tva. E un preț cam piperat asta dacă e să tragem cu ochiul la cei de pe amazon, unde o găsim cu 2.99 lire. Dar e bine și așa. 🙂20150121_005359

Și doamna de engleză a fost foarte încântată de ea și au citit și împreună.

Roald Dahl’s Whizzpopping Joke Book is a collection of hundreds of great jokes would make even the Trunchbull laugh! Inspired by Roald Dahl’s wonderful world, these gigglesome gags are guaranteed to raise a chuckle from human beans young and old.

Școlărel de clasa a V-a – Primăvara la Ipotești

Nu, la noi nu a fost Școala Altfel și nici nu va fi până la finalul lui mai, pentru că atunci a hotărât direcțiunea să se desfășoare aceste activități. Poate e mai bine, că e mai cald. Dar există un impediment că săptămână de cinci zile se va transforma într-una de patru pentru că pe 1 Iunie este zi liberă. Ar mai fi ceva de comentat? Ar fi, dar mai bine să vă spun despre ziua de astăzi.

A venit primăvaraaa! Da, a venit, în sfârșit, și în colțul ăsta uitat de lume. Și da, au izbucnit toate deodată: toporași, cuișoare, florile copacilor și multe alte floricele multicolore, delicate, rafinate. Așa, sălbatice cum sunt! 🙂

Nu preconizam așa o ieșire dar știți cum se spune, e mai fain când nu te pregătești. La orele prânzului ne-am urcat în mașină și am plecat la întâlnirea cu Eminescu. În ușă, bicala (bunica) a bătut pariu cu Luca că acolo va fi plin dar copilul a contrazis-o. Cine credeți că a câștigat prinsoarea?

Plănuiam de multă vreme să facem această deplasare și iată că, într-o zi autentică de primăvară, am trecut la fapte.
Am ajuns într-un loc de vis, întâmpinați de un soare tămăduitor și de zumzet de albine. Toporași și tot soiul de alte floricele ne-au zâmbit iar doctorașii trebăluiau de zor pentru a fi în grafic.

Ne-am bucurat că nu era nimeni pentru că ne-am gândit că vom avea parte de toată atenția custodelui dar și el era obosit și toropit așa cum ești la orele prânzului. Am aflat de la el că în săptămâna pe care tocmai o încheiem s-a perindat multă lume pe acolo dar interesul nu a fost pe măsură. Povestea că mulți copii din grupurile care au venit nu au dorit să intre în casa memorială, ori în bisericuță preferând să rămână în curte pe telefoane. E foarte trist! Deci, cum vă spuneam la începutul povestirii, Luca a câștigat pariul pus cu bunica.

Pe pereții casei sunt expuse fotografiile originale ale bunicilor marelui poet, dar și copii după fotografiile cu membrii familiei celui ce a fost supranumit „luceafărul poeziei românești”. Mihai Eminescu s-a născut, pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani. S-a stins din viață la 15 iunie 1889, la București, fiind înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.(agerpres.ro)

În 1924, casa copilăriei lui Eminescu nelocuită ani de zile, ajunsese o ruină. În 1940 este inaugurat la Ipoteşti primul muzeu memorial, înfiinţat în casa reconstruită în 1934 pe acelaşi loc. Întrucât nu respecta structura originalului, casa-muzeu este dărâmată, iar în 1979 se inaugurează o alta, reconstruită pe vechea fundaţie a casei Eminoviceştilor. Începând cu anul 2000, finisajul exterior şi interior al casei, mobilierul expus – parte original, parte provenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – reînvie atmosfera celor treizeci de ani (1848-1878) în care familia poetului a locuit la Ipoteşti, în casa construită de căminar odată cu mutarea definitivă la moşia din sat. (agerpres.ro)

Bisericuța familiei Eminovici

În curtea Casei Memoriale se află bustul lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Gheorghe Anghel, dar și o bisericuță de familie datând din anii 1860. Aceasta a fost cumpărată cu 250 de galbeni de mama poetului, Raluca Eminovici, de la un anume Murguleț. Lăcașul de cult adăpostește obiecte valoroase cum ar fi cristelnița în care a fost botezat Eminescu (adusă de la Biserica Uspenia), mucarnița din argint cu care se tăiau lumânările și o linguriță de argint cu monograma poetului, cu care, de altfel, a fost împărtășit. Icoanele și catapeteasma sunt, de asemenea, originale. Între anii 1999-2004, bisericuța familiei Eminovici a fost consolidată și restaurată. (agerpres.ro)

În spatele lăcașului de cult se află mormintele părinților lui Eminescu — Raluca și Gheorghe Eminovici — și a doi frați ai acestuia — Iorgu și Nicolae.

După ce am stat acolo preț de câteva zeci de minute am plecat spre Lacul cu nuferi. Am citit că aceștia înfloresc în luna mai dar era păcat să nu mai mergem 3 kilometri pentru a vedea și acele locuri. Și bine am făcut!

Ipotești Eminescu 1 aprilie 20176

Acolo, la Lacul cu nuferi, mai erau câțiva oameni. O familie era venită cu bicicletele. 🙂 Copacilor abia li se crăpau mugurii iar verdeața nu prea exista în schimb era plin de broscuțe, șopârle și șerpișori de baltă. Și toți stăteau la soare. 🙂 Mult le-a mai scărpinat Luca și le-ar fi luat în mână dacă ar fi fost singur.

Am stat și noi la soare precum broscuțele de acolo pentru că așa de bine era că nu puteai rata!

Am plecat, cu inima plină de bucurie dar și poezie, cu certitudinea că primăvara este anotimpul renașterii.

Ipotești Eminescu 1 aprilie 20177

Între nouri şi-ntre mare
de Mihai Eminescu

Între nouri şi-ntre mare
Zboară paseri călătoare –
Cum nu pot şi eu să zbor
Să mă iau pe urma lor!
Și departe de la maluri
Trec corăbii peste valuri,
Trec cu pânze lucitoare
Și se pierd în depărtare.
Cum nu am aripi să zbor,
Să mă iau pe urma lor!
Că m-aş duce, tot m-aş duce,
Dor să nu mă mai apuce
Peste undele cu spume,
Peste mare, peste lume;
Ş-aş vedea cum trec cu toate,
Rânduri-rânduri arătate,
Înnegrirea malurilor,
Strălucirea valurilor,
Stolul rândunelelor,
Tremurarea stelelor –
Poate că mi-ar fi mai bine,
Poate te-aş uita pe tine.
Alei puică, alei dragă,
Cumu-i frunza cea pribeagă
E viaţa mea întreagă,
Căci dragostea ta mă strică
De nu m-aleg cu nimica;
Viaţa trece, frunza pică
Trece fără mângâiere,
Ca izvorul de durere,
Trece şi se prăpădeşte,
Arde şi se mistuieşte,
Fără noimă, fără rost,
Bine-ar fi, să nu fi fost.
Vai de-acela ce iubeşte
Şi nu se învredniceşte
Să câştige ce-a dorit,
Să fie-a lui ce-a iubit.
Puica cea dezmierdăcioasă,
Din ochi negri mângâioasă,
Puica ademenitoare,
Din ochi negri visătoare
Dragostea de puiculiţă
Cu guşa de porumbiţă,
Cu guriţa mititea,
Cu gropiţe lângă ea,
Cu zâmbirea ei cu haz,
Cu gropiţe în obraz,
Şi cu dragostea în ochi
De mă tem să n-o deochi.
Noaptea când te-nchipuiesc
Îmi vine să-nnebunesc
Iară ziua aş lua
Lumea-n cap de jelea ta.
Norilor, o, norilor,
Unde-i ţara florilor?
Unde ea acum trăieşte,
Iară câmpul înverzeşte
Şi codrul văzând-o creşte;
Şi când trece prin grădină
Toţi copacii i se-nchină
Şi încep să înflorească,
Pe ea s-o împodobească –
Căci văzând-o, toată ţara
Crede că e primăvara.