Școlărel în clasa a V-a – „Olguța și un bunic de milioane” de Alex Moldovan

E îmbucurător că cei de la Arthur au un Trofeu pe care-l dăruiesc – an de an – celor mai bune cărți scrise în limba română, cărți pentru copii.
Pentru cine nu este la curent, acum o săptămână s-au anunțat câștigătorii celei de-a V-a ediții.
Iată ce a decis juriul format din Lavinia Braniște (scriitoare, traducătoare, câștigătoare a secțiunii 0-7, preșcolari, la ediția din 2014 a Trofeului Arthur), Laura Grünberg (scriitoare), Florentina Sâmihăian (coordonatoarea colecției Cărțile mele la Editura Arthur), Diana Zografi (redactor-șef al Editurii Arthur), Florin Bican (scriitor, traducător, câștigător al Marelui premiu la prima ediție a Trofeului Arthur), Horia Corcheș (scriitor, profesor), Florin Ioniță (autor de manuale, profesor):

La categoria 0-7 ani, preșcolari, premiul se acordă lucrării „Gigel, un monstru mult prea simplu”, semnată de Corina Dascălu.

La categoria 14+, liceu, juriul a decis să nu acorde premiul, deoarece nici unul dintre manuscrise nu a întrunit un punctaj satisfăcător.

La categoria 8-14 ani, premiul a fost acordat lucrării „Domnul Papuzek” de Cornel Vlaiconi.

Trofeul Arthur în valoare de 3000 de euro se acordă lucrării „Pericol” de Raluca Poenaru care s-a înscris la categoria 8-14 ani a celei de-a V-a ediții a concursului de manuscrise de literatură pentru copii Trofeul Arthur.

Festivitatea de premiere va avea loc între 24-28 mai, la Salonul de carte Bookfest. Câștigătorii vor fi primi informații despre eveniment pe e-mail.

Categoria 0-7 ani. Premiul 500 euro:
Corina Dascălu, cu lucrarea Gigel, un monstru mult prea simplu

Categoria 8-14 ani. Premiul 500 euro:
Cornel Vlaiconi, cu lucrarea Domnul Papuzek

Categoria 14+. Premiul 500 euro:
Neacordat

Trofeul Arthur. Premiul 3000 euro:
Raluca Poenaru, cu lucrarea Pericol. (sursa: http://www.editura-arthur.ro)                                 

Cartea despre care vă voi vorbi astăzi este una dintre finalistele acestui trofeu, ediția 2014. Am mai citit una dintre cărțile participante și finaliste, „Dosarul Popcorn” de Ana Rotea despre care v-am povestit aici.

Spuneam atunci care este părerea noastră despre cazul detectivilor aerieni și că nu prea ne-a mers la suflet, asta neînsemnând că nu e ok ci că nu a corespuns cu gusturile noastre.

Ei bine, despre Olguța, personajul principal al cărții „Olguța și un bunic de milioane” putem spune că ne-a picat bine. Pentru că este un roman contemporan scris frumos, în care faptele reale te pot transpune în locul personajului principal și unde conversația dar și firul acțiunii curg într-un mod plăcut. Există și suspans și puțină neobrăzare (asta dacă luam în seamă unele din remarcile Olguței), aventură dar și un final fericit.

Luca a fost încântat de aventurile fetiței, a comentat mult de peripețiile prin care a trecut (cel puțin faza cu coborâtul pe burlan, atunci când a rămas închisă în camera de hotel a fost îndelung dezbătută) dar a mai și punctat – pe alocuri – despre cum ar fi procedat el dacă ar fi fost în locul ei.

Eu, în schimb, mi-am pus alte feluri de întrebări dar poate cea mai importantă a fost aceea legată de comportamentul și atitudinea fetei, ea fiind de-o vârstă cu băiatul meu cel mic.

Fără prieteni și puțin cam plină de ea, Olguța este un copil care trăiește într-o familie dezbinată, cu o mamă foarte bolnavă, un tată mai mereu plecat și cu niște rude de care nu are habar. În desfășurarea acțiunii avem parte de multe întoarceri înapoi, acolo unde primim datele necesare pentru a înțelege de ce se petrec așa lucrurile. Cum spuneam, fără prieteni, posesoare a unui blog, cu un telefon inteligent mereu în mână, neiubitoare de școală în ciuda notelor mari pe care le are, doritoare a unui cont de Facebook pe care nu-l poate aveam din pricina opoziției părinților, Olguța are toate ingredientele pentru a fi iubită de copiii de vârsta ei. Nu are cum să nu ți se pună la suflet. 🙂 Un pic cam îndrăzneață pentru firea lui Luca dar acceptată. Însă lucrurile bune vin să aducă balanța într-un echilibru: citește mult, are grijă de un cățel, îi plac filmele vechi.

În poveste sunt strecurate câteva ingrediente care se află la loc de cinste în rândul copiilor (și nu numai a lor): mașini scumpe, hotel de lux, mulți bani, gărzi de corp, oameni care te slujesc tot timpul dar ele sunt prezentate într-un limbaj curat, cursiv și clar.

Așadar, ne-a plăcut mult, și faptul că la final scrie Va urma, e îmbucurător. Nu ne rămâne decât să așteptăm, răbdători. Pentru a vă determina să citiți cartea, am atașat Prologul. Spor la citit!

 

Școlărel de clasa a V-a – Meștereli cu sufletul deschis

Daaa! Am terminat totul! Și salata boeuf și drobul, borșul, coptura dar și ouăle colorate. Și totuși ceva rămăsese neterminat. Știam ce, pentru că a trebuit să-mi pregătesc materialele necesare dar am dorit să pot lucra în tihnă și fără frica de a nu fi terminate restul treburilor sărbătorii Pascale.
De multă vreme aveam în cap încă o partidă de pirogravat, alături de Luca, vedeta meșterelii fiind oul, cum altfel, dar îmi trebuia un suport pe care să-l încorporez pentru a-i da și o altă utilitate. Așa, pericolul de a fi aruncat într-un sertar ori chiar mai rău, la gunoi, find eliminat. Cel puțin așa suna gândul meu.
Știam că la un moment dat o să apară ceva pentru că nu de puține ori am pățit la fel. Am învățat că sunt situații în care graba nu duce la nimic bun și că așteptarea îți poate oferi variante mult mai bune.
Așa a fost și de data asta.
În căutarea unui cadou pentru Luca, de Iepuraș, am găsit și niște ornamente din lemn, pe care să poți agață cheile. Știu că de astea are nevoie cam toată lumea și nu prisosește în nici o casă, așadar nu am mai zăbovit și le-am achiziționat. La Pepco le-am găsit.

Acestor ornamente le-am adăugat câte un ouț pirogravat iar ce-a ieșit m-a făcut foarte bucuroasă.
Am apucat să-l trag și pe Luca alături de mine, e drept că nu pentru foarte mult timp, dar a pirogravat și el unul dintre ouțele de lemn. Pirogravura este o îndeletnicire care necesită multă răbdare dar și foarte mare atenție pentru că te poți accidenta foarte ușor. Poate din cauza oboselii, și au am avut un mic incident astăzi, atunci când m-am fript puțin.
Pe cele două ouțe de care aveam nevoie am desenat câte un desen; unul cu niște păsărele iar altul cu Păunița Codrului. Le-am făcut în creion și nu a fost greu deloc. 🙂

Muzica noastră ambientală a fost a celor de la Beatles dar după ce am încărcat videoclipurile am primit notificare că am încâăcat drepturile de autor și ca urmare, a trebuit să schimb muzica, atașând una ambientală. S-a eliminat dialogul pe care l-am avut cu Luca dar și boscorodelile mele din timpul lucrului. Nu am știut de asta, dar de acum încolo nu se va mai repeta.

Nu ne-a luat mult timp și cele două ouțe erau gata. Mai trebuia să le montez pe cele două suporturi de chei.

Pentru a le atașa am folosit un pistol cu silicon și în doi timpi și trei mișcări, gata!

Ce anume m-a atras mai mult la acest suport de chei; faptul că are și ramă iar acolo voi pune o fotografie cu noi, toată familia reunită. Mă rog, aproape toată asta pentru că Răzvan e peste mări și țări și nu poate fi alături de noi, fizic. În rest, încă mai suntem în formulă completă și vreau să imortalizez  clipa.
Cu asta am încheiat și activitățile dedicate acestei sărbători. Acum așteptăm să ciocnim un ou roșu și să gustăm câteceva din bucatele tradiționale. Pe toate le-am făcut în casă și cu siguranță vor însoți dialogurile noastre în cel mai fericit mod.
Vă doresc Sărbători Luminate! și Hristos a înviat!

Școlărel de clasa a V-a – „Ciulin și lalele galbene”

Luca nu desenează și nici nu pictează. Nu-i place deloc și sunt extrem de rare momentele în care alocă timp acestui gen de activități. Am încercat de-a lungul anilor să-l pun în fața acuarelelor, vopselelor ori a creioanelor colorate și nu a avut nici o tragere de inimă.
Am tot insistat cu coloratul dar a existat un moment în care mi-a spus că mi-a dovedit că poate colora fără să depășească conturul și că-i cazul să mă opresc.
Cunosc copii care colorează și desenează mereu. Oriunde merg, iau cu ei culorile și cărți de colorat ori blocurile de desen și asta fac. Mie nu mi-a fost dat, la nici unul din băieții mei, cu toate că am cărat și eu găletușele cu materialele necesare.
Ca părinte trebuie să înțelegi, după ce ai epuizat toate armele din dotare, că nu este tragere de inimă și nici talent.
Nici eu nu-l am cu toate că ideile îmi roiesc prin cap cu miile și m-aș bucura dacă ar prinde viață pe hârtie.
Dar iată că zilele trecute, Luca a venit de la școală cu o pictură. Era extrem de încântat de ceea ce realizase.

Să știi că mi-am dat foarte tare silința. Am pictat o oră întreagă. Eu sunt foarte mulțumit și sper să-ți placă și ție!

Am privit la pictura lui și m-am bucurat; în primul rând, nu e întunecată. Luca a pictat, toată grădinița, numai „tablouri” negre. Un negru profund răzbătea din ele și atunci când mergeam să-l iau acasă, copiii îl pârau. El făcea ochii mari la mine și aștepta să-l dojenesc dar nu am făcut-o niciodată. Din contra, îi spuneam – ca să ne audă și copiii- ce frumoasă zi furtunoasă a făcut sau ce peisaj de noapte minunat a reușit să surprindă. El mereu mă îmbrățișa iar copiii rămâneau surprinși de reacția mea.
La fel s-a întâmplat și în școala primară, pe parcursul căreia puține picturi au scăpat de culoarea neagră. Poate veți întreba de ce nu am eliminat această culoare? Pentru că nu am considerat că ea este pericolul ci, din contra, am privit-o ca pe un barometru.

Acum s-a petrecut ceva. Nu știu ce, dar pe coala de hârtie au apărut

niște lalele galbene, un ciulin iar în spate este primăvara, mama!

Tot drumul până acasă a vorbit de pictura lui. Mi-a explicat de-a fir a păr ce anume a simțit atunci când a pictat-o și că a cam rămas în urmă cu niște lucrări.
Astea fiind întâmplările, am considerat că pictura cu ciulinul și lalele galbene trebuie să stea la loc de cinste, înrămată, în biroul lui.
Și asta am și făcut.
Cine știe ce mai urmează?

Activități educative copii – Despre ouă și Spiriduși dar mai ales despre cum putem învăța firesc și plăcut

Vine vacanța!
Pentru mine, prilej de bilanț.
De ce spun asta? Pentru că s-au adunat mai multe săptămâni de când, prin amabilitatea doamnei Ana, o dăscăliță adevărată din urbea noastră, am demarat un proiect. Nu are un nume dar are mult suflet, determinare, implicare și bucurie.
Bucuria de a pune umărul pentru a mai interveni la îndulcirea dezastrului care este în învățământ.
Știu, sună crâncen, dar asta este! O deformare a procesului de învățământ, o încărcare nejustificată a programei, o eliminare a ceea ce era bun pentru a face loc unor manuale ce nu au darul de a deschide mințile copiilor.
S-a eliminat noțiunea de Abecedar din vocabularul copiilor, ea fiind înlocuită de mult mai pomposul CLR.
Cărțile mici, aerisite, au fost înlocuite de manuale supradimensionate pline de ambiguități.
Știu, vor fi voci care vor spune că nu sunt abilitată să fac asemenea remarci dar ca un participant activ al acestui proces de învățământ, pot trage un semnal de alarmă. Studiile naționale arată că avem o rată nepermis de mare de analfabeți funcționali și dacă a fost tras semnalul ăsta de alarmă, de ce nu se face nimic?
Pentru cine nu știe:
Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial.

Unde sunt vocile celor din învățământ, cei care stau, efectiv, la catedră nu cei care sunt în minister?
Unde sunt vocile profesorilor, cei care se luptă, la clasă, cu acest fenomen?
Unde este societatea civilă și ce face ea pentru a remedia acest neajuns? Acești copii vor deveni părinții de mâine, cei care vor avea grijă ca noi, cei de acum, ca să ne putem duce bătrânețile liniștite.
Dar toate astea par niște utopii!
Care bătrâneți?
Care părinți?
Care copii?

Știu, e foarte trist și îngrijorător, dar dacă stăm toți deoparte și nu facem nimic, unde ajungem? Trebuie o mobilizare masivă, o comunicare și un dialog între părți, pentru că dacă se continuă în direcția asta trebuie să ne facem bagajele și să plecăm unde vedem cu ochii.
S-au schimbat toate datele problemei dar au rămas niște constante: prima, și cea mai importantă, este că educația se face acasă! Preponderent acasă!
NU AȘTEPT, EU – PĂRINTE, SĂ FACĂ ASTA DOAMNA EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTOARE, PROFESOARĂ!
Eu, mamă/tată, încep asta din momentul în care a apărut copilul în viața mea. Doamna la grădiniță, școală și ce mai urmează, completează necunoscutele și șlefuiește copilul, elimină din obstacolele pe care, poate, un părinte le are.
Dar nu aștept totul de la unitățile de învățământ.
Eu nu-l învăț nimic, nu-i vorbesc despre regulile ce trebuie respectate de membrii unei comunități, nu-i dau niște repere pentru că-l demotivez, stresez, obosesc ș.a.m.d.
Îi pun televizorul în priză, să-l învețe Gumball cum să vorbească, cum să urle, cum să scuipe și să-și arunce mucii pe jos și tot așa. Iar unii dintre noi își adoră odraslele pentru că fac aceste lucruri. Pentru că au tupeu!
Și așa e cam târziu și trebuie să intervenim cu maximă seriozitate!
Un dascăl nu are resursele necesare și nici timpul pentru a pregă atâtea materiale necesare unei lecții, în fiecare zi. Efortul nu se poate face, oricâtă bunăvoință ai avea. Eu mă pregătesc câteva zile pentru o întâlnire și confecționez materialele necesare desfășurării întâlnirii, fiecărui elev în parte. Așa el poate completa, scrie, desena pe materialul propriu pe care, mai apoi, îl ia acasă.
Este costisitor dar mai ales mâncător de timp. Și când te gândești că marea majoritate a claselor au câte 30 de copii?
De aceea, doresc a adresa părinților care vor citi aceste rânduri, îndemnul de a continua munca/jocul acasă, de a asculta copilul, de a-i citi și de a-l îndruma efectiv, nu numai din vorbe.
Multă lume nu dispune de foarte mulți bani dar există modalități prin care se poate ajunge la scopul dorit și fără un buget exagerat.
Bunăoară, sunt acele Cluburi de lectură, sprijinite de Editura Arthur, care înlesnesc accesul la carte și care înseamnă atât de mult! Nu trebuie, dacă nu se poate, să achiziționați toată oferta unei luni (cam trei-patru volume) dar unul îl puteți lua. Cu nici 20 de lei, vocabularul celui mic, dar mai ales orizontul, se lărgește cum nici nu bănuiți.
Nu întrebați:

Dar e musai?

pentru că DA, e musai să investiți în educația propriului copil, cel puțin până el termină cele zece clase obligatorii.
Am un mare of pentru că întâlnesc copii destupați, deștepți, ca un burete, dornici de a afla cât mai multe și e mare păcat să se irosească zăcând în fața unor ecrane. Nu spun ca ele să fie eliminate, că nu se poate – asta este era în care trăim- dar să nu fie doar ele, ore în șir!
Vă rog să vă gândiți, fiecare în intimitatea lui, și să alegeți ce-i mai bun pentru propriul copil! Acum, când sunt în plină formare!

Dar să revin la ultima întâlnire pe care am avut-o cu Spiridușii, înainte de vacanță și sărbători.
Nu știți cum mă așteaptă și ce bucuroși sunt! Și eu trăiesc aceleași sentimente și caut să le aduc în atenție tot soiul de activități care să completeze munca de zi cu zi a doamnei de la catedră.
Astăzi a fost o recapitulare, pentru că jocul pe care l-am abordat, acolo unde ca postament am avut patru ouțe încondeiate, ăsta a fost: recapitulare la limba română și la matematică.


Într-un coșuleț am avut printate și laminate toate literele alfabetului dar și numerele până la 31. Asta a fost specificația doamnei, de care am ținut cont.

Am împărțit colectivul de copii în patru echipe. Fiecare echipă a primit foi cu liniatură pentru lb. română dar și cu pătrățele, pentru matematică.
Jocul s-a desfășura așa:
se trăgeau câte 4 cartonașe din coș, două cu cifre și două cu litere, se spunea cerința, copiii o rezolvau – fiecare cu echipa lui – iar apoi puneau rezultatul pe ouțul lor.

După ce am făcut două simulări, am trecut la joc. A fost mi-nu-nat!

Au fost scrise cuvinte care încep cu litera F, s-au alcătuit propoziții în care toate cuvintele începeau cu o literă, au fost făcute socoteli și tot așa.

O oră întreagă a durat acest joc iar copiii mai-mai să renunțe la pauză. Dar am hotărât că e mai bine să fie cu măsură și după câteva minute de pauză, au revenit la „muncă”.
A urmat un joc pe care l-am fi jucat și acum, dacă nu ar fi trebuit să încheiem. 🙂

„Găina buclucașă” a fost cireașa de pe tort, a stârnit multe patimi și chiar câte o lacrimă în colțul ochiului. Imaginile vor vorbi singure.

După acest tur de forță ne-am așezat să încondeiem câte un ouț. De  data asta cu ajutorul cariocilor dar și a unor abțibilduri autocolante. Au desenat și ornat ouăle fiecare după propria imaginație. Nu au fost îndrumați nicicum ci au avut libertate totală.

Când au venit părinții după ei, copiilor nu le mai ajungeau gura în a povesti dar și mâinile pentru a arăta. Am invitat fiecare părinte să participe la jocul cu Găina și nu a refuzat niciunul. O chestie minunată a fost aceea că doar unul singur dintre ei a nimerit, acela fiind bunicul băiețelului care a făcut o sută de puncte dintr-o lovitură.

Am petrecut câteva ore de vis, cu multă veselie și antren cu jocuri palpitante, antrenante, cu momente de relaș dar și culoare. În clasă erau două ouțe mari, colorate de copii, ce întregeau atmosfera de sărbătoare.                           

Am primit, și eu, de la copii, o ghirlandă de ouțe lucrate de ei iar de la o fetiță, o felicitare specială. Mulțumesc frumos, Alessia! 🙂
Mi-aș dori să le rămână în suflețele aceste clipe atât de frumoase și adevărate!


Sărbători luminate!

Activități educative copii – „De Paște cu Țopăilă” dar și cu niște Voinicei

Astăzi am avut întâlnire cu niște Voinicei. O grupă de voinicei de 3 ani! 🙂
Am vrut să fac niște activități cu ei, așa, ca un preambul la sărbătorile ce vor veni peste câteva zile.


Am ales o cărticică cu o poveste în versuri pentru că știu că le este mai ușor unor copilași atât de mici să fie atenți atunci când există rimă.

Și am pornit la drum.

Partea în care Țopăilă a vărsat vopselele a fost extrem de gustată de copii. Au fost multe râsete dar și manifestări de bucurie. 🙂

Copiii de 3 ani nu au foarte multă răbdare, dar se știe, și tocmai ăsta a fost motivul pentru care am făcut  această alegere.

După ce au ascultat povestea, am trecut la o activitate pe care am considerat-o mai atractivă. Am printat, laminat, decupat și asamblat 24 de iepurași dar și ouțe în care se regăseau niște forme geometrice. Aici, datorită scaiului cu care erau prinse figurile, a fost mai interesant.

DSCN8670DSCN8671

După ce le-am arătat cum se dau jos formele și cum se prind înapoi, pentru fiecare figură în parte am făcut un desen. Așa, copiii au putut asocia mai ușor forma și unde anume trebuie pusă.

Dacă doriți să le folosiți și să vă jucați cu ele, atașez fișierul de unde le puteți printa.

Easter-Cut-and-Glue-Color-Worksheets-1

Următoarea activitate a fost aceea în care niște ouă așteptau să fie colorate. Apoi, se cerea ca ele să fie unite, după culori. Fișa am luat-o de pe kiddyhouse.com dar am tradus-o în română.

Aici a fost o problemă pentru că cei mici, neavând răbdare să asculte ce anume se cere, au colorat ouăle cu aceeași culoare care era în dreptul fiecăruia. Când am văzut că nu pot să realizez ceea ce mi-am propus și cei mici nu înțeleg ceea ce le cer, am îndoit foaia în două, eliminând partea colorată și așa am reușit. Dar au fost copiii care au putut rezolva cerința din prima.

La final, am împodobit un ouț din carton colorat. Am pus pe el abțibilduri și benzi adezive cu modele.

După ce au pus ouăle la expoziție, i-am servit cu câte un ouț de ciocolată șii cred că asta a fost partea cea mai gustată. 🙂

Ne-am îmbrățișat și ne-am promis că ne mai vedem, ceea ce cu singuranță se va întâmpla. Sănătoși să fim!

Am plecat cu primăvara-n suflet și cu speranța că trebuie să punem mână de la mână să schimbăm ceva. E extraordinar de greu să lucrezi cu atât de mulți copii!

Școlărel de clasa a V-a – „Brian’s return” de Gary Paulsen

Nu a trecut mult de când a sosit coletul mult așteptat de la bookss expres iar în el, aștepta frumos împachetată continuarea aventurii lui Brian. Pentru că aceste cărți nu au apărut, încă, în limba română, am ales (și bine am făcut) să le achiziționăm în limba lor originală și  să ne bucurăm de ceea ce ne oferă.                                  

Pentru cei care nu au făcut cunoștință cu Brian, eroul seriei, pot spune că aventura lui începe în „Toporișca” și continuă cu Brian’s Winter (A Hatchet Adventure)The River (A Hatchet Adventure). Despre toate am scris pentru a vă convinge că trebuie să le citiți așa cum trebuie să faceți cunoștință cu acest minunat personaj.                          

Am așteptat cu nerăbdare să vedem care este finalul aventurii micului temerar și ce anume dorește autorul să aducă în fața cititorului. Cartea am citit-o separat, asta pentru a nu-i răpi copilului plăcerea de a lectura în limba engleză. Și am aflat și asta dar și că mai există o carte, pe numele ei  Brian’s Hunt (A Hatchet Adventure). Am și pus-o deja pe listă și acum așteptăm să apară.

Dar să revin la Brian’s Return. Știm din Brian’s Winter că băiatul a reușit să se descurce cu brio în sălbăticie în ciuda venirii  înghețului, cu toate neajunsurile lui. A fost salvat iar la reîntoarcerea acasă lucrurile nu au decurs așa cum și-ar fi dorit și sperat. După ce uimirea și înteresul semenilor săi a scăzut, copilul nu și-a găsit liniștea dar mai grav, rostul.

But sports and shooting electronic bullets or rays at imaginary enemies that clomped across screens seemed silly, pale in comparison to what his real lifehas been like: having moose attack him, living on the edge of starving, living only because his thinking, his brain, kept him alive. He couldn’t get into the games, couldn’t belive them. It was the same with the people who made up extreme sports just to prove  they could do it. Rock climbers,  radical skateboarders, wilderness programs that were supposed to toughen up city kids-rich kids-and make them better people. All games.

He sought solitude. Even when he was in a group, nodding and smiling and talking, he was alone in his mind. (pag. 6)

Cei la care a fost dus pentru a primi ajutor nu l-au înțeles iar  un conflict iscat cu niște colegi și care s-a lăsat cu o bătaie, l-au trimis, din nou, pe Brian la psiholog.

Dar de data asta băiatul a avut noroc fiindcă cel la care a ajuns s-a dovedit a fi în stare să-l înțeleagă, ba și mai mult, să-l ajute.

Caleb Lancaster – Family Counseling era un bărbat orb, solid, de culoare. Brian nu și-a dat seama de la început de faptul că era nevăzător iar vizita lui a început sub semnul deznădejdii, asta pentru că era convins că acest nou psiholog se va alătura celorlalți.
A rămas uimit când a fost rugat să povestească ceva din aventura lui din sălbăticie iar băiatul a ales să-i vorbească despre asfințitul de vis pe care l-a trăit în iarna cumplită.

He tried to tell Caleb everything about the sunset every color, every shade, the small sounds of the ice crack-singing on the lake, the hiss of the cold sky, the rustle of powder snow settling.
Told it all and when he was done he looked across the desk and saw Caleb was crying. (pag. 21)

În ședințele care au urmat și pentru care Caleb nu a dorit a fi recompensat, Brian a avut ocazia să povestească multitudinea de întâmplări și trăiri unice cărora a trebuit să le facă față, singur fiind. Între cei doi s-a înfiripat o prietenie tămăduitoare. Iar Brian a înțeles că

It was a dream of getting ready. Always that – getting ready. Ready to go back. Ready to go… home. To go home to the woods and find… he didn’t now what. To find himself, something about himself. (pag. 29)

„I’ll write”, he promised when he was loose.
„Tell me everything,” Caleb said. „Tell me about light and colors. All of it…”
„I will.” He paused. „I don’t know how to thank you.”
Caleb smiled. „You already have. Just write.” (pag. 39)

Brian și-a pregătit bagajul iar aici a ținut cont de întâmplările anterioare. Lista lui a arătat așa:

canoe
straight bow
knife
hatchet
books, compact 2-volume set of the complete works of Shakespeare. Definitive guide, with pictures, of edible plants, nuts and berries of the north woods.
Interesantă este discuția pe care a avut-o cu Caleb, atunci când a venit vorba de cărți.

Who is the greatest writer of all?
Brian had been stumped until Caleb told him.
Shakespeare.
I’ve never been able to read him.
Well then, now is a good time to start, Caleb said. And when you do, read aloud.
Even alone?
It’s easier to understand. They’re plays, meant to read aloud. Just try it. (pag. 54)

camping gear and supplies

2-man tent
sleeping bag
2 pots, 2 quart plastic water container
a container of salt in a plastic bag
3 boxes sugar cubes in a plastic bag
tea
vitamin C tablets and 3 bottles of multiple vitamins
25 pound bag brown rice
a small, basic first aid fit
clothing

Și a plecat! Și așa de frumos este descris că pleacă și cititorul odată cu el. Și avem parte de alte întâmplări care ne țin cu sufletul la gură.

Nu vreau să ratez a vă prezenta cum anume l-a găsit Brian pe Shakespeare, atunci când întâlnirea a avut loc pe malul lacului, în mijlocul naturii. Ar fi bine să citim de două, trei sau chiar mai multe ori aceste rânduri pentru că transmit ceva esențial.

După ce am terminat cartea, amândoi, am căutat, și găsit, un material pe care Luca să lucreze. Îl atașez mai jos în speranța că mai sunt doritori. 🙂

Brian’s_Return_Novel_Study_Preview

O altă poveste care ne-a mers la suflet și pe care vă invităm să n-o ratați. Zău că merită!

Școlărel de clasa a V-a – Vine Paștele? Mai facem o coroniță!

Cu siguranță, dacă aș fi avut o fată, aceasta ar fi meșterit alături de mine fără ca eu să insist deloc. Și-am fi confecționat vrute și nevrute și ne-am fi întrecut care mai de care.
Dar nu am deci așa ceva nu rămâne decât la stadiul de vis.
Ce poți cere unor băieți atunci când vine vorba de decupat, asamblat cordeluțe de mătase ori mai știu eu ce altele care se fac la abilități practice? Poate unora le place dar alor mei nu li s-au prea lipit de mâini. Dar din când în când mai insist să mai meșterim câte ceva din acest domeniu, asta pentru că e multă culoare, multe texturi și idei nelimitate.
După îndelungi rugăminți, Luca mai cedează, poate că fața mea îi spune că ar fi bine să dea curs dorinței mele. Așa s-a întâmplat și de curând, atunci când a lăsat de la el și mi s-a alăturat. Ori poate eram eu prea dornică de așa ceva?! Nu mai știu. 🙂

Am mai pus de-o coroniță, asta pentru că-mi plac grozav și mă bine dispun. Și pe el. 🙂 Am aplicat altă tehnică față de cele meșteșugite anterior.
Dacă doriți să o confecționați aveți nevoie de:
o farfurie de carton
mai multe foi colorate unele simple altele cu modele pe care le veți decupa sub formă de ou


o panglică de mătase
lipici ori bandă dublu adezivă
foarfece

Am tăiat fundul farfuriei iar pe cercul rezultat am lipit ouăle decupate în prealabil.

Am ales să facem două coronițe, una eu și una el. Nu am folosit chiar același model la hârtie.

Noi am avut farfurii normale iar pentru a acoperi întreaga circumferință a cercului rezultat, au fost necesare 12 ouțe. Am ales să facem 6 simple și șase cu model. După ce toate au fost lipite, am atașat o panglică de mătase, mai lată.

A lui a ajuns la loc de cinste. A mea o voi oferi cuiva drag.
Voi ce mai meșteriți?

Machete didactice – Fluture

poezii pentru copii

Fluturii
de Elena Farago

Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.

poezii pentru mămici și tătici

Rondelul pagodei
de Alexandru Macedonski

De mari fluturi sărutată,
Pe-o movilă — artificială,
E pagoda argintată
De zâmbirea matinală.

Umbra pomilor, mişcată,
O dezbracă, virginală,
De mari fluturi sărutată
Pe-o movilă — artificială.

Picurând, diamantată,
Porţelanul roz i-l spală
Roua tainic deşirată
Pe faţada sculpturală,
De mari fluturi sărutată.

Detalii fluture: dimensiunea lui este de 1 metru pătrat.