Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la părinții mei este că un copil trebuie să fie bun, priceput și modest. Talentele trebuie dezvoltate și respectate.
Aceste rânduri le puteți citit la începutul cărții Antiparenting semnată de Ieromonahul Savatie Baștovoi.
Am cumpărat cartea pentru că este multă discuție în jurul ei dar și pentru că mi-am spus că „uite! a venit cineva să-i mai contrazică pe toți cei care au ajuns somități mondiale în domeniu”. Și e interesant să vezi cum e interpretată o idee, aceea de a fi părinte.
Mi-am dorit dintotdeauna doi copii pe care Dumnezeu mi i-a dat în grijă și de care am știut că trebuie să veghez mereu. Nu știu de ce trebuie să fie atâta zarvă dar mai ales bani și interese într-un domeniu în care trebuie să primeze firescul dar mai ales instinctul.
De ce trebuie să mă învețe pe mine cineva cu un arsenal întreg de termeni care mai de care mai pompoși cum anume să-mi adorm copilul, ce trebuie să-i dau să mănânce, cum să mă joc cu el și tot așa?
Ce mamă întreagă la cap nu și-ar alăpta copilul cât mai mult și ce mamă, tot așa, întreagă la cap, i-ar face rău intenționat pruncului?
Cărțile de parenting pe care eu le-am citit de-a lungul vremii, fără a face vreun exces sau a le transforma în cărți de căpătâi, mi-au indus, în procent destul de mare, un sentiment de vină și de neputință. Și nu e deloc așa!
Eu sunt o mamă responsabilă și fac tot ce-mi stă în putință, cu resursele pe care le am, să-mi educ și cresc armonios fiii.
A fi părinte este o chestie instinctuală, aici referindu-mă în primul rând la mamă. Cele nouă luni în care fătul se dezvoltă în tine sunt începutul unei colaborări care nu se va termina toată viața ta. Atunci, când forfota se face simțită, fără ca tu să poți încă să-l îmbrățișezi, se crează niște legături pe care eu cred că nu e capabil să ți le descrie nici un pareontolog, mai cu seamă bărbat fiind.
Cum poate explica un bărbat ce simți tu, cea care are în pântece un prunc de șapte luni, de exemplu? Continui să cred că oricât de iscusit ar fi și oricât de bine pregătit, nu are componenta cea mai importantă; emoțională.
Fiecare familie în care poposește un prunc are în spate o întreabă istorie cu bune și cu rele. O sumedenie de bunici și mătuși, fiecare cu ale lor. Copilul vine deja într-un mediu pe care va trebui să-l gestioneze ajutat fiind de mamă și de tată. Însă mama este cheia și lăcata acestor desfășurări. Dacă are iscusința să aplaneze, îndulcească, dirijeze evenimentele, în familie poate exista armonie și căldură.
Vremea în care trăim a cam inversat valorile și noi, părinții de astăzi, cei care ne apropiem de cincizeci de ani și care am crescut într-un anumit mediu, pricepem mai greu sau ne adaptăm mai încet la tot ceea ce se dorește de la noi.
Consider că între copil și părinte trebuie să existe respect, rușine, prețuire și nu subordonare și frică. Eu așa am crescut, în comunism fiind, și a fost foarte confortabil.
Dar vremurile s-au schimbat și au intervenit tot soiul de intermediari care doresc să ne spună că nimic nu era bun odinioară și că trebuie să facem așa ori așa. Nici cu asta nu sunt de acord.
Adică ce, toată copilăria mea a fost o minciună?
Toate evenimentele pe care le-am parcurs au fost greșite?
Sistemul de valori la care ne raportam este defect?
Nu, evident că nu e așa și evident că cel care crește copilul este părintele. Copilul trebuie să facă se spune părintele și nu invers pentru că, până la o anumită vârstă, copilul nu are discernământ. Nu din alte motive. Și asta nu înseamnă că-l umilim, sau demotivăm, descurajăm să se dezvolte.
Timpurile s-au schimbat atât de tare că nu ne putem pune în calea lor. Schimbările vor continua să vină și noi vom trebui să le ținem piept. Atât. Fiecare cu priceperea și abilitățile lui.
Revenind la cartea care a facilitat introducerea asta așa de lungă: am pus-o în bagaj pentru a o citi în călătoria noastră. Eu cu cartea mea, Luca cu a lui dar și una a noastră. Cadrul în care am putut-o parcurge a fost unul de vis; lângă o sobă plină de lemne care trosneau într-un mare fel. Era așa de cald și de bine iar flăcările desenau forme care mai de care mai interesante! Rândurile scrise de Savatie Baștovoi s-au așezat firesc. Nu le consider un îndemn la antipărințeală, din contra, sunt un îndemn de a reveni la firesc.
Nu fac rău și nici nu incită la atitudini de care mai târziu să-ți fie rușine. E un punct de vedere și atât.
Scris frumos, cald și calm. Și sunt multe povești adevărate.
M-am regăsit în multe din cuvintele și întâmplările descrise aici, pentru că am copilărit în aceeași perioadă de timp. Au fost și situații descrise de el cu care nu am fost de acord dar asta nu înseamnă că nu admit că așa o fi în alte locuri, la alte case.
Iată câteva din rândurile scrise de autor:
Băieții trebuie să fie pricepuți, fetele frumoase și cuminți. Apără-i pe cei slabi, fii darnic și mărinimos. Nu râde de săraci și de bolnavi. Șantajul, minciuna, frica, invidia, zgârcenia și lăudăroșenia sunt lucruri rușinoase. Trebuie să fii bun prieten și să știi să te desparți de cei care au dovedit unul dintre defectele enumerate mai sus. (pag. 14)
Doar realitatea este alta: mamele ajung să plătească mii de euro pe cărți, cursuri online și seminare în care să li se spună că nu sunt bune de nimic. (pag. 15)
Am încercat să fac o legătură între copiii din mintea mea și oamenii mari care au ajuns. M-am gândit la părinții lor și la relația pe care au avut-o cu propiii copii. În ce măsură părinții le-au determinat viața de mai târziu? Această întrebare m-a frământat în mod special, deoarece cunosc frați care au crescut în aceeași casă, dar care au destine total opuse. (pag. 19)
Nu vă poziționați în fața nașterii ca o divă sau un „div” în fața mersului la mare. Nu există copii de sezon, și în viață va trebui să pășiți și cu chile în plus, și nebronzați. Și cu copilul după voi! (pag. 36)
De pildă, unul dintre termenii care au dispărut din limbajul comun este Modestia. Când ați auzit ultima dată pe cineva exclamând de admirație: „Ce băiat modest!”? Nici nu veți auzi de aucum înainte. Modestia a fost înlocuită cu „respectul de sine”. „Este o femeie care se respectă” a devenit un compliment, când de fapt este un nou fel de a spune „este o egoistă”. (pag. 44)
Un bun cetățean este o persoană care se adaptează ușor. În fond, adaptarea înseamnă supunere. Un om cu o mare capacitate de adaptare este un om care poate lucra orice, oriunde, cu oricine, chiar și atunci când lucrul pe care-l face nu îi aduce nici o împlinire, când este în contradicție cu principiile sale, aspirațiile sale, voința sa. Adaptarea începe de la naștere, de aceea avem astăzi o intrarea atât de agresivă în educația copiilor până la trei ani, fapt care nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume de la începutul istoric. (pag.150)
Până la urmă de ce vă necăjiți? Ce fac eu cu un trup sănătos mai mult decât cel cu trup bolnav? Astăzi la vânătoare nu mă mai duc, cu atacatorii nu mă lupt, nici măcar fructele nu le mai culeg din copaci. Viața modernă ne-a uniformizat, iar odată cu apariția tehnologiei, cel sănătos și cel bolnav pot lucra la fel de bine din spatele unui monitor. (pag.164)
Ascultarea este primul semn al raționalității. Dacă despre un câine care ascultă spunem că este un câine deștept, oare ce vom spune despre un copil care nu ascultă?
Nu există comuniune fără ascultare. Atunci când unul dintre subiecți nu ascultă, se întrerupe comuniunea. Taina iubirii este taina ascultării. Copilul își ascultă părintele și părintele ascultă copilul.
Ascult pentru că iubesc. Iubesc, deci ascult. (pag. 192)
Rămâne să vă decideți dacă o veți citi au ba. Dar dacă nu o veți face, nu aveți cum comenta cele scrise fiind în necunoștință de cauză. E bine să ai mai multe interpretări ale aceluiași subiect pentru că doar așa vei vedea de care parte te poziționezi. Uneori constați că ești pe la mijloc.
