Activități educative copii – Despre ouă și Spiriduși dar mai ales despre cum putem învăța firesc și plăcut

Vine vacanța!
Pentru mine, prilej de bilanț.
De ce spun asta? Pentru că s-au adunat mai multe săptămâni de când, prin amabilitatea doamnei Ana, o dăscăliță adevărată din urbea noastră, am demarat un proiect. Nu are un nume dar are mult suflet, determinare, implicare și bucurie.
Bucuria de a pune umărul pentru a mai interveni la îndulcirea dezastrului care este în învățământ.
Știu, sună crâncen, dar asta este! O deformare a procesului de învățământ, o încărcare nejustificată a programei, o eliminare a ceea ce era bun pentru a face loc unor manuale ce nu au darul de a deschide mințile copiilor.
S-a eliminat noțiunea de Abecedar din vocabularul copiilor, ea fiind înlocuită de mult mai pomposul CLR.
Cărțile mici, aerisite, au fost înlocuite de manuale supradimensionate pline de ambiguități.
Știu, vor fi voci care vor spune că nu sunt abilitată să fac asemenea remarci dar ca un participant activ al acestui proces de învățământ, pot trage un semnal de alarmă. Studiile naționale arată că avem o rată nepermis de mare de analfabeți funcționali și dacă a fost tras semnalul ăsta de alarmă, de ce nu se face nimic?
Pentru cine nu știe:
Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial.

Unde sunt vocile celor din învățământ, cei care stau, efectiv, la catedră nu cei care sunt în minister?
Unde sunt vocile profesorilor, cei care se luptă, la clasă, cu acest fenomen?
Unde este societatea civilă și ce face ea pentru a remedia acest neajuns? Acești copii vor deveni părinții de mâine, cei care vor avea grijă ca noi, cei de acum, ca să ne putem duce bătrânețile liniștite.
Dar toate astea par niște utopii!
Care bătrâneți?
Care părinți?
Care copii?

Știu, e foarte trist și îngrijorător, dar dacă stăm toți deoparte și nu facem nimic, unde ajungem? Trebuie o mobilizare masivă, o comunicare și un dialog între părți, pentru că dacă se continuă în direcția asta trebuie să ne facem bagajele și să plecăm unde vedem cu ochii.
S-au schimbat toate datele problemei dar au rămas niște constante: prima, și cea mai importantă, este că educația se face acasă! Preponderent acasă!
NU AȘTEPT, EU – PĂRINTE, SĂ FACĂ ASTA DOAMNA EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTOARE, PROFESOARĂ!
Eu, mamă/tată, încep asta din momentul în care a apărut copilul în viața mea. Doamna la grădiniță, școală și ce mai urmează, completează necunoscutele și șlefuiește copilul, elimină din obstacolele pe care, poate, un părinte le are.
Dar nu aștept totul de la unitățile de învățământ.
Eu nu-l învăț nimic, nu-i vorbesc despre regulile ce trebuie respectate de membrii unei comunități, nu-i dau niște repere pentru că-l demotivez, stresez, obosesc ș.a.m.d.
Îi pun televizorul în priză, să-l învețe Gumball cum să vorbească, cum să urle, cum să scuipe și să-și arunce mucii pe jos și tot așa. Iar unii dintre noi își adoră odraslele pentru că fac aceste lucruri. Pentru că au tupeu!
Și așa e cam târziu și trebuie să intervenim cu maximă seriozitate!
Un dascăl nu are resursele necesare și nici timpul pentru a pregă atâtea materiale necesare unei lecții, în fiecare zi. Efortul nu se poate face, oricâtă bunăvoință ai avea. Eu mă pregătesc câteva zile pentru o întâlnire și confecționez materialele necesare desfășurării întâlnirii, fiecărui elev în parte. Așa el poate completa, scrie, desena pe materialul propriu pe care, mai apoi, îl ia acasă.
Este costisitor dar mai ales mâncător de timp. Și când te gândești că marea majoritate a claselor au câte 30 de copii?
De aceea, doresc a adresa părinților care vor citi aceste rânduri, îndemnul de a continua munca/jocul acasă, de a asculta copilul, de a-i citi și de a-l îndruma efectiv, nu numai din vorbe.
Multă lume nu dispune de foarte mulți bani dar există modalități prin care se poate ajunge la scopul dorit și fără un buget exagerat.
Bunăoară, sunt acele Cluburi de lectură, sprijinite de Editura Arthur, care înlesnesc accesul la carte și care înseamnă atât de mult! Nu trebuie, dacă nu se poate, să achiziționați toată oferta unei luni (cam trei-patru volume) dar unul îl puteți lua. Cu nici 20 de lei, vocabularul celui mic, dar mai ales orizontul, se lărgește cum nici nu bănuiți.
Nu întrebați:

Dar e musai?

pentru că DA, e musai să investiți în educația propriului copil, cel puțin până el termină cele zece clase obligatorii.
Am un mare of pentru că întâlnesc copii destupați, deștepți, ca un burete, dornici de a afla cât mai multe și e mare păcat să se irosească zăcând în fața unor ecrane. Nu spun ca ele să fie eliminate, că nu se poate – asta este era în care trăim- dar să nu fie doar ele, ore în șir!
Vă rog să vă gândiți, fiecare în intimitatea lui, și să alegeți ce-i mai bun pentru propriul copil! Acum, când sunt în plină formare!

Dar să revin la ultima întâlnire pe care am avut-o cu Spiridușii, înainte de vacanță și sărbători.
Nu știți cum mă așteaptă și ce bucuroși sunt! Și eu trăiesc aceleași sentimente și caut să le aduc în atenție tot soiul de activități care să completeze munca de zi cu zi a doamnei de la catedră.
Astăzi a fost o recapitulare, pentru că jocul pe care l-am abordat, acolo unde ca postament am avut patru ouțe încondeiate, ăsta a fost: recapitulare la limba română și la matematică.


Într-un coșuleț am avut printate și laminate toate literele alfabetului dar și numerele până la 31. Asta a fost specificația doamnei, de care am ținut cont.

Am împărțit colectivul de copii în patru echipe. Fiecare echipă a primit foi cu liniatură pentru lb. română dar și cu pătrățele, pentru matematică.
Jocul s-a desfășura așa:
se trăgeau câte 4 cartonașe din coș, două cu cifre și două cu litere, se spunea cerința, copiii o rezolvau – fiecare cu echipa lui – iar apoi puneau rezultatul pe ouțul lor.

După ce am făcut două simulări, am trecut la joc. A fost mi-nu-nat!

Au fost scrise cuvinte care încep cu litera F, s-au alcătuit propoziții în care toate cuvintele începeau cu o literă, au fost făcute socoteli și tot așa.

O oră întreagă a durat acest joc iar copiii mai-mai să renunțe la pauză. Dar am hotărât că e mai bine să fie cu măsură și după câteva minute de pauză, au revenit la „muncă”.
A urmat un joc pe care l-am fi jucat și acum, dacă nu ar fi trebuit să încheiem. 🙂

„Găina buclucașă” a fost cireașa de pe tort, a stârnit multe patimi și chiar câte o lacrimă în colțul ochiului. Imaginile vor vorbi singure.

După acest tur de forță ne-am așezat să încondeiem câte un ouț. De  data asta cu ajutorul cariocilor dar și a unor abțibilduri autocolante. Au desenat și ornat ouăle fiecare după propria imaginație. Nu au fost îndrumați nicicum ci au avut libertate totală.

Când au venit părinții după ei, copiilor nu le mai ajungeau gura în a povesti dar și mâinile pentru a arăta. Am invitat fiecare părinte să participe la jocul cu Găina și nu a refuzat niciunul. O chestie minunată a fost aceea că doar unul singur dintre ei a nimerit, acela fiind bunicul băiețelului care a făcut o sută de puncte dintr-o lovitură.

Am petrecut câteva ore de vis, cu multă veselie și antren cu jocuri palpitante, antrenante, cu momente de relaș dar și culoare. În clasă erau două ouțe mari, colorate de copii, ce întregeau atmosfera de sărbătoare.                           

Am primit, și eu, de la copii, o ghirlandă de ouțe lucrate de ei iar de la o fetiță, o felicitare specială. Mulțumesc frumos, Alessia! 🙂
Mi-aș dori să le rămână în suflețele aceste clipe atât de frumoase și adevărate!


Sărbători luminate!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: