machetedidactice.com

Școlărel de clasa a V-a – Comportamente prosociale versus Comportamente antisociale

Am făcut materialul acesta de ceva vreme, dar cum lecția abia astăzi a fost ținută, am dorit să aștept – ca de fiecare dată – să văd care a fost reacția copiilor și a musafirilor.
Și am aflat că au primit cu mare bucurie această temă așa cum am mai aflat care a fost cel mai îndrăgit material.

Dar să încep cu începutul: doamna Alina este o învățătoare numai bună de pus la rană, la rana de pe suflet, pentru că are un caracter așa cum trebuie să-l aibă un dascăl fiind în pas cu vremurile și vremea. Receptivă la nou și dornică de a deschide ochii și urechile copiilor, are abilitatea de a se mula pe noile cerințe ale mai marilor de la minister, cei care schimbă regulile în învățământ cu o viteză uimitoare, uneori fără a fi necesar.
A ajuns acum la clasa a IV-a cu o grupă de copii cu care a început Clasa Pregătitoare. Am colaborat la mai multe proiecte și de fiecare dată a fost bine.

Acum a avut de ținut o lecție demonstrativă iar subiectul ales a fost de la Educație civică. E mai complicat pentru că nu au mai fost abordări până acum, că nu au existat manuale după noile cerințe și că prima serie de Clasă Pregătitoare a trecut prin multe experimente pe toate planurile. Cine are copil care a parcurs această etapă știe despre ce vorbesc.

Ne-am întâlnit la o limonadă pentru a vedea care dintre idei se completează și după ce am notat mai multe variante am ajuns la una de final.
Aici se începea cu versiunea fabulei „Greierele și furnica” dar nu cea a lui LaFontaine ci aceea scrisă de Marin Sorescu. Dacă nu o știți, vă invit să o citiți pentru a vedea care sunt diferențele.

– Surioară dragă, am…
Am venit să-mi dai și mie…
Pân’ la primăvară…
– N-am.
– …un grăunte… ai o mie.
– N-am.
– Dar toata lumea știe:
E doar lucru cunoscut.
– Am, da’ nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
– Am cântat…
– Acuma joacă!
– Îmi e foame, c-aș juca…
– Joacă…
– Nu mă enerva,
Că-s nervos… îmi dai, or…
– Ba.
– Ești zgârcită…
– Mă închin.
– Da’ o să te-ntind puțin.
Și-agățând vioara-n grindă
Greieru-nșfacă furnica
Și-ncepu „să o destindă”.
Și-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muți.
– Ei, acuma mă-mprumuți,
Surioară?
– Cu plăcere.

Ideea a fost a doamnei Alina și am mers mai departe pornind de la acest comportament antisocial, pentru că asta ilustrează fabula rescrisă de Marin Sorescu.

Am mai confecționat două flori pe ale căror petale au fost menționate cuvintele potrivite acestor comportamente.

Între ele au fost așezate mai multe cartoline pe care era scris:

nu-mi pasă ce de cred cei din jurul meu
solicit ajutor în cazul în care sunt atacat/atacată
distrug lucrurile celorlalți
îmi cer scuze
îi ascult și îi respect pe membrii familiei mele
iau în batjocură profesorii
ascult nevoile colegilor mei
am grijă de un bolnav
păstrez curățenia
îmi invit colegii acasă
fac daruri cu bucurie
nu arunc resturi de hârtii pe jos
lovesc intenționat pe cineva
obișnuiesc să fur
sar imediat în ajutorul unui coleg cu probleme
sunt tolerant/tolerantă
râd de colegii care nu învață bine

Aceste cartoline trebuiau asociate comportamentului adecvat.

Un alt material pe care l-am confecționat a fost acela numit „Caruselul comportamentelor”. Pe feliile acestui carusel au fost așezate niște rondele pe care erau scrise anumite întrebări. Pe două dintre ele am atașat imagini. Copiii, în urma învârtirii caruselului, trebuiau să de-a răspunsul corect întrebării căzute.                     

 

 

 

 

 

 

Așa cum era de așteptat, cea mai îndrăgită parte a fost aceasta cu caruselul. Are un mare impact asupra copiilor și este foarte îndrăgit. Poate susține toată lecția acest carusel.

Sunt bucuroasă că totul a fost conform așteptărilor dar și a efortului depus. Mulțumesc doamnei Alina pentru încredere și colaborare. E o plăcere!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Școlărel de clasa a V-a – Comportamente prosociale versus Comportamente antisociale”

%d