Activități educative copii – Un brontozaur printre spiriduși

Dacă e marți, e doamna Ana și ai ei „copii”. E o întâlnire așteptată de ambele părți și pentru care eu mă pregătesc temeinic.
Atunci, la început, când am vorbit cu doamna despre subiecte, mi-a spus că i-ar plăcea să lucrez ce am lucrat cu Luca, drept pentru care m-am întors la „filele” blogului pentru a vedea ce și cum a fost acu patru ani. Pentru că oricât nu mi-ar veni să cred, atâta a trecut. 🙂
Mi-a plăcut reîntâlnirea cu Bronto, drept pentru care am ales să-l duc și la spiriduși. Despre cum am lucrat alături de Luca, puteți vedea accesând link-ul de mai jos.

În timp ce pregăteam materialul, Luca nu s-a putut abține și l-a mai citit o dată. Oare a câta oară?

O lume disparută și totuși, mai actuală ca niciodată. Mai ales în rândul celor mici.

Primul pas a fost acela al citirii poveștii. Am făcut-o într-un ritm mai alert pentru ca cei mici să nu se plictisească. În timpul lecturii am zăbovit pe cuvintele necunoscute dar și pe situațiile mai speciale din text.                                              

Am trecut alături de Bronto prin toate întâmplările iar copiii au ținut să sublinieze situații similare pe care le-au traversat. Au fost multe cazuri în care au ținut să spună cum anume sunt pedepsiți și de ce. Cum anume li se vorbește și de ce, asta așa cum percep ei.

Am confecționat încă un ou pentru că pe cel de acu patru ani nu l-am mai găsit. În el am așezat 20 de ouțe în care am ascuns întrebări din text și nu numai.

După ce povestea a fost cunoscută de către toată lumea, am apelat la oul de dinozaur în care se odihneau alte ouțe mai mici. În ele erau ascunse întrebări atât legate de poveste cât și despre noțiunile învățate până acum la limba română. Întrebările le găsiți în fișierul de mai jos.

Întrebări Bronto

Odată întrebările citite și răspunsurile date, fiecare le-a trecut într-o fișă special pregătită pentru asta, adică cu liniatură pentru clasa întâi.

Au fost întrebări pe săturate și dacă cineva a dorit să mai tragă una, a fost posibil. Printre ouțele mici s-a strecurat și unul mai special. Din acesta, dacă era pus în apă, ecloza un dinozaur. Vă închipuiți freamătul copiilor?

A urmat o fișă în care erau ascunse niște cuvinte. A fost îndrăgită de copii la fel ca și aceea în care trebuiau unite punctele, în ordine crescătoare, pentru a descoperi un dinozaur.

În careul de mai jos găsește unde sunt ascunse cuvintele următoare

Am mai avut pregătit un cub, pentru a folosi Metoda Cubul, dar timpul n-a mai permis și abordarea asta. Dar el se poate folosi la întâlnirile viitoare. Activitatea a fost completată de o fișă de colorat în care trebuia respectat un cod al culorilor.

Fișele „punct cu punct” dar și cele de colorat le-am luat de pe internet.

La final, un bunic venit după nepoțel a ținut să vadă ce am lucrat astăzi iar cel mic atât a așteptat. Mi-a mers la suflet asta pentru că de cele mai multe ori, cei care vin după copii sunt foarte grăbiți și nu au nici un pic de răbdare ca cei mici să le povestească acolo, la fața locului.

Până săptămâna viitoare ne vom gândi doar la dinozauri. Voi?

 

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: