Doamna Ana e o învățătoare cu har. O știu de mult, din copilăria noastră atunci când frecventam o formație artistică ce purta denumirea de Brigada copiilor din orașul Fălticeni. Au fost activități așa de frumoase pentru că am avut un profesor coordonator care era extrem de pasionat, d-ul Lupu Virgil, dar și pentru că am câștigat numeroase premii la nivel național. Și am călătorit prin toată țara.
M-am reîntâlnit cu Ana după multă vreme și am avut impresia că nu ne mai văzusem de ieri. Firea ei jovială îți așază pe față instantaneu un zâmbet de parcă ar fi acolo de când lumea. E plină de firesc și normalitate. Și de bune intenții. Din una-n-alta am hotărât să punem de un „atelier de lectură” alături de copiii ei din clasa a I-a.
M-a bucurat invitația și având mână liberă în alegerea subiectului, m-am gândit că ar fi nimerită o întâlnire cu Iepurașul și Ariciul, protagoniștii cărții „Bulgăraș de primăvară”.
Am ajuns, la ora stabilită, în clasa celor mici. O sală înaltă, luminoasă și aerisită în care erau aliniate băncuțele celor mici. Copiii erau încă în pauză dar m-a mirat faptul că nu erau atât de zgomotoși precum cei de la școala unde învață Luca.
După ce clopoțelul a sunat, m-am prezentat, și a început „joaca” noastră serioasă.
Am citit povestea pentru că doar așa puteam completa ceea ce urma să vină. Copiii au fost captivați și încântați de ea iar atenția de care au dat dovadă s-a revăzut în discuțiile de după.
Odată lectura terminată, am abordat următoarele aspecte:
întrebări de la începutul, mijlocul și finalul poveștii
cauza și efectul
caracterizările personajelor
clasificarea animalelor după modul lor de viață
conexiunea text la persoana proprie
concluzii desenate
concluzii scrise
probleme și soluții
Au urmat câteva zeci de minute mi-nu-na-te! Nici nu bănuiți ce multe știu copiii ăstia și ce dornici sunt de a absorbi și alte cunoștințe care să vină în completarea celor stăpânite.
Am vorbit despre animale diurne și nocturne, despre hrana aricilor dar și a iepurilor. Despre prietenia dintre cei doi dar și prieteniile noastre. Un moment frumos a fost acela în care întrebându-i pe copii dacă au prieteni, marea majoritate au răspuns afirmativ, dar o fetiță a spus NU. Imediat s-au întors către ea colegele din dreapta și din stânga și i-au spus:
– Cum nu ai prietene! Dar noi ce suntem?
Poate și pentru asta merită abordate discuțiile de genul, ca cei mici să lămurească niște concepte despre care noi adulții considerăm că nu mai este necesar să le rostim.
Am pregătit niște fișe pentru a le lucra alături de copii. Pe prima, i-am rugat să transcrie mesajul pe care l-a scris Ariciul pe copac. Și eu, la rându-mi, l-am scris pe tablă.
E necesar să specific; am lucrat alături de niște copiii de clasa întâi, iar ei nu au ajuns că facă (la școală) toate literele. Dar nu mai reprezentau pentru mulți dintre ei, mari probleme.
A urmat apoi o partidă de discuții despre arici și viața lui. De ajutor au fost fișele Montessori. Mulțumim frumos, Cameliei, pentru sprijinul acordat.
După ce am analizat ariciul pe toate părțile, le-am dat copiilor un alt set de fișe pe care ei să scrie dar și să deseneze ce s-a întâmplat la începutul, în mijlocul și la sfârșitul poveștii. Pentru că timpul a trecut mult mai repede decât ne-am așteptat, una dintre ele o vor face acasă iar cealaltă, în clasă, cu doamna.
deseneaza-ce-s-a-intamplat
Am plecat cu sufletul plin de flori și știți de ce?, pentru că asta îți transmit copiii dacă le arăți că-ți pasă și te preocupă.
Și nu uitați să zâmbiți. Vine primăvara!
