machetedidactice.com

Machete didactice – Și au trecut 100 de zile de când a început școala

… sau mai bine spus asta trebuie să sărbătorească o micuță școlăriță. Drept pentru care a fost nevoie de ceva în acest sens.
Am primit un telefon de la o mămică, oarecum îngrijorată, care nu știa cum să o ajute pe fetița ei. Am vorbit mult, cu drag și plăcere și am căutat să găsim cea mai frumoasă variantă la care să participe și copilul. Adică să fie și el parte la conceperea lui. Sau atât cât se poate. 🙂

Am sugerat mai multe alternative care să poată fi făcute acolo și până la urmă am ajuns la concluzia că voi începe eu ceva și vor termina ele. S-a optat pentru un personaj preferat dintr-o poveste, mai bine zis la o secvență care să aibă ca element definitoriu cifra 100.

dscn8234

Pentru că dimensiunea machetei a trebuit să fie redusă, chiar foarte redusă, undeva la un A4, stai și te gândești cum poți aduna așa de multe elemente pe o suprafață așa de mică și să mai fie și ochioasă.
Dar Alba ca Zăpada a fost inspirațională și am ales ca rochița ei să aibă floricele. Câte? Păi 100, nu?

dscn8235

Mi-aș fi dorit să trimit elemente pe care copila să le picteze și atașeze, dar cum să le confecționez la dimensiuni așa de mici? Așa că eu am meșterit macheta iar fetița va decora rochița completând și postamentul pe care stă, adăugând elementele necesare.

Sunt frumoase machetele astea de dimensiuni foarte mici, dar destul de greu de realizat. E multă migală și trebuie atenție la detalii. Eu sunt încântată de ce am reușit să realizez și sper ca și doamna care a solicitat să fie la fel. Nu am primit încă vreo veste, dar o aștept așa cum aștept și o fotografie cu Alba gătită de bal.

Voi ați sărbătorit vreodată 100 de zile de la începerea școlii, că la mine, la nici unul dintre copii nu a fost vorba de așa ceva. Cine știe ce mai meșteream atunci?!

Lasă un răspuns

%d