Școlărel de clasa a V-a – „Ca peștele în copac” sau cum să înțelegem mai bine dislexia

Poate pentru că în viața mea am avut ocazia de a lucra cu un copil dislexic, cartea asta, „Ca peștele în copac” de Lynda Mullaly Hunt are valențe diferite. O percepție și o înțelegere a importanței pe care o are dascălul care vine în contact cu acest copil suferind.
Pentru cine nu are cunoștință despre acest termen, dislexia este o tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură. Deci dislexia nu doare fizic, dar doare al naibii de tare psihic.

Dar să vă spun cum am ajuns eu să lucrez alături de un copil dislexic, dar și disgrafic. Disgrafia este o perturbare patologică a scrisului, care se deformează devenind neciteț. Pentru că la un moment dat ne-am împrietenit cu familia unui coleg de clasă al celui mare, am ajuns să văd că băiatul lor are o problemă în ceea ce privește scrisul și cititul în ciuda faptului că nimic nu trăda acest lucru. Vorbea foarte frumos, povestea la fel dar în momentul în care era pus să citească și să scrie intervenea această problemă pe care nu o putea depăși. Părinții nu au pus în calcul că ar putea fi ceva medical și nici nu au făcut nimic în acest sens, dar tot vizitându-ne și petrecând mai mult timp împreună am devenit curioasă în această direcție. La un moment dat m-am gândit că ar fi bine să-l vadă un logoped și pentru că îl cunoșteam personal pe cel mai bun din zonă, am ajuns să merg eu. Și de aici a început marea aventură. Logopedul, fiindu-mi rudă apropiată, a făcut o excepție și m-a lăsat să asist la ședințele lui cu condiția să fiu pe post de mobilă: nu aveam voie să spun nimic și nici să întreb. Nu mai vorbesc de intervenit. Doar asistam și-mi notam. Asta pentru că nu se putea ca el să vină zilnic la ședințele de logopedie, eu urmând să fac acasă, alături de copil, ceea ce trebuia făcut, dar în cunoștință de cauză și pentru a continua munca specialistului. Așa am ajuns să mă documentez în amănunt și să caut să înțeleg ce anume presupune acest diagnostic. A urmat un an de muncă alături de el și am rămas cu niște amintiri minunate pentru că băiatul este un om minunat.
Dar nu am pus niciodată în calcul ce înseamnă omul de la catedră și ce minuni poate face el. Ori poate că timpul care a trecut m-a făcut să înțeleg altfel situație, nu știu să dau un răspuns exact.
Cert este faptul că acești copii sunt foarte deștepți dar într-un mod aparte pe care, de cele mai multe ori, cei din preajmă nu reușesc să-l perceapă. Și așa ei ajung să poarte această luptă atât de complicată mai mult singuri.
La ora asta, băiatul de care pomenesc este un adult iar viața și-a urmat cursul firesc, aici incluzând și o educație care acum a ajuns la nivel academic.
În multe din aceste cazuri părinții nu reușesc să gestioneze situația fie că nu pot accepta fie că nu au pregătirea și resursele necesare. Dar pentru a interveni este nevoie de o echipă care să cuprindă părinte – copil – educator. Complicat în societatea noastră.

Revenind la cartea care a generat acest preambul, personajul principal este Ally, o fetiță care a reușit să ajungă în clasa a VI-a fără să știe să citească și să scrie. M-a mirat, cumva, atitudinea mamei care nu avea cunoștință de problemele copilei, dar care de altfel era extrem de grijulie și pozitivă.
În ciuda faptului că întâmpina atât de multe greutăți și era ciuca bătăii de joc a colegilor, copila vine regulat la școală și caută tot soiul de soluții prin care să răzbată. Este mereu dusă la direcțiune și dojenită pentru îndărătnicia ei însă nimeni nu pare a se gândi și la cauza care determină acest comportament.

Colegii mei iar s-au săturat de mine. Scaunele se freacă de podea. Copiii oftează tare. Poate ei cred că nu aud ce spun: Ciudată. Proastă. Ratată. (pag. 8)

Totul ia o altă turnură când la clasa lor apare alt profesor, doamna dinainte pregătindu-se să aibă un copil.
Mi-ar plăcea să știu mai mulți dascăli de acest fel în compania copiilor noștri pentru că  ar însemna o rată mai mare de reușită în ceea ce privește educația. Dar pentru asta este necesar ca și ei să fie pregătiți corespunzător.

Domnul Daniels este un profesor care reușește s-o facă pe Ally să accepte că nu este nici proastă, nici ciudată, nici ratată ci doar diferită. Are un mod diferit de a învăța pe care cei dinaintea lui nu au reușit să-l deslușească. Faptul că desenează atât de frumos iar mintea ei funcționează în imagini, o face să aibă un atu pe care nu știe cum să-l exploateze.
Sunt multe secvențe în carte în care Ally are atitudini atât de frumoase și în care dă dovadă de multă sensibilitate.

Un capitol aparte este acela în care Ally reușește să dea răspuns întrebărilor profesorului, întrebări la care până atunci, nici unul din cei care făcuseră testul, mai mult de o sută, nu reușiseră. Dar poate nu asta este faptul cel mai important ci reacția dascălului.

Pe urmă, domnul Daniels se apropie și face ceva ce n-a mai făcut niciun profesor niciodată. Bate palma cu mine. (pag. 82)

Nu pot trece cu vederea nici capitolul în care profesorul îi mărturisește elevei lui că și-a dat seama de ce suferă și că o poate ajuta.

Nimeni nu mă poate ajuta! Niciodată! Toți spun că merit să port un coif de măgar și au dreptate. Asta-i problema. Chiar au dreptate!
…
Îl privesc direct în față, așa cum stă cu soarele în spate, și răbufnesc:
– Atunci de ce nu pot citi?
Este pentru prima oară când pun această întrebare cu voce tare. Probabil pentru că-mi doresc cu disperare un răspuns.
– Of, Ally, zice el, uite de ce cred că școala ți se pare grea… S-ar putea să suferi de ceva numit dislexie. Dar oricât de dificil ți s-ar părea cititul, asta nu înseamnă că ești proastă. Nici pe departe, Ally Nickerson, râde încetișor domnul Daniels. Pur și simplu creierul tău descifrează lucrurile altfel decât al altor oameni. (pag. 152)

Iar întâmplările frumoase încep să se adune în viața fetiței și o fac să descopere multe lucruri despre ea de care nu avea cunoștință.
Finalul este unul frumos care se așază direct pe sufletul cititorului.

Am zăbovit mai mult pe acest text și pentru a face discuția mai frumoasă și captivantă am confecționat câte cel puțin o cartolină pentru fiecare capitol. Le atașez în fișierul de mai jos, poate le veți considera utile în cadrul unui cerc de lectură făcut alături de copiii de la clasă.

cartoline-întrebări-ca-peștele-în-copac

În limba engleză materialul pe care l-am găsit este extrem de vast, drept pentru care am ales să lucrăm și noi câteva dintre ele.

O altă abordare a fost aceea în care am confecționat un pește, de fapt șase, pe care am scris întrebări și pe care i-am unit formând la final unul singur.

Acest pește l-am atârnat într-un copac, mai bine zis pe o creangă.

Atașez și fișierul în care sunt tiparele peștișorilor, cu tot cu întrebări. Sper să vă fie de folos.

fișe-tipar-peste-cu-întrebări-în-copac

Luca a lucrat cu drag și am vorbit nu numai despre carte ci și despre cum și care este viața lui din pauzele dintre ore. În astfel de situații, când totul este calm și tihnit, poți găsi răspunsuri, dacă nu le ai, la întrebări care te macină.

Mă bucur că am reușit să mai adăugăm la lista noastră o carte așa de frumoasă!
Am învățat multe din ea, atât eu cât și el, am mai bifat pentru mai târziu amintiri bune de pus pe rană și am înțeles că fiecare, în felul lui, este unic.
Mi-aș dori, că tot se repetă la infinit, să vină cineva care să aducă în atenția copiilor și astfel de texte. Cu siguranță ele vor fi parcurse de mai tinerii cititori cu bucurie din proprie inițiativă. Sau dacă nu, haideți să facem fiecare ce putem pentru a schimba lucrurile. Iar împreună vom reuși, s-a văzut deja!