machetedidactice.com

Machete didactice – Întâlniri matinale

Uite că au trecut zăpezile și ne-am reîntors la lucru. Care la grădiniță, școală, licee, universități ca să nu mai pomenesc de serviciu.
La grădiniță, precum se știe, diminețile sunt însoțite de „Calendarul zilei” și ”Întâlnirea de dimineață” momente extrem de importante în economia dezvoltării unui copil. Unde mai pui că sunt și foarte frumoase.
La „Calendarul zilei” copiii discută despre data în care se află, anotimp, cum este timpul afară dar și cum se îmbracă atunci când ies din casă.
Pentru asta, adică pentru „Calendarul zilei” destinat unei grupe de pitici, am confecționat un material alcătuit din următoarele elemente, prezentate mai jos. Pe ele vor fi atașate toate datele specifice acestei etape.

dscn8106

dscn8107

dscn8108

dscn8109

dscn8110

Pentru „Întâlnirea de dimineață” am confecționat căsuța piticilor, pentru ca pe ea să poată fi afișată prezența copiilor.

                            20170109_151618

Tot în acest ansamblu vor mai intra și patru ciupercuțe, acestea fiind responsabile cu emoțiile. Poate trebuie de specificat că piticii din grupă nu au mai mult de trei ani.

dscn8099

dscn8103

dscn8104

dscn8101

dscn8102

Pentru perioada de primăvară – vară, ansamblul poate cuprinde elemente specifice dar și un piticuț ce are un coș cu flori.

20170109_151547

20170109_151607

Zile senine și spor la jucat! 🙂

Lasă un răspuns

%d